Seful statului a subliniat ca aceasta rezerva financiara trebuie pastrata pentru ca prognozele economice privind recesiunea din zona Euro indeamna la prudenta, iar Romania nu trebuie sa se mai regaseasca in situatia critica din 2009.
"Mai mult decat atat, privim si la prognozele pentru zona Euro si vedem ca se intra in recesiune, sunt zece state din zona euro care au intrat deja in recesiune. Deci, Romania avea obligatia sa fie prudenta, sa nu mai fim ca in 2009, cand a trebuit, pe de o parte, in prima parte a anului, nu ne dadea nimeni bani imprumut, iar cand am avut din nou acces pe piata imprumuturile s-au facut la dobanzi foarte mari", a evidentiat Basescu.
De asemenea, el a aratat ca marirea salariilor se poate face de catre Guvern la jumatatea anului prin marirea deficitului bugetar pe 2012 de 1,9% pe cash la 2,2%.
"Banii de salarii sunt in ceea ce am convenit cu FMI. La misiunea din ianuarie-februarie, ca de altfel si la misiunea de la sfarsitul, ultima misiune din 2011, inainte de a se scrie bugetul, deci misiunea din octombrie 2011, daca nu ma insel, am stabilit ca in anul 2012 intentia Guvernului este sa reintregeasca salariile. Si v-as ruga sa luati declaratiile de presa din acea vreme, cand am spus ca mergem pe 1,9% deficit pe cash, dar cu posibilitatea sa mergem pana la 2,2%, chiar 2,3% deficit daca va fi necesar in cursul anului 2012", a spus presedintele.
Basescu a precizat ca, in prezent, in urma evolutiilor din prima parte a acestui an, rezulta un deficit si mai mic decat cel convenit cu FMI, fiind de 1,84%.
"Este evident ca deficitul, asa cum se executa bugetul acum, este mai mic, 1,84%. In baza intelegerii din ianuarie-februarie, la mijlocul anului Guvernul va putea sa creasca deficitul prin corectarea bugetului de stat de la 1,9%, in conditiile in care acum in mod real este 1,84%, la 2,14% (...) Deci avem spatiu fiscal pentru a plati integral diferenta de salarii pentru bugetari", a argumentat seful statului.
Totodata, el a argumentat ca a prezentat aceste date pentru ca "in ultima perioada se cauta sacul cu bani, pe care Guvernul care se pregateste sa plece spune ca l-a lasat, Guvernul care se pregateste sa vina spune ca nu l-a gasit".
"Sigur, eu nu vreau sa fiu arbitru in disputele politice dintre partide, dar pentru corecta informare doresc sa stiti aceste lucruri", a punctat Basescu.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: