Importul de forţă de muncă, creşterea calităţii vieţii şi încurajarea natalităţii sunt măsurile pe termen scurt, mediu şi lung pe care sociologul Gelu Duminică le consideră necesare pentru stoparea trendului descrescător al populaţiei României.

"Pe termen scurt nu e decât o singură soluţie - nu o spun eu, o spun toate celelalte state care au aplicat-o - respectiv importul de forţă de muncă. Trebuie să aducem populaţie tânără din altă parte. Simplu. Nu ai altă soluţie. Dar asta vine la pachet cu o mulţime provocări, care nu sunt noi. Pentru că, Doamne iartă-mă, românul actual nu mai are nicio legătură cu geto-dacul. Au mai venit goţii, ostrogoţii, vizigoţii, slavii, tătarii, turcii, romii, evreii. Românul actual este o diversitate cu toate aceste naţiuni. Acum o să vină şi senegalezul şi nepalezul şi indianul... Cine vine aici să muncească. La fel cum nici francezul actual nu mai are legătură cu francul din secolul al XII-lea. S-a modificat mult... Germanul are legătură şi cu Suleiman, nu numai cu Hans. Ce să facem?!", a declarat pentru Agerpres, sociologul Gelu Duminică.

El spune că, pe termen mediu şi lung, trebuie "să oferim calitatea vieţii şi oraşe prietenoase cu copiii, toate dublate de o politică serioasă de nondiscriminare a femeii şi de încurajare a acesteia să facă copii cât mai devreme şi cât mai mulţi".

"Dar toate sunt pachet. Faptul că tu ai cea mai generoasă perioadă de concediu post-natal, de doi ani, nu înseamnă decât că tu, statule, eşti incapabil să oferi şi alte măsuri. Şi atunci transferi toată responsabilitatea asupra părintelui, plătindu-l. Asta faci. Vă dau un exemplu: aţi încercaţi să găsiţi o bonă în Bucureşti? Ce faci atunci? Când tu nu ai un program naţional de susţinere a bonelor? Noi avem facilităţi fiscale pentru angajatori în construcţii şi IT. Am avut. Dar dacă aveam şi pentru bone ce era? Repet, vă dau doar un exemplu. Atunci era un semnal pentru susţinerea demografiei. Dar când tu eşti conştient că trebuie să faci copii pe care să îi creşti singur? Nasol. Nu mai faci trei, că nu poţi", a explicat sociologul.

Acesta a argumentat că şi "modernizarea femeii" şi "creşterea vârstei acesteia la prima naştere" reprezintă provocări care ar trebui avute în vedere de către stat.

"Vine ca un efect la creşterea educaţiei şi toate celelalte. Normale. Deci asta înseamnă că tu, ca stat, trebuie să ai în vedere că fertilitatea femeii a rămas aceiaşi, însă că dorinţa de a face primul copil s-a mutat de la 22 de ani cât era când eram noi copii la 30 şi în momentul de faţă. Fizic nu mai are timp femeia să facă mai mult de doi copii. Nu are cum. Deci tu trebuie să dai multe argumente ca să îţi revii demografic natural. Altfel, importă populaţie", a arătat Gelu Duminică.

În opinia sa, creşterea numărului de divorţuri nu constituie "neapărat o problemă" pentru natalitate.

"Nu e neapărat o problemă. Pentru că vă dau un exemplu: o treime din copiii României sunt născuţi în afara căsătoriei. Da? Sigur, sunt mulţi care rămân în relaţii consensuale, nu sunt căsătoriţi, dar oamenii au copii. De aici şi nevoia aceea de a face o lege a uniunilor consensuale. Nu e doar pentru homosexuali, pentru că realitatea ne arată că foarte mulţi sunt în relaţii de familie fără să fie căsătoriţi. Şi tu trebuie să oferi protecţie. Sunt multe de făcut, sunt legate, nu doar una", a subliniat sociologul.

Gelu Duminică a susţinut că "politicienii actuali trebuie să se gândească şi la ce Românie lasă, nu numai la ce fură acum".

HR 2.0

"Însă, când politicianul nostru gândeşte numai pentru propriul mandat e greu. Politicianul adevărat e vizionar. Vede peste ceva timp şi ia măsuri acum pentru ce va fi societatea viitorului. Copilul dumneavoastră şi al meu vor trăi în România croită de ăştia. Noi plătim 50% taxe pe muncă acum, da? Ei vor trebui să plătească 80% ca să răsufle societatea asta. Să răsufle, pentru că la 50% cât plătim noi, ne împrumutăm de două miliarde pe an ca să plătim pensiile. Fără măriri. Cu măriri o să se ajungă la patru miliarde pe an. Pe an. Împrumuturi. Cine o să le plătească? Vă spun eu: generaţia copilului dumneavoastră, generaţia copilului meu. Din păcate, asta o să se întâmple. Că ne place sau nu ne place. E realism. Credeţi-mă, nu sunt nici măcar pesimist. (...) Ei au spus că deficitul la fondul de pensii este de două miliarde de euro. N-am spus-o eu. E oficial. Nu e sustenabil. Eu nu spun să nu măreşti (pensiile - n.r.), ferească Dumnezeu. Dar tu antamezi viitorul copiilor pentru prezent. Ceea ce mi se pare atât de incorect faţă de copiii aceştia. Şi atunci ce o să facă copiii? Vor rămâne în ţara asta sau o să plece în alta? Nu înţelegem multe, dar asta e", a opinat Gelu Duminică.

Luni, europarlamentarul Corina Creţu (Pro România) a declarat că datele furnizate de Comisia Europeană şi Institutul Naţional de Statistică arată că România va fi printre ţările care vor resimţi cel mai puternic efectele declinului demografic asupra sistemului de pensii şi sistemului de sănătate, pierzând la fiecare 10 ani un milion de locuitori.

"Această scădere a populaţiei este rezultatul unui complex de factori, printre care se numără migraţia şi raportul dintre natalitate şi mortalitate. Reducerea numărului populaţiei active exercită o presiune crescută asupra forţei de muncă, afectând direct economia. Numărul contribuabililor scade, iar procesul accelerat de îmbătrânire a populaţiei amplifică solicitările asupra sistemului de pensii - cu consecinţe serioase asupra sustenabilităţii financiare a acestuia", a scris Corina Creţu, pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:

    Parlamentarul european a făcut referire şi la datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, care relevă o situaţie demografică îngrijorătoare pentru România, în sensul că numărul persoanelor decedate în luna decembrie 2023 este aproape dublu decât cel al nou-născuţilor.

    Datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică arată că sporul natural în România s-a menţinut negativ (-10.486) în luna decembrie 2023, numărul persoanelor decedate fiind aproape dublu decât cel al născuţilor-vii. În ultima lună din 2023 s-au născut 11.431 de copii, în scădere cu 539 (-4,5%) faţă de noiembrie 2023. Numărul deceselor înregistrate în decembrie 2023 a fost de 21.917 (11.477 de persoane de sex masculin şi 10.440 de persoane de sex feminin), în plus cu 2.077 de decese faţă de luna precedentă, ceea ce reprezintă o creştere cu 10,5% (+9,9% persoane de sex masculin şi +11,1% persoane de sex feminin).

    Citeste si:

      Sursa foto: Agerpres

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Cariere »



      Setari Cookie-uri