Insula Sipson a fost proprietate privată încă din 1711, când a fost vândută de poporul Monomoyick coloniștilor englezi ai coloniei Plymouth. În prezent, insula este destinată turismului internațional, așteptând turiști din întreaga lume, pentru a ilustra spiritul său american. O organizație non-guvernamentală și-a asumat rolul de promoter al insulei americane, potrivit CNN.com.

Insula Sipson este situată pe coasta de est a Cape Cod, pe Pleasant Bay în Orleans, Massachusetts. Are o suprafață totală de 24 de pogoane. Turiștii pot face drumeții, pot sta la plajă sau pot admira priveliștea de pe Pleasant Bay.

Pe vremea în care insula era de vânzare, numeroase organizații au intenționat să strângă banii pentru a putea conserva spațiul în limitele sale naturale. Problema a fost, însă, dată de bani. Suma de 12 milioane de dolari era foarte mare pentru organizațiile non-guvernamentale.

Acum, activiștii îndeamnă la vizitarea insulei. Cu toate că vapoarele nu pot accesa zona, din cauza sensibilității ecosistemului acvatic. La insulă se poate ajunge cu vaporașe cu o adâncime superficială de maximum 22 de metri.

Planul pentu următorii cinci ani presupune distrugerea a patru dintre structurile existente pe insulă și construirea unui centru de cercetare și educație în aer liber. Scopurile acestui plan sunt: restaurarea și îmbunătățirea sistemului ecologic de pe insulă, intensificarea cercetărilor pe insulă, dar și crearea unui cadru potrivit vizitelor turiștilor.

Nu în ultimul rând, există alte opt pogoane care încă apațin vechiului proprietar și pe care organizația non-guvernamentală încearcă să le obțină, după ce va strânge banii necesari.

Sursa foto: www.sipsonislandtrust.org

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri