Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lansat aplicaţia dosar electronic, prin care părţile implicate într-un proces şi avocaţii acestora vor avea acces de la distanţă la actele de la dosar, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ÎCCJ, aplicaţia va permite părţilor şi apărătorilor lor accesul direct şi imediat la actele dosarului, fără a fi nevoie să se deplaseze la sediul instanţei, contribuind astfel la eforturile permanente ale instanţei supreme privind combaterea pandemiei de COVID-19.

Procedura de înregistrare este deja deschisă, cererea fiind disponibilă pe site-ul ÎCCJ - www.scj.ro, iar dosarul electronic va fi disponibil începând cu data de 18 mai, pentru Secţia I Civilă, Secţia a II-a Civilă, Secţia Penală şi completurile de 5 judecători, respectiv de la data de 1 septembrie pentru Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, unde volumul documentelor care se impune a fi scanate şi transmise în baza de date este foarte ridicat.

Dosarul electronic este prima componentă a conceptului de instanţă din era digitală, menit să racordeze instanţa supremă la transformările aduse relaţiilor sociale prin evoluţia tehnologică, precum şi la noul conţinut pe care trebuie să îl dobândească activitatea serviciilor publice în acest context.

De asemenea, dosarul electronic va fi urmat, în această toamnă, de implementarea serviciului de transmitere a actelor de procedură şi de efectuare a comunicărilor prevăzute de lege prin mijloace moderne de comunicaţie, în format electronic, diminuându-se astfel costurile pe care administrarea justiţiei le presupune pentru contribuabil, precum şi efectuarea acestor comunicări către justiţiabili în condiţii de rapiditate şi de siguranţă.

Avantajele dosarului electronic:

  • economie de timp şi costuri mai reduse pentru părţi şi apărătorii lor, aceştia putând consulta documentele dosarului fără a se deplasa efectiv la sediul instanţei supreme;
  • acces imediat la documentele noi, fără a se aştepta perioada necesară pentru comunicarea acestora prin serviciile poştale;
  • creşterea celerităţii procedurii, prin reducerea situaţiilor în care este necesară amânarea cauzei pentru a se putea consulta înscrisurile noi;
  • reducerea aglomeraţiei în sediile ÎCCJ şi asigurarea eficienţei măsurilor de protecţie împotriva COVID-19;
  • posibilitatea judecătorilor, magistraţilor asistenţi şi grefierilor de a consulta dosarele de la domiciliu şi de a lua în mod imediat măsurile corespunzătoare, în contextul măsurilor de protecţie legate de pandemia de COVID-19;
  • posibilitatea membrilor completului de judecată, a părţilor şi a reprezentanţilor lor de a consulta dosarul în mod simultan, fără a se aştepta predarea dosarului în arhivă;
  • acces la actele dosarului 24/24, fără ca partea să fie condiţionată de programul de relaţii cu publicul al compartimentului arhivă sau de faptul că dosarul se află dat spre studiu sau spre motivare unui membru al completului.

Pentru implementarea acestei aplicaţii, Înalta Curte a beneficiat de asistenţă din partea Tribunalului Arad şi a Curţii de Apel Galaţi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri