Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că exclude varianta unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în condiţiile în care România a câştigat încrederea pieţei şi a investitorilor, iar necesarul de finanţare pentru acest an este acoperit în proporţie de aproape 97%.

"Exclud varianta unui acord cu Fondul Monetar Internaţional. Am arătat în acest an că, dacă ai câştigat încrederea pieţei şi a investitorilor, poţi să finanţezi un deficit mare fără să ai nevoie de instituţii financiare internaţionale. Acest deficit l-am finanţat pentru a plăti sănătatea, aceste scheme de ajutor. Am avut investiţii record, deci nu este nevoie de un acord cu FMI. Din punctul meu de vedere, nu există aceste discuţii", a susţinut Cîţu, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, necesarul de finanţare al României este acoperit aproape 97% pentru acest an. "Am găsit acele documente prin minister când se discuta anul trecut, în septembrie, cu Fondul Monetar când, după discuţiile cu Fondul Monetar, s-a făcut acel document în Guvern unde se spunea foarte clar că nu vor creşte pensiile cu 40%. Nu avem în calcul un împrumut de la FMI. Necesarul de finanţare este acoperit aproape 97% pentru anul acesta. Deci, nu avem nicio problemă de finanţare", a mai spus Florin Cîţu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri