Statul român vrea (din nou) să construiască o hidrocentrală cu acumulare și pompaj la Tarnița-Lăpustești (județul Cluj), reluând unul dintre ultimele proiecte gigantice ale regimului Ceaușescu. Ar trebui să aibă o putere instalată de 1GW, dar și un cost de un miliarde de euro – și nu va produce, efectiv, niciun kwh de energie. Este util un astfel de proiect sau este un ”mamut” al ”Epocii de Aur”? Și de ce se tot vorbește despre el de 35 de ani?

Viitoarea hidrocentrală ar fi la doar 30 de kilometri de Cluj-Napoca, pe valea Someșului Cald. Proiectul este puțin diferit de hidrocentralele clasice: ”Două lacuri, unul sus, unul jos. Când există exces de producție de energie electrică în sistemul național, apa va fi pompată în lacul de sus. Când sistemul va necesita o producție adițională de energie electrică, vom porni turbinele și apa va trece din lacul de sus în cel de jos”, explică ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

La ce folosește o hidrocentrală cu pompaj invers

Totuși, centralele hidroelectrice cu pompaj invers (pe scurt, CHEAP), nu sunt chiar o noutate în România: acum 9 ani, Hidroelectrica a pus în funcțiune primele astfel de proiecte din țara noastră, pe Olt. Doar că cea de la Tarnița este un proiect extrem de vechi, pe care statul promite constant că îl va demara. La ora actuală a devenit însă extrem de important pentru echilibrarea sistemului, care devine tot mai problematică odată cu închiderea termocentralelor.

Practic, din cauză că eolienele și fotovoltaicele nu produc constant energie, e nevoie de capacități care să intervină atunci când fie există un exces, fie un deficit de energie în sistem. Hidrocentralele cu pompaj invers joacă foarte bine acest rol și, în plus, nici nu poluează și nu depind de variațiile prețului combustibililor fosili. Practic, sunt niște uriașe baterii ”verzi”, iar în alte țări constituie principala soluție de stocare a energiei electrice – la nivelul anului 2020 reprezentau 95% din stocarea la nivel global. La noil, dacă Tarnița ar avea o putere instalată de 1 GW, ar putea asigura echilibrarea sistemului energetic național pe durate cuprinse între 4 și 6 ore.

FOTO: www.hidroconstructia.com

Unul dintre ultimele mari proiecte ale regimului Ceaușescu

Tehnologia nu e deloc nouă: prima hidrocentrală cu pompaj invers a fost inaugurată în 1907, în Elveția. În anii ‘70-’80 s-au demarat investiții masive în CHEAP în toate țările care aveau condiții favorabile. Totuși, un plan ca țara noastră să aibă o hidrocentrală cu pompaj invers a existat, și asta încă din 1975.

În 1988, după analize și studii, s-a decis ca această centrală să fie amplasată la Tarnița-Lăpustești. Aici, costul de investiții ar fi fost mai redus, pentru că exista deja rezervorul inferior – lacul de acumulare Tarnița. În plus, centrala ar fi fost și lângă un important centru de consum, zona Clujului. Trebuie precizat că au existat și ”competitori”, în jur de 15 la număr, printre care Bicaz, Colibița și Măcin-Cernavodă.

Tarnița a fost unul dintre ultimele proiecte gigantice ale regimului Ceaușescu. Din informațiile noastre, proiectul nu a fost însă prioritizat deoarece era susținut de Dorin Pavel, fondatorul hidroenergeticii românești. După ce a jucat rolul principal în construcția hidrocentralelor României atât în perioada interbelică, cât și în cea comunistă, în anii ‘70 Pavel a fost brusc catalogat drept ”colaborator al regimului burghezo-moșieresc”, aparent din cauză că-i era antipatic Elenei Ceaușescu. A murit, în ”dizgrație”, în 1979.

De ce România nu are nicio hidrocentrală cu pompaj invers

Ca urmare a dizgrației lui Dorin Pavel, în vreme ce alte state comuniste - inclusiv Serbia, Bulgaria și actuala Ucraină, pe atunci parte din URSS - au construit în anii ‘70-’80 hidrocentrale cu pompaj invers, în general în paralel cu demararea unor proiecte nucleare, România lui Ceaușescu a rămas în urmă, deși specialiștii au conștientizat că era nevoie de un astfel de proiect, complementar cu centrala nucleară de la Cernavodă.

Motivul era (și continuă să fie) acela că Cernavodă nu avea și nu are acoperire optimă în raport cu consumul: altfel spus, sunt intervale când produce mai multă energie decât era nevoie, iar aceasta nu poate fi stocată. Nu a existat însă nici în anii ‘80 o voință politică la vârf iar un document oficial din 2019 arată că am pierdut astfel 20- 25 de ani în domeniul stocării energiei electrice. Practic, suntem singura țară care are condițiile pentru un CHEAP, dar nu l-a construit.

Studii fără niciun rezultat

Proiectul de la Tarnița a fost supraviețuit Revoluției, însă doar pe planșetă. În 1993 s-a făcut și un studiu de prefezabilitate; un an mai târziu a fost gata și studiul de fezabilitate iar în 1995 erau gata și caietele de sarcini pentru echipamente. Evident, toate sunt depășite la ora actuală.

La finalul acelui deceniu, un institut de specialitate din Japonia (EPDC) a realizat, pe banii guvernului de la Tokyo, un nou studiu. La fel ca și românii, și experții niponi au ajuns la concluzia că nivelul optim este de 1 GW. Japonezii sugerau că ar fi bine ca centrala să fie gata în 2010, printre avantaje, pe lângă reducerea poluării, fiind și reducerea substanțială a consumului de gaze naturale, adică a dependenței de Rusia. Și asta pentru că, în lipsa unui proiect tip CHEAP, România are nevoie de centrale pe gaze naturale pentru echilibrarea sistemului energetic național.

Citeste si:

    În anii ‘2000, Banca Mondială a finanțat alte noi studii privind hidrocentrala de la Tarnița. Între timp, sectorul energetic trecuse prin reorganizare, astfel că proiectul devenise obiectiv de investiții pentru recent înființata Hidroelectrica. S-a aprobat un Memorandum la nivel guvernamental și a fost angajat un consultant care să caute investitori. În raportul anual al Hidroelectrica din 2011 se preciza clar că în 2013 ar urma să înceapă lucrările la Tarnița-Lăpustești, urmând ca centrala să aibă 4 grupuri de 250 MW fiecare – în total, 1 GW. Planul era să se creeze o firmă pentru realizarea acestui CHEAP, unde 51% din acțiuni să fie Hidroelectrica și restul, la ”investitori strategici”.

    FOTO: Comisia Națională de Strategie și Prognoză

    Hidroelectrica, Hidro Tarnița și hidrocentrala nefăcută

    Doar că acest demers a coincis cu criza financiară, pe de o parte, și cu criza Hidroelectrica, pe de altă parte. Compania a intrat în insolvență din cauza contractelor dezastruoase cu ”băieții deștepți din energie”, care au dus pierderi totale de 1,1 miliarde de euro – cam cât ar fi costat hidrocentrala de la Tarnița. Administratorul judiciar care a preluat apoi Hidroelectrica s-a arătat extrem de sceptic față de ideea unui CHEAP.

    Citeste si:

      În aceste condiții, Guvernul a decis înființarea unei companii, fără nicio legătură cu Hidroelectrica, care să implementeze proiectul. Numită Hidro Tarnița, compania deținută, practic, de stat a căutat ani de zile investitori străini pentru un parteneriat public-privat în ceea ce urma să fie cel mai mare proiect greenfield din România.

      Fără niciun succes, însă. S-au vehiculat nume exotice din Coreea de Sud și China, inclusiv constructorul Three Gorges Dam, cea mai mare hidrocentrală din lume. S-au pregătit documentații, s-au făcut studii de fezabilitate și s-au obținut avize, dar deși toate acestea au costat câteva milioane de euro, nu s-a făcut efectiv niciun progres privind construcția hidrocentralei de la Tarnița.

      În 2020, ministrul de atunci al Energiei, Virgil Popescu, a decis că proiectul e ”un mamut”, fără justificare economică. Paradoxal, în următoarea perioadă a ajuns pe agenda publică discuția despre un posibil blackout, adică exact genul de situație pe care un CHEAP ar putea să îl prevină. Hidro Tarnița a intrat însă în agonie. În 2021 a mai existat în piață un zvon privind investitori sud-coreeni, dar în final, Hidro Tarnița a fost dizolvată în iulie 2023.

      Trei săptămâni mai târziu, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, principalul acționar al Hidro Tarnița, a anunțat o consultare de piață privind proiectul CHEAP, la inițiativa noului ministru, Sebastian Burduja (SAPE este controlată de ministerul Energiei). Ministrul speră ca proiectul să se facă la scara preconizată inițial – 1 GW – și din fonduri europene. De asemenea, vrea să implice, din nou, și Hidroelectrica. Momentan, însă, este nevoie de un nou studiu de fezabilitate, al cincilea, din calculele noastre.

      Ar mai fi utilă în 2023 hidrocentrala de la Tarnița, un proiect din 1988?

      Este însă necesară hidrocentrala cu acumulare și pompaj, în fond, un proiect care împlinește 35 de ani? Surprinzător, acesta e, la ora actuală unul dintre puținele puncte unde majoritatea experților independenți și oficialilor (cu excepția fostului ministru Virgil Popescu) sunt de acord: este necesară. Un CHEAP ar fi chiar mai util decât în vremea lui Ceaușescu, atunci când s-a inițiat proiectul, deoarece ar rezolva o parte din problemele care apar din cauza volatilității pe care eolienele și fotovoltaicele o induc în sistemul energetic. Dacă vom avea și reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, va fi și mai utilă, pentru că va stoca excedentul de energie produs de centrala nucleară pentru care nu există cerere în momentul respectiv.

      ”Acumularea prin pompare este singura tehnologie matură și eficientă de stocare a energiei la scară mare la nivelul anilor 2020-2030”, arată un document al Transelectrica. Operatorul național de rețea a insistat, de altfel ,tot timpul asupra faptului că este nevoie de un CHEAP.

      De asemenea, toate analizele, fie că au fost făcute de experți români, europeni sau japonezi, au arătat că varianta optimă este cea cu o putere instalată de 1 GW. Diferențele au apărut doar în ce privește costul proiectului - între 600 de milioane și 1,15 miliarde de euro – și detalii tehnice.

      FOTO: Comisia Națională de Strategie și Prognoză

      Cât de rentabil ar fi proiectul CHEAP de la Tarnița?

      De ce s-a tot amânat proiectul? Dincolo de lipsa unei voințe politice foarte ferme și de posibila intervenție a unor factori cum ar fi incompetența sau interesul unor actori externi, există și explicații economice. În stadiul inițial al studiilor de fezabilitate, s-a considerat importantă doar compensarea producătorilor de energie care funcționează în bandă (adică 24/7). Veniturile estimate s-au bazat strict pe diferența de preț a energiei dintre vârf și gol, care în deceniul trecut era de circa 25 euro/MWh, pe când acum este și de 10-20 de ori mai mare. Până la nivelul anilor 2015, indicatorii de fezabilitate erau la limită, așa că investiția a putut fi succesiv amânată în mod justificat.

      Potrivit studiului de fundamentare, ”cel mai mare obstacol în România pentru decizia de a investi într-un proiect de CHEAP nu este tehnologia, ci lipsa unor mecanisme de piaţă, care să recunoască din punct de vedere financiar valoarea de stocaj a energiei electrice și compensarea serviciilor de sistem.”

      Mai simplu spus, dacă în trecut centrala de la Tarnița nu era rentabilă, deoarece nu producea efectiv energie electrică, acum poate fi. Mai ales că, în clipa de față, un CHEAP poate intra pe Piaţa pentru Ziua Următoare și Piața Intra-Zilnică, unde sunt cele mai bune prețuri ale energiei. Aceste piețe nici nu existau atunci când s-au făcut primele planuri privind Tarnița: PZU a demarat în 2005 iar piața intra-zilnică, în 2011.

      În 2010, Ministerul Economiei estima că investiția se va recupera în 34 de ani; la ora actuală. În 2019, termenul scăzuse la 23 de ani. Azi, la prețurile actuale ale energiei, experții consultați de wall-street.ro spun că investiția ar putea fi amortizată chiar și într-un deceniu

      O a doua problemă este durata de realizare a hidrocentralei. Realist vorbind, aceasta nu are cum să fie gata mai devreme de 7 ani. Cum în 2030 ar trebui să fie operațional reactorul 3 de la Cernavodă, pe lângă capacitățile suplimentare din eolian și solar, proiectul de la Tarnița ar trebui să demareze cât mai repede posibil.

      Sursa foto: www.hidroconstructia.com

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Radu Pircă
      Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Economie »


      Setari Cookie-uri