Proiectele pentru stimularea investițiilor în energie verde sunt finanțate din Fondul pentru modernizare și vor fi lansate în martie. Este vorba despre sprijin pentru producție și autoconsum din producția de energie solară, eoliană și hidro.

Cine poate accesa fondurile pentru energie verde

Bugetul total alocat celor două apeluri de proiecte este de 815.000.000 euro, sprijinul financiar fiind acordat sub formă de grant, în limita valorii ajutorului de stat de 20 milioane euro per beneficiar. Ajutorul de stat vizează capacitățile noi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile și este acordat investițiilor destinate producției de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro. Unul dintre dintre cele două apeluri încurajează, în mod particular, producția de energie verde pentru autoconsum de minim 70% din energia produsă.

Au fost lansate în consultare publică cele două ghiduri ale solicitantului - pentru autoconsum AICI și pentru noi capacități, AICI. După primirea, analizarea și, după caz, integrarea propunerilor din piață, ghidurile consolidate vor fi publicate în a doua jumătate a lunii februarie, intenția fiind ca, la 1 martie să fie lansate cele două apeluri de proiecte, care vor fi deschise pentru o perioadă de 90 zile. Perioada de implementare a proiectelor selectate este de 3 ani de la semnarea contractului de finantare, dar nu mai tarziu de 31.12.2029.

Întrucât apelurile de proiecte sunt competitive, criteriul de selecție va fi prețul în euro/MW. Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici sau mijlocii (inclusiv întreprinderi nou înființate), cât și întreprinderile mari, care au înscrise în actul constitutiv activități privind producerea și comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35.

Câți bani oferă statul pentru proiecte de energie verde

Pentru apelul de proiecte pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, defalcarea bugetului alocat pe tipuri de tehnologie este:
- Pentru energie eoliană: 30.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 700.000/MW instalat
- Pentru energie hidro: 25.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 1.805.000 Euro/MW instalat
- Pentru energie solară (sub 1 MW inclusiv): 170.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 1.000.000 Euro/MW instalat
- Pentru energie solară (peste 1 MW inclusiv): 190.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 500.000 Euro/MW instalat

Pentru cel de-al doilea apel, cel dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile, distribuția alocării financiare este:
- Pentru energie eoliană: 100.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 700.000 Euro/MW instalat
- Pentru energie hidro: 100. 000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 1.805.000 Euro/MW instalat
- Pentru energie solară: 200.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 500.000 Euro/MW instalat

Cererile de finanțare se vor depune prin platforma electronica dedicate Fondului pentru modernizare, MySMIS 2021 ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro.

Sursa foto: Shutterstock