Poliţiştii, jandarmii şi angajaţii ISU au intervenit sâmbătă la hotelul Unirea din Iaşi, după ce au fost sesizaţi că în interior s-ar afla o bombă, toate persoanele din clădire fiind evacuate şi accesul în zonă restricţionat.

"Astăzi în jurul orei 12.35 am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că într-un hotel din municipiul Iaşi se află un dispozitiv explozibil. La fata locului s-au deplasat poliţişti, pompieri şi jandarmi, procedându-se la delimitarea zonei respective şi desfăşurarea activităţilor specifice. Poliţiştii pirotehnişti efectuează controlul pirotehnic pentru identificarea presupusului dispozitiv explozibil şi se continuă verificările pentru stabilirea întregii situaţii de fapt", a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

Acţiunea echipelor de intervenţie este încă în desfăşurare, potrivit Agerpres.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri