Coridorul Vasari din Florența, un punct turistic vechi de 460 de ani din Italia a fost vandalizat de mai mulți turiști germani veniți în vizită în Peninsulă. Autoritățile italiene au luat deja primele măsuri în zonă.

Coridorul Vasari din Florența, „înfrumusețat” cu graffiti de turiști

Florența, capitala regiunii Toscana și unul dintre cele mai frumoase orașe din Italia a fost gazda unor acte de vandalism. Coridorul Vasari din Florența, un punct turistic vechi de 460 de ani a fost „decorat” cu graffiti de doi turiști germani. Tinerii, în vârstă de 20 și respectiv 21 de ani au scris cu vopsea pe monument „DKS 1860”, o referire la Clubul de Fotbal Munchen, din Germania. Suspecții au fost găsiți de polițiști după ce aceștia au percheziționat apartamentul închiriat prin Airbnb, unde au găsit spray-uri cu vopsea neagră și haine pătate cu această culoare.

Reparațiile au început pe data de 24 august și vor dura doar câteva zile. Ca măsură de protecție, începând cu luna septembrie, după ce monumentul va fi recondiționat, Coridorul Vasari va avea mereu gardieni înarmați care vor păzi zona, au precizat reprezentanți ai Galeriei Uffizi, potrivit Business Insider.

În mod clar, acesta nu este un capriciu făcut la beție, ci un act premeditat. Nu mai funcționează pedepsele simbolice și circumstanțele atenuante imaginative. Avem nevoie de pumnul dur al legii.

Eike Schmidt, directorul Galeriilor Uffizi

O pagubă culturală uriașă

Incidentul produs de cei doi studenți de origine germană la Coridorul Vasari din Florența constituie o pagubă culturală uriașă și asta pentru că italienii vor trebui să aloce 10.800 de dolari pentru a repara monumentul, după cum a declarat Ministrul Culturii din Italia, Gennaro Sangiuliano.

Coridorul Vasari din Florența a fost construit de Giorgio Vasari în 1565, la ordinul ducelui Cosimo I de Medici. Acesta era atunci o pasarelă secretă, care unea Palazzo Vecchio – Palatul Vechi (reședința oficială) cu Palazzo Pitti, parcurgând Muzeul Uffizi și traversând apoi fluviul Arno peste Ponte Vecchio.

Coridorul Vasari este doar cel mai recent monument italian care a fost degradat de acțiunile turiști în această vară. Incidentul vine la doar câteva luni după ce un turist și-a scrijelit numele pe Colosseumul din Roma. Tânărul și-a scris cu cheia numele lui şi al iubitei sale („Ivan+Haley 23”) pe unul dintre zidurile Amfiteatrului Flavian, iar gestul său a fost filmat de niște trecători, provocând reacții dure pe rețelele sociale.

Unii experți în arheologie au susținut, totuși, că oamenii au deteriorat dintotdeauna astfel de monumente de o asemenea importanță culturală și istorică. La începutul acestui an, ministrul italian al Turismului i-a numit pe turiștii care recurg la aceste acte „vandali”, spunând că „nu au niciun respect pentru moștenirea culturală” a italienilor.

Sursa foto: Vladislav Glukhotko / Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri