Cutremurele din Turcia şi Siria, furtunile din SUA şi alte dezastre naturale au provocat anul trecut pierderi globale de 250 de miliarde de dolari, şi mai puţin de jumătate din aceste pierderi au fost acoperite de asiguratori, potrivit datelor publicate de grupul german de reasigurări Munich Re și preluate de Agerpres.

Pierderile totale provocate de catastrofele naturale sunt similare cu cele din anul 2022 dar peste media din ultimii 10 şi 30 de ani, din cauza cutremurelor din Turcia şi Siria. America de Nord a fost responsabilă încă odată pentru o mare parte din pierderi, chiar dacă SUA au avut un sezon de uragane mai puţin sever decât în 2022 iar multe pierderi asigurate au provenit de pe urma furtunilor regionale.

Ernst Rauch, principalul cercetător pe climă de la Munich Re, spune că acum asiguratorii trebuie să regândească modul cum clasifică furtunile. "Obişnuiam să ne referim la furtunile secundare drept pericole secundare pentru că provocau doar pagube mici şi medii. Însă pe măsură ce numărul furtunilor creşte, trebuie să ne gândim la o nouă clasificare", a spus Ernst Rauch.

Pe ansamblu, pierderile suportate de asiguratori de pe urma catastrofelor naturale au scăzut anul trecut până la 95 de miliarde de dolari, de la 125 de miliarde de dolari în 2022. Dar în pofida scăderii, cifra pentru anul 2023 este peste media din ultimii zece ani (90 de miliarde de dolari) şi cu mult peste media din ultimii 30 de ani (57 de miliarde de dolari).

Cutremurele din Turcia şi Siria au fost cele mai distrugătoare evenimente din 2023, provocând 58.000 de decese, pierderi totale de 50 de miliarde de dolari şi pierderi de 5,5 miliarde de dolari acoperite de asiguratori.

Tot în 2023, pierderile asigurate de pe urma furtunilor severe, caracterizate prin ploi torenţiale, vânt puternic, grindină şi inundaţii, au atins 50 de miliarde de dolari în SUA şi opt miliarde de dolari în Europa, ambele cifre fiind valori record, potrivit Munich Re.

În Europa, grindina cu un diametru de până la 19 centimetri a provocat pierderi de miliarde de dolari în nordul Italiei şi în alte regiuni în lunile iulie şi august. În SUA, o parte din cele mai mari pierderi provocate de furtuni au fost în zona Midwest în luna martie şi în Texas în luna iunie. Munich Re precizează că pagubele provocate de urgane au fost limitate anul trecut.

Oamenii de ştiinţă au avertizat că încălzirea atmosferei va provoca şi mai multe pagube în următoarele decenii. În unele cazuri asiguratorii au majorat tarifele pe care le percep ca urmare a creşterii probabilităţii unor dezastre naturale, iar în unele locuri au încetat să mai ofere acoperire împotriva dezastrelor naturale.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri