Eccles Building, cladirea care adaposteste Banca Centrala Americana, poarta numele presedintelui bancii ales in 1934, un mormon cu doua neveste si 21 de copii
Republicanul Marriner Eccles, "omul" democratului Franklin Roosevelt
Sediul Bancii Centrale Americane se afla la doi pasi de Departamentul de Stat, cu vedere pe imensa esplanada dintre Capitoliu, sediul Congresului, si monumentul dedicat lui Abraham Lincoln. Cel care a "imprumutat" numele cladirii a fost republicanul Marriner Eccles, ales, in 1934, de presedintele democrat Franklin Roosevelt sa conduca Fed-ul. Eccles, aparator inversunat al rolului statului in regularizarea cresterii economice, era mormon, a avut doua neveste si 21 de copii. Pe fatada de marmura a cladirii se afla un vultur alb, simbol al puterii americane. O scara, tot din marmura, te conduce printr-o gradina cu peluze ingrijite, stejari, magnolii si fantani din granit negru, pana in fata unei porti duble din bronz, pe care nimeni n-o foloseste niciodata. Intrarea in Fed se face pe o usa din dosul cladirii. Holul principal, asa-numitul atrium, are plafonul decorat cu un vitraliu reprezentand nelipsitul vultur. Din atriu, o scara dubla, cu balustrada din fier forjat si bronz, conduce spre galeria cu coloane. De aici pleaca, radial, coridoarele ce duc spre birourile guvernatorilor. Omnipotentele personaje nu urca insa pe scari, avand rezervat, doar pentru uzul lor, un ascensor special.
Bani si politica
Marmura alba are dublu rol. Ii protejeaza pe cei din cladire de caldura infernala a verilor washingtoniene, dar pare sa tina la respect si iscoadele nepoftite, fie ele din zona Congresului, a Casei Albe sau a presei. In sistemul politic american, savant conceput in asa fel incat separatia puterilor sa nu fie foarte clara, Fed reprezinta exceptia. Desi raspunde in fata legislativului american, independenta sa fata de puterea politica se pastreaza aproape intacta. Chiar prea intacta pentru gustul cercurilor politice americane, unii acuzand Fed-ul ca e un fel de institutie privata, deghizata in agentie guvernamentala. In schimb, cei ce gandesc politica monetara considera esentiala independenta fata de politic.
Municipalitatea Washington versus Fed
In 1939, Wrigth Patman, deputat de Texas, a decretat ca Fed-ul devenise proprietatea bancilor private si, ca urmare, trebuia sa plateasca impozit orasului Washington. Texanul a reusit sa convinga pe toata lumea, mai putin Consiliul guvernatorilor Fed, care a refuzat sa plateasca taxa. Acesta a argumentat ca, fiind o administratie federala, Banca Centrala era scutita de la plata impozitelor locale. In decembrie 1941 insa, cu doar patru zile inaintea atacului japonez de la Pearl Harbour, autoritatile de la Washington au reusit sa declare Fed rau-platnica si sa scoata la licitatie palatul de marmura al bancii pentru acoperirea datoriei. A fost nevoie de trei ani de procedura si eforturi de persuasiune din partea Fed pentru ca municipalitatea Washington sa abandoneze demersul.
"Board room"-ul, loc de intalniri secrete
La primul etaj al cladirii se afla "board room"-ul, sala unde se reunesc cu usile inchise guvernatorii si presedintii Fed. In fata unui impunator semineu de marmura, se afla masa ovala din acaju in jurul careia se decide politica monetara americana. Pentru ca, in 1942, Pentagonul abia se construia, aceasta sala a fost aleasa pentru a gazdui reuniunile secrete ale statelor majore aliate, american, britanic si rus. Si tot aici, in timpul razboiului, s-au intalnit Roosevelt si Churchill, pentru a pune la punct debarcarea in Italia. Azi, in "board room" se decide doar soarta razboiului impotriva inflatiei si saraciei. La fiecare sase saptamani si la capatul mai multor ore de discutii, 12 din cei 19 mari trezorieri americani voteaza cu mana ridicata. Doar cinci din cei 12 reprezentanti ai bancilor regionale din reteaua Fed, aflati in jurul mesei, au dreptul de a vota alaturi de guvernatori. Acest privilegiu le revine, prin rotatie, pentru o perioada de un an. Cu exceptia patronului Fed din New York, care are drept de vot permanent.
Nici presedintele SUA, nici Congresul nu pot invalida deciziile "board"-ului
Departe de privirile profanilor, dar sub ochiul vigilent al eternului vultur, de aceasta data brodat in aur pe tapiteria de deasupra semineului, membrii "board"-ului decid marirea, scaderea sau mentinerea nivelului dobanzilor. Chiar si aceia care n-au habar despre ce presupune respectivul ritual sunt afectati de consecintele lui. Iti poti pierde slujba sau vedea economiile personale dublandu-se in functie de ce au hotarat, in partea cealalta a lumii, o mana de guvernatori ramasi anonimi pentru marele public. Iar deciziile lor nu pot fi invalidate nici de catre presedintele SUA, nici de catre Congres.
La incheierea mandatului, membrii "board"-ului isi iau fotoliile acasa
In jurul mesei unde oficiaza, "marii preoti" ai Fed au rezervate fotolii pe spatele carora figureaza numele fiecaruia, gravat pe o placuta de bronz. Potrivit traditiei, cand parasesc institutia, la incheierea mandatului, isi pot lua cu ei fotoliul, ca amintire. Pozitia pe care o ocupa la masa e stabilita prin protocol si depinde de vechime. Alaturi de membrii "board"-ului figureaza si asa-numitii "baroni". E titulatura pe care o poarta inaltii responsabili din staff-ul Fed. Sunt economisti profesionisti, alesi pe spranceana, poate cei mai buni din lume. Ei sunt primii care iau cuvantul cand se intruneste consiliul si au proprii asistenti, asezati respectuos in spatele lor. In total, la reuniunile puternicului comitet monetar participa cam 50 de persoane.
Longevivul Greenspan si rebelul Miller
Din momentul in care se aprind beculetele microfoanelor, cei prezenti in sala stiu ca dezbaterile sunt inregistrate. Sinteza acestora ajunge la marele public trei saptamani mai tarziu. E bine si asa, deoarece, pana in anii '90, deciziile privind rata dobanzilor nu erau comunicate in timp real, iar piata era obligata sa ghiceasca politica Fed urmarind maniera in care Banca Centrala manipula costul lichiditatilor pe termen scurt. Dezbaterile sunt conduse de patronul Fed, eternul domn Alan Greenspan, in functie din 1987. Retorica sa, marcata de o "ambiguitate constructiva", dupa cum o califica el insusi, maniera in care isi impune punctul de vedere (azi, guvernatorii si presedintii sfarsesc prin a vota unanim recomandarile sefului), formidabila clarviziune i-au asigurat longevitatea in fruntea Fed, nu putini vorbind acum despre "era Greenspan". Cu totul altfel a decurs mandatul fulgerator de numai un an al unuia dintre predecesorii sai: William Miller. Sef al Fed din 1978 pana in 1979, Miller a fost pus in minoritate de catre consiliu chiar la inceputul mandatului, legitimitatea fiindu-i iremediabil minata. Se spune ca doua initiative de un gust indoielnic l-au costat mandatul. Prima a fost aducerea unui minutar pentru fierberea oualelor, a carei sonerie, declansata din trei in trei minute, era menita, spera el, sa limiteze alocutiunile membrilor "board"-ului. A doua a fost plasarea pe masa de consiliu a unei placute cu inscriptia "Multumim pentru ca va abtineti de la fumat". Miller credea, eronat din nou, ca ii obliga astfel pe guvernatori sa-si sustina ideile pana la capat, inainte de a se repezi afara pentru a fuma. "Placuta a ramas in continuare pe masa si dupa plecarea lui Miller, dar noi am continuat sa fumam" isi aminteste malitios unul din guvernatorii de la acea vreme. Acum, nu se mai fumeaza nicaieri in cladirea Fed, dar, spun gurile rele, morala ca nu e bine sa-i calci pe batatura pe membrii "board"-ului fost pe deplin insusita.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
