Masura care prevede introducerea unei taxe suplimentare pe zaharul din bauturile racoritoare ar urma sa afecteze atat producatorii, cat si consumatorii. Pretul la raft al bauturilor racoritoare ar putea sa creasca cu pana la 60%, sustine Asociatia Nationala pentru Bauturi Racoritoare. Acest lucru ar insemna, daca efectuam un prim calcul, ca o bere ar putea fi mai ieftina decat o bautura racoritoare.


Alin Visan, membru in comitetul director al ANBR, a explicat ca nu exista un proiect lansat in discutie publica si ca estimarile asociatiei se bazeaza pe un proiect similar initiat de USR la inceputul anului, care insa nu a fost adoptat, fiind considerat discriminatoriu.

In noua propunere a Guvernului, accizarea continutului de zahar ar urma sa se faca pe praguri diferite, acciza maxima fiind de 1 leu pe litru pentru bauturile cu continut de peste 8 grame la 100 mililitri.

“Motivele pentru care consideram ca proiectul nu este bun, corect si benefic Romaniei sunt aceleasi cu cele exprimate in legatura cu proiectul anterior. Taxa discrimineaza in mod totala categoria bauturilor racoritoare fata de alte produse - care reprezinta doar 3% din aportul caloric al unui adult pe zi. Taxa nu poate fi eficienta, banii nu se vor duce in rezolvarea problemelor de sanatate, ci are ca scop colectarea de bani pentru bugetul de stat”, spune Alin Visan.

Efectele unei astfel de taxari suplimentare la nivelul industriei romanesti s-ar rasfrange si asupra consumatorului final, mai spune reprezentantul ANBR.

“La un asemenea nivel al taxarii, mai mult ca sigur va creste pretul la raft, se va transmite aceasta acciza catre consumatori. Potrivit studiului ANBR realizat pentru proiectul anterior, pretul ar creste cu pana la 60%”, spune Alin Visan.

Acelasi studiu invocat de ANBR estimeaza ca cifra de afaceri totala a industriei bauturilor racoritoar ar fi afectata in proportie de 40%, in timp ce aproape 24% din angajati ar putea fi disponibilizati.

Pentru cele circa 4 luni de aplicare de anul acesta, septembrie-decembrie, impactul la bugetul statului este de 320 milioane lei (aproximativ 68 milioane euro).

“Intrebarea este cati bani se pierd, nu cat se colecteaza. Toate aceste efecte pe care le-am mentionat duc la o scadere a incasarilor la buget posibil mai mare decat taxa colectata. Nu o spunem noi, o spune studiul. Pierderea totala la nivelul unui an poate urca la 378 milioane euro. Nu cred ca s-ar colecta atatia bani din acciza”, mai spune Visan.

Acesta a mai spus ca daca luni se va adopta prin Ordonanta de Urgenta aceasta masura, producatorii de bauturi racoritoare vor fi nevoiti sa o implementeze.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri