„Scopul acestei burse este de a motiva și elevii care în acest moment au rezultate medii, să progreseze. Este, practic, o formă de a stimula progresul individual de învățare. Cuantumul bursei...
"Am anunţat, acum ceva timp, lansarea în consultare publică a metodologiei şi a calendarului de înscrieri în creşe şi grădiniţe. La solicitarea partenerilor sociali, au fost modificate datele...
Monica Anisie a primit aviz negativ pentru functia de ministru al Educatiei si Cercetarii din partea Comisiilor reunite pentru invatamant, stiinta,...
Legea educatiei prevede ca "Teza de doctorat este un document public" - fara niciun fel de exceptie.
Structura anului scolar 2020-2021 a fost publicata in Monitorul Oficial.
Aceasta cifra nu reprezinta numarul copiilor bolnavi.
Peste 65.000 de elevi vor beneficia de acest program.
Sunt vizate unitati scolare din 8 judete si municipiul Bucuresti.
Programul CRED isi propune pregatirea a peste 55.000 de cadre didactice.
Iata ce s-a discutat la Comisia de Dialog Social (CDS) din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii
Ministerul Educatiei a lansat un proiect dedicat incurajarii lecturii in scoala si in familie.
"Incepem semestrul al doilea cu o veste buna: prima etapa pentru debirocratizarea procesului didactic cuprinde multiple masuri".
"Inspectorii scolari generali vor monitoriza desfasurarea activitatii unitatilor de invatamant si vor lua toate masurile care se impun".
Ministerul Educatiei pune in dezbatere un OUG prin care elevii din 100 de scoli primesc o masa calda.
Distanta medie la nivel national pe care trebuie sa o parcurga un elev care face naveta este de 18 kilometri.
Sefa Educatiei acuza ca singura actiune intreprinsa de ministerul de resort a fost publicarea unui brosuri, care insa nu a ajuns la dascali.
Ea crede ca rezultatele arata ca in atara noastra nu s-a reusit INCA adaptarea educatiei la realitatile vietii de zi cu zi.
Monica Anisie, considera ca implicarea celor care au participat la testarea PISA nu a fost maxima.
"Nu am fost adepta niciodata a memorarii comentariilor, ci intotdeauna mi-am dorit ca elevii mei sa-si dezvolte gandirea critica".
Educatia, Afacerile Interne, Transporturile, Agricultura, Fondurile Europene, Comunicatiile si Societatea Informationala pierd bani la rectificarea...
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a declarat joi ca isi doreste ca de anul viitor sa existe o discutie despre un examen de Bacalaureat in care...
Care sunt propunerile ministrului Educatiei, Monica Anisie?
Unitatile de invatamant preuniversitar in care vor fi organizate sectii de votare pentru alegerile din 10 noiembrie "sunt pregatite".
Cel mai recent examen pentru inspectorii scolari generali a fost organizat in 2016.
Lotul olimpic al Romaniei a obtinut sapte medalii - doua medalii de aur, patru medalii de argint si o medalie de bronz.
Propunerea legislativa de modificare a Legii educatiei nationale a fost initiata de 14 deputati de la PSD, PNL, UDMR, ALDE, PMP.
33 de romance din 1000 devin mame foarte de tinere, fata de 2 in Coreea de Sud, 3 in Elvetia, 6 in Libia.
Profesorii care au luat note sub 5 la titularizare si cei care au parasit examenul vara aceasta pot intra in sistemul de educatie pentru alte...
Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Capital Uman, a lansat in consultare publica ghidul...
Social-democratii s-au intalnit, vineri, in sedinta Comitetului Executiv al partidului. PSD-istii au decis sa il numeasca pe Mihai Fifor ministru...
Lui Szekely i s-ar fi reprosat ca a facut postari impotriva PSD.
Subiectul rectificarii bugetare de la Educatie a fost din nou abordat de premierul Viorica Dancila. Aceasta a declarat ca, dupa rectificarea facuta...
Ministerul Educatiei vrea sa elimine corectarea incrucisata intre judete a lucrarilor de la Bacalaureat 2020, scrie edupedu.ro . Procedura de la...
Guvernul taie un miliard de lei de la bugetul Educatiei. Banii erau destinati programului ”Merg la Scoala”, care nu a fost pregatit la...
Oficial mai e doar o luna pana cand incepe scoala – pe 9 septembrie. Educatia nu are ministru plin, ci unul interimar, Guvernul tocmai a...
Ecaterina Andronescu a declarat vineri, la Digi 24, ca a aflat despre demiterea sa de la Ministerul Educatiei de la televizor. Ea a precizat ca,...
Spitalele sunt slab dotate, medicii se plang ca nu au bani de aparatura si nici macar de consumabile si medicamente.
Ministerul Educatiei Nationale va derula timp de o luna o inspectie si o analiza de risc, pentru identificarea grupurilor defavorizate de elevi...
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, va decide luni daca inceperea anului scolar se amana cu o saptamana. Federatia Elevilor din Romania...
Mai multi elevi participanti la un concurs national de istorie desfasurat in Turnu Magurele, Teleorman de catre Ministerul Educatiei au avut parte...
Bilantul a cuprins si rezultatele de la Evaluarea Nationala sau de la Bacalaureat.
Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat au fost publicate, luni, in centrele de examen si pe site-ul bacalaureat.edu.ro ....
Rezultatele la evaluarea nationala s-au afisat astazi, la 12:00, pe edu.ro , dar vor fi facute publice si in centrele de examen, iar in aceeasi...
Ministerul SANATATII? Ministerul EDUCATIEI? Nu vi se pare ca numele par desprinse din "Ministerul Pacii" sau al Iubirii, din 1984?
Copiii intra de astazi in vacanta mare. Majoritatea scolilor au astazi festivitatea de premiere, dupa care elevii intra oficial in vacanta....
Bacalaureatul 2019 incepe astazi, cu proba orala de Limba romana. Ministerul Educatiei a anuntat ca la examen s-au inscris in total 135.655 de...
Ministerul Muncii poarta discutii cu Ministerul Educatiei pentru a lansa in cel mai scurt termen scolile profesionale, a declarat ministrul Muncii,...
Locurile pentru elevii care intra la liceu in clasa a IX-a vor fi reduse cu 29.400 fata de anul trecut, potrivit noii forme a proiectului de...
Ministrul Educatiei Nationale, Ecaterina Andronescu, a declarat vineri ca proba de creativitate, cunostinte, abilitati, aptitudini si atitudini, pe...
Criza de forta de munca din turism se adanceste de la an la an, motiv pentru care operatorii economici din industrie se plang ca nu mai gasesc...
Pentru Ministerului Sanatatii, Guvernul arata ca vor fi taiate 3,3 milioane lei la cheltuieli de personal urmare a reducerii CAS.
Simularea a avut drept scop familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor...
Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene cu privire la Simularea Evaluării Naționale 2024 , rata de prezență (ora de referință a datelor: 14:00) a fost de 93,4%: peste...
Care este programul vacanțelor școlare.
Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect care îi va ajuta pe cei care vor să aplice la o facultate.
Sindicaliștii spun că astfel vor crește salariile profesorilor cu 20%.
De ce crede fostul secretar de stat că noua lege a educației va accentua, de fapt, și mai mult, politizarea funcțiilor de inspectori generali școlari.
În vreme ce multe școli din Capitală se află în reorganizare și comasează clase din lipsă de elevi, în altele e bătaie pe locuri.
Această sumă va veni din PNRR.
Pe 11 septembrie elevii se întorc în bănci. Iată ce trebuie să știe ei, dar și părinții lor.
La ce materii se găsesc cel mai greu profesori.
Anunțul de la Ministerul Educației.
Prezentăm exemplul județului Olt deoarece situația de aici se regăsește și în alte colțuri ale țării, din păcate.
Sunt 5 module de cursuri și 5 vacanțe, dintre care una este ”mobilă” – data ei se stabilește separat în fiecare județ și în București.
Când se vor afișa rezultatele finale.
Președintele a spus că „România Educată” este proiectul său de suflet, iar acesta capătă formă odată cu noile legi ale educației.
VIDEO: Primele declarații ale Ministrului Educației după decizia de suspendare a grevei.
În a treia săptămână de grevă, Ministerul Educației vine cu o nouă propunere, una care era deja luată în calcul de zilele trecute.
Mâine este ultima zi în care se mai pot încheia mediile la clase pentru acest an școlar.
Ministerul Educației se gândește să lase profesorii să încheie mediile cu doar două note pe disciplină.
„În momentul în care tu, ca țară, ai 30-35% economie subterană nefiscalizată, asta e impostură și cinism politic”.
Ministrul Educației: „Ultimele săptămâni au fost un semnal de alarmă pe care l-am înțeles”.
Guvernul și sindicatele din educație nu au ajuns la o înțelegere, în ciuda declarațiilor oficialilor.
Schimbările au fost făcute din cauza grevei din învățământ.
Ministerul Educației a decalat înscrierile în ”clasa zero”.
Ministerul are în visterie un miliard de euro pentru a moderniza aproape 6.000 de școli din țară
Ligia Deca, Ministrul Educației, i-a îndemnat pe profesori să-i supravegheze pe elevi în timpul grevei de avertisment.
Sunt note mai mari la limba română faţă de anul trecut.
Protestul va avea loc la orele prânzului.
Data vacanței de Paște a stârnit reacții aprinse, după ce s-a propus ca aceasta să nu existe în 2024. Ministerul a luat, în final, o decizie.
Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Am mărit numărul acestora şi îl vom mări în continuare”.
Pe listă este și un Colegiu Național.
Mulți părinți și elevi au protestat.
„Educatoarele, colegele mele au venit inclusiv cu borcanul de gem si cu paine pentru a suplini cumva nevoia copiilor respectivi”.
Decizia vine în urma unui proiect de ordin al ministrului Educaţiei, pus în consultare publică.