Un asteroid numit 2023 JK va trece pe lângă Pământ, la o distanţă de circa 1,6 milioane de kilometri, relatează s DPA/TCA.

Potrivit agenţiei spaţiale americane NASA, 2023 JK are aproximativ dimensiunea unui avion comercial, notează Agerpres.ro.

Tot pe 21 mai, un alt asteroid, numit JD4, de aproximativ aceeaşi dimensiune, va trece pe lângă Pământ, la o distanţă aproape dublă faţă de JK.

Laboratorul de propulsie cu reacţie al NASA (Jet Lab) se aşteaptă la un weekend aglomerat în spaţiu, începând cu un asteroid de dimensiunea unui autobuz care va trece sâmbătă la o distanţă de 4,5 milioane de kilometri de planeta noastră. În aceeaşi zi, un alt corp ceresc, de dimensiunea unui avion, numit 2023 JL2, este aşteptat să treacă de asemenea prin apropierea Pământului, în timp ce HG11, care măsoară şapte metri, se va apropia la cel mult 4,5 milioane de kilometri de Terra.

Distanţa la care va trece JK 2023 pe lângă Pământ poate fi considerată mică în comparaţie cu celelalte roci care se deplasează prin spaţiu însă, având în vedere, spre exemplu, că între planeta noastră şi Lună sunt 384.000 de kilometri, aceasta nu reprezintă motive de îngrijorare.

În rarele ocazii când asteroizii "vizitează" Pământul de obicei nu se întâmplă multe.

"Aproximativ o dată pe an, un asteroid de mărimea unui automobil loveşte atmosfera Pământului, creează o minge de foc impresionantă şi arde înainte de a ajunge la suprafaţă", conform NASA.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri