Presiunea asupra creșterii salariilor va fi una constantă în următoarea perioadă, pentru ca acestea să țină pasul cu inflația, pe parcursul anului 2022, când scumpirile vor atinge cel mai înalt nivel din ultimii ani, transmite Valentin Tătaru, Economist-șef al ING Bank.

Piața muncii atât în România cât și în Europa de Est în general este una atipică datorită fenomenului migrației. Acesta a făcut ca disponibilitatea forței de muncă să fie una permanent redusă, cu diferențe relativ nesemnificative între perioadele de expansiune sau încetinire economică, explică Tătaru.

„Prin urmare, credem că presiunea pe salarii va rămâne una cvasi-permanentă în anii următori. Pentru 2022 estimăm creșteri salariale medii în linie cu inflația (7.0% media anuală), urmând că din 2023 creșterile salariale să depășeasca marginal rata inflației”, a declarat economistul pentru wall-street.ro.

Una dintre cele mai puternice inflații ale ultimilor ani a afectat puternic puterea de cumpărare a veniturilor populației, mai ales pe cele ale oamenilor cu resurse financiare mici. Aceasta a pus deja o anumită presiune pe creșterile salariale, care s-a văzut odată cu Hotărârea de Guvern 1.071 de lunile trecute, prin care s-a decis creșterea salariului minim brut pe economie cu 10,9%.

Unii economiști au afirmat, de asemenea, că salariile trebuie să crească, dat fiind contextul actual, pentru a le da un motiv românilor să nu mai părăsească țara în căutarea unui trai mai bun.

Citește și Dăianu: Dacă nu creșteau salariile medicilor, era nenorocire

Martie 2022 este un moment-cheie în ceea ce privește direcția inflației

Prognozele economiștilor ING Bank privind inflația sunt mai severe decât BNR în ce privește sfârșitul acestui an (8% ING față de 7,5% BNR), însă sunt similare în privința mijlocului anului viitor, când se consideră că va fi atins maximul scumpirilor.

„Prognoza ING pentru finalul lui 2021 în privința inflației este de 8.0% iar pentru finalul lui 2022 de 5.3%. Maximul ar urma să fie atins în trimestrul al doilea din 2022 când inflația ar putea într-adevăr să atingă 8.5%-8.6%”, a spus Valentin Tătaru.

Citește și BNR: Inflația va avea o ușoară frânare înspre decembrie 2021

Factorii de influență asupra creșterii ratei inflației nu mai țin strict de grupa produselor energetice ci par să se fi extins și în zona produselor alimentare, potrivit expertului financiar.

„Expirarea măsurilor de plafonare și compensare care ar trebui să aibă loc în martie 2022 va reprezenta un moment-cheie în evoluția inflației deoarece prețurile la gaze naturale și electricitate ar urmă să revină la nivelul contractual, însă a estima cu exactitate impactul în inflație este extrem de dificil dacă nu chiar imposibil având în vedere discrepanțele de timp și preț în actualizarea contractelor individuale”, a declarat economistul.

Politicile băncii centrale vor continua, cu efecte asupra ratei dobânzilor la credite

Economistul-șef al ING consideră că, pe baza mutărilor băncii centrale asupra dobânzii cheie, ROBOR, după care se calculează dobânzile pentru creditele acordate de bănci, va ajunge la un nivel de cel puțin 3,50%.

„Vedem dobânda-cheie a băncii centrale atingând cel puțîn 3% la jumătatea lui 2022. Prin urmare, ROBOR 3 luni ar trebui să ajungă la cel puțin 3,50%. În cazul IRCC avem binecunoscutul decalaj dintre perioada de observare și cea de aplicare. Știm deja că pentru trimestrul al doilea din 2022 valoarea va fi în jur de 1.80%”, a declarat Tătaru.

Presupunând că BNR va majoră dobânda cheie până la 3% la mijlocul lui 2022, IRCC ar urmă să atingă un maxim situat ușor sub această valoare cândva în T4 2022 sau T1 2023.

„Riscurile pentru dobânzi rămân mai degrabă în sus, având în vedere contextul inflaționist și măsurile luate de băncile centrale din regiune”, a mai spus Valentin Tătaru.

Între timp este de așteptat ca transmiterea în economie a costurilor cu energia să continue, motiv pentru care vedem inflația revenind în intervalul țintă al BNR abia în a două parte a lui 2023, mai consideră Tătaru.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri