Oferta publica initiala (IPO) prin care Electrica se va lista pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va avea trei transe, in vreme ce investitorii vor putea cumpara actiuni atat din piata locala cat si prin intermediul GDR-urilor de pe Bursa din Londra, la fel ca in oferta derulata de Romgaz.

Prin aceasta oferta statul vizeaza transferul a 51% din actiunile companiei catre investitori privati. In prezent, Electrica este controlata integral de stat, prin Ministerul Economiei. Compania are un capital social de 2,06 miliarde lei, scrie Mediafax.

Gabriel Dumitrascu, seful Directiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, estima la finalul lunii februarie ca in urma transferului de actiuni compania ar putea atrage peste 400 milioane de euro. Conform acordului incheiat de Guvern cu FMI, oferta de la Electrica se va derula in luna iunie.

Privatizarea Electrica presupune majorarea capitalului cu 105% si vanzarea noilor actiuni catre investitori. Noile titluri vor avea atasate drepturi de alocare, astfel ca investitorii care cumpara actiuni pe piata de la Bucuresti vor primi drepturi de alocare, iar certificatele de depozit (GDR) de la Londra vor avea activ suport drepturile de alocare.

Dupa inregistrarea majorarii de capital la Registrul Comertului, drepturile de alocare vor fi inlocuite de actiuni, iar in cazul GDR-urilor, activul suport va fi pe actiuni.

Vanzarea actiunilor inclusiv prin GDR-uri este necesara avand in vedere valoarea ridicata a ofertei pentru piata de la Bucuresti, dar si pentru evitarea scaderii pretului dupa listare, se arata intr-un proiect de hotarare de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a Electrica.

"Experienta ofertelor publice precedente a evidentiat faptul ca investitorii internationali investesc in mod normal nu mai mult de 3 pana la 4 milioane dolari in cadrul unui IPO (oferta publica initiala - n.r.). Avand in vedere cele mentionate mai sus, se poate presupune ca, utilizand baza de investitori activi pe BVB, s-ar putea plasa o oferta de doar pana la 250 milioane dolari numai pe BVB. O suprasubscriere solida de aproximativ 2 ori fata de actiunile oferite este necesara pentru obtinerea unui pret favorabil in cadrul ofertei si pentru tranzactionarea ulterioara (numita generic piata secundara). O evolutie pozitiva in piata secundara este foarte importanta pentru dezvoltarea viitoare a pietei de capital din Romania. Avand in vedere dimensiunea estimata a IPO Electrica, cererea necesara ce trebuie generata de sindicat este de 800-1.000 milioane dolari. Un asemenea nivel al cererii ar putea fi atins doar prin accesarea marilor investitori. Asemenea investitori sunt foarte rari pe piata de capital din Romania. Este putin probabil ca aceasta oferta sa fie una de succes in absenta unor asemenea oferte de cerere", se arata in proiect.

Proiectul nu prezinta, insa, si cele mai importante informatii asteptate de investitori, precum intervalul de pret la care va fi lansata oferta, discounturile acordate si numarul de actiuni disponibile in fiecare transa.

Oferta Electrica va fi structurata pe trei transe, destinate investitorilor institutionali, investitorilor de retail cu subscrieri mari si celor cu subscrieri mici.

La fel ca in ofertele pentru oferta de la Romgaz, investitorii pot subscrie atat actiuni, cat si GDR-uri, iar pretul va fi stabilit in functie de subscrierile de pe transa investitorilor institutionali. Acestia vor putea plasa ordine de subscriere intr-un interval de pret, in timp ce investitorii de retail vor subscrie direct la pretul maxim din oferta.

Pentru investitorii de retail cu subscrieri mici se vor acorda si unele discounturi, in functie de zilele in care subscriu si numai pentru un anumit numar de actiuni, la fel cum a fost si in oferta de la Romgaz. Astfel, discountul ar urma sa fie mai mare in primele zile ale ofertei, pentru ca apoi sa scada.

Pentru celelalte actiuni subscrise si pentru certificatele de depozit avand la baza actiuni suport/drepturi de alocare subscrise, pretul de vanzare va fi egal cu cel stabilit pentru transa investitorilor institutionali. Pe transele de retail, daca volumul de actiuni subscrise va fi mai mare decat cel scos spre vanzare pe fiecare transa, alocarea se va face pro-rata, in functie de un indice care va rezulta din impartirea numarului de actiuni disponibile la vanzare si titlurile subscrise. Investitorii de retail nu vor putea retrage ordinele de subscriere.

In cazul investitorilor institutionali, alocarea va fi realizata in functie de anumite criterii calitative, printre care tipul investitorilor, daca sunt interesati de domeniul energiei sau de plasamente in Europa Centrala si de Est, orizontul investitional, ziua, pretul si volumul pentru care au fost plasate ordinele de subscriere, precum si "alte criterii care permit constituirea unei baze de investitori de o inalta calitate si o evolutie pozitiva a pretului pe piata secundara".

"Pretul GDR-urilor va fi stabilit in dolari, la un curs valutar comunicat de catre Banca Nationala a Romaniei valabil pentru ziua in care are aloc alocarea, respectiv statul nu mai detine dreptul de proprietate asupra actiunii suport/dreptul de alocare al GDR", se arata in nota de fundamentare a proiectului de hotarare de Guvern.

O parte din actiunile disponibile pe transa investitorilor institutionali ar putea fi realocate pe segmentul investitorilor mici, daca la inchiderea ofertei ambele transe sunt suprasubscrise, iar raportul dintre subscrierea transei investitorilor mici si cel de pe transa investitorilor institutionali este peste un anumit nivel.

Dupa listare se poate aplica un mecanism de stabilizare al pretului, daca cotatiile vor incepe sa scada, prin care unii dintre brokerii din consortiu vor cumpara actiuni Electrica sau GDR-uri cu o parte din banii atrasi in oferta, pentru a opri scaderea. Oferta va fi intermediata de consortiul format din BRD, Citigroup, Raiffeisen Capital&Investment (a carei activitate urmeaza sa fie integrata in Raiffeisen Bank), Societe Generale si Swiss Capital.

Guvernul a decis, la finalul lunii martie, infiintarea Societatii de Administrare a Participatiilor in Energie, prin divizare partiala a Electrica Bucuresti. Noua societate va prelua si drepturile si obligatiile Electrica Bucuresti rezultate din contractele de privatizare la Electrica Muntenia Sud, Electrica Moldova, Electrica Dobrogea, Electrica Banat si Electrica Oltenia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri