Copilotul aeronavei Germanwings, care s-a prabusit marti in sudul Frantei, ar fi vrut sa "distruga avionul", avand in vedere ca a actionat butonul de coborare a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intentie de a distruge acest avion, a declarat joi procurorul orasului francez Marsilia, Brice Robin.

Unul dintre pilotii aeronavei prabusite in Alpii Francezi ar fi provocat in mod intentionat accidentul, potrivit ultimei ipoteze aparute in acest caz. Copilotul suspectat avea 630 de ore de zbor la activ si lucreaza la operatorul low-cost german, parte a grupului Lufthansa, din 2013, arata ABC News.

Cutia neagra a vorbit.

Copilotul, care avea 28 de ani si se numea Andreas Lubitz, "este de origine germana si nu figura in dosare ca terorist", a afirmat joi procurorul din Marsilia Brice Robin, intr-o conferinta de presa. Potrivit acestuia, "se auzeau strigate in ultimul moment", ceea ce inseamna ca pasagerii si-au dat seama ce se intampla chiar inainte de impact. Robin a adaugat ca moartea victimelor a fost "instantanee". "In acest stadiu, nimic nu permite sa spunem ca este vorba despre un atentat terorist", a mai declarat el, refuzand sa vorbeasca despre o "sinucidere", pentru ca "atunci cand te sinucizi o faci singur".

"Cutia neagra a vorbit", a precizat procurorul, detaliind conversatiile care au avut loc in cabina in ultimele 30 de minute inainte de prabusire. "In primele 20 de minute, cei doi piloti discutau normal, vesel. Nimic anormal. Comandantul de bord pregatea informarea pentru aterizarea la Dusseldorf, iar raspunsurile copilotului par laconice. Comandantul de bord ii cere copilotului sa preia comanda si se aude zgomotul unui scaun si usa care se inchide. Probabil a mers sa-si satisfaca o necesitate naturala. Copilotul manipuleaza atunci sistemul de monitorizare a zborului pentru a incepe coborarea in timp ce era singur la comanda", a precizat procurorul.

"Actionarea acestui dispozitiv pentru selectarea altitudinii nu poate fi decat voluntara. Se aud apoi cateva apeluri ale comandantului care cere accesul in cabina. Dar nici un raspuns din partea copilotului. Se aude un zgomot de respiratie pana la impactul final, deci el era in viata", a adaugat Brice Robin. Copilotul a ignorat apoi apelurile repetate ale turnului de control si alarmele declansate in avion.

Pilotul, tinut in afara carlingei

Ipoteza cu privire la intentia copilotului de a prabusi avionul vine dupa ce un anchetator care se ocupa de accidentul aviatic a declarat, joi, ca inregistrarile vocilor arata ca pilotul a parasit carlinga inainte ca avionul sa piarda altitudine si nu a mai putut intra inapoi, relateaza New York Times, in editia electronica.

Un oficial militar de rang inalt implicat in ancheta a descris o conversatie "foarte placuta, foarte calma" intre piloti in prima parte a zborului de la Barcelona catre Dusseldorf. Apoi, inregistrarea audio arata ca unul dintre piloti a parasit carlinga si nu a mai putut intra. "Tipul de afara ciocane usor in usa si nu ii raspunde nimeni", a afirmat anchetatorul. "Apoi bate mai cu putere, si niciun raspuns. Nu primeste niciun raspuns", a declarat el. "Poti auzi cum incearca sa sparga usa", adauga anchetatorul. In timp ce inregistrarea audio ofera o perspectiva asupra circumstantelor care au dus la accidentul de marti dimineata, aceasta lasa si multe intrebari fara raspuns, arata Mediafax.

"Inca nu stim motivul pentru care unul dintre indivizi a plecat", a declarat el sub acoperirea anonimatului. "Dar ceea ce este sigur este ca la finalul zborului, copilotul este singur si nu deschide usa". Datele inregistrate de cutia neagra par sa adanceasca si mai mult misterul care inconjoara acest accident si nu ofera indicii cu privire la conditiile sau activitatea pilotului care a ramas in carlinga. Coborarea de la 11.500 de metri in aproximativ zece minute a fost alarmanta dar suficient de graduala pentru a indica faptul ca avionul Airbus A320 nu a fost avariat in mod catastrofal. In niciun moment in timpul coborarii nu a existat un dialog intre carlinga si controlorii de trafic aerian sau un alt semnal de urgenta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri