Sindicaliștii de la Sindicaliştii de la CNS Cartel Alfa și Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei Publisind protestează în fața ministerului Finanțelor Publice, respectiv în fața ministerului Justiției.

Proteste la Ministerul Finanțelor Publice

Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA a decis în 11 ianuarie 2021, "în urma analizei situaţiei actuale, a programului de guvernare, a măsurilor luate sau anunţate de actualul guvern, care dezavantajează profund şi preponderent categoriile de lucrători reprezentate de confederaţie, şi, mai larg, categoriile cele mai sărace ale cetăţenilor", declanşarea unui program de acţiuni de protest.

De ce sunt nemulțumiți sindicaliștii

Conform unui comunicat al CNS Cartel Alfa, motivele care stau la baza acestei decizii sunt: politica de austeritate în domeniul salarizării (salariul minim garantat în plată crescut cu doar 41 lei net), îngheţarea unor drepturi salariale, deşi piaţa muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE, iar în ceea ce priveşte costul brut al orei de muncă este la 35% din media UE; îngheţarea creşterii pensiilor şi lipsa justiţiei sociale în sistemul de pensii; blocarea modificării actualei legi a dialogului social, L62/2011; lipsa posibilităţii efective de negociere a contractelor colective de muncă sectoriale sau la nivel naţional,; politica fiscală care dezavantajează lucrătorul (43,5% taxe sociale şi impozit, faţă de de 2,45% angajator pe bază de obligaţii internaţionale); distribuirea inechitabilă a creşterii economice: 52% către capital şi circa 38% către lucrători, cu mult mai jos decât media UE, de 47,8% către lucrători; lipsa respectului faţă de legislaţia în vigoare a guvernului şi partidelor politice parlamentare din coaliţie şi blocarea în Parlament a OUG 79/2017 (transfer taxe de la angajator către lucrător), drept care numeroşi angajatori în continuare nu fac modificarea creşterilor salariilor brute.

Proteste la Ministerul Justiției

Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei Publisind protestează în faţa Ministerului Justiţiei şi alte acţiuni similare în faţa prefecturilor din Constanţa, Prahova şi Mureş, a anunţat organizaţia sindicală.

În urmă cu o săptămână, membrii federaţiei Publisind au pichetat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi prefecturile din Bacău, Timiş şi Cluj, iar acţiunile vor continua în fiecare miercuri, până pe data de 24 februarie, conform calendarului.

Ce nemulțumiri au sindicaliștii care protestează

Revendicările generale ale sindicaliştilor sunt:

  • eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public
  • aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor
  • un salariu minim corelat cu creşterea preţurilor de consum.

Federaţia Publisind include 35.000 de membri de sindicat din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu şi RA-APPS şi a declanşat proteste începând cu data de 31 decembrie 2020 - data la care sindicatele afiliate au organizat mitinguri la prefecturi şi la sediul MAI - în reacţie la adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care salariile angajaţilor din sistemul public sunt plafonate la nivelul lunii decembrie 2020, fiind astfel suspendată aplicarea Legii 153/2017.

În aceste condiţii, sindicaliştii cer Guvernului să renunţe la aceste măsuri şi să aplice legea, aşa cum a fost adoptată de Parlamentul României.

"Publisind include în structura sa sindicate reprezentative din familia ocupaţională "justiţie" sau din instituţii subordonate Ministerului Justiţiei, totalizând 16.000 de membri de sindicat din penitenciare, grefa judiciară şi probaţiune. Revendicările principale ale personalului din aceste domenii sunt: tratament egal în materie de drepturi salariale între poliţişti şi poliţiştii de penitenciare (acordarea titlului de specialist de clasă în Poliţia Penitenciară); modificarea legii-cadru pentru eliminarea inechităţilor salariale din grefa judiciară şi probaţiune, precum şi o salarizare corectă a personalului", se arată în comunicatul organizaţiei.

Federaţia Publisind avertizează că, în cazul nerezolvării solicitărilor, acţiunile de stradă vor continua pe termen nedeterminat.

Sursa foto: Facebook/ Confederatia Nationala Sindicala „Cartel ALFA”

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri