Prim-ministrul Florin Cîțu anunță că firmele care nu vor respecta măsurile de combatere a pandemiei de COVID-19 vor avea activitatea suspendată pe o perioadă determinată.

Acesta a precizat că propunerea de act normativ a venit din partea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, după sesizările apărute și în spațiul public cu privire la comportamentul unor operatori economici.

”Am văzut că amenzile nu mai au niciun efect. Vom suspenda activitatea pe perioadă determinată”, a explicat Cîțu, a cărui propunere în ceea ce privește suspendarea este de minim două săptămâni.

Întrebat dacă vor fi vizate și bisericile, în condițiile în care au fost situații de nerespectare a restricțiilor, Cîțu a precizat că propunerea este doar pentru agenții economici.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri