Școlile din România nu vor mai depinde de coeficientul de infectare de 6 la mia de locuitori pentru a rămâne deschise. La propunerea DSP, Grupul de suport tehnico-științific care gestionează bolile înalt contagioase pe teritoriul României, a decis să renunțe la eliminarea pragului de 6 la mia de locuitori utilizat drept indicator pentru închiderea școlilor.

Acestă decizie reprezintă practic o continuare a măsurilor anunțate de ministrul Educației încă dinainte de debutul anului școlar, de a ține școlile cât mai mult deschise, în contextul în care sistemul online de predare și învățare nu a oferit cele mai bune rezultate și a lăsat mulți elevi și preșcolari din medii defavorizate în afara sistemului de învățământ.

Începând de luni, elevii din școlile aflate în localitățile cu peste 6 la mia de locuitori se vor putea întoarce fizic la școală, dar cu o singură condiție: să nu aibă nicun caz de COVID-19 în clasă. Însă, în contextul creșterii alarmante a cazurilor de coronavirus, în care România a depășit 12.000 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore, apar numeroase temeri privind siguranța copiilor, în sălile de clasă.

Directorul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a declarat pentru wall-street.ro că școlile pot fi în afara oricărui pericol privind focarele de infecție cu COVID, dar doar dacă se mențin cu strictețe măsurile de protecție.

Răspunsul de a închide școlile nu e un da sau nu. După doi ani de situație grea, trebuie să ne gândim și la ce înseamnă procesul de învățare. Dacă situația se înrăutățește, bineînțeles că nu e loc de întors și trebuie închise. Da, trebuie să ținem cont și de faptul că cei mici fac forme ușoare și că pot fi protejați prin vaccin, dar și prin purtarea măștii de protecție, în mod constant. Cred că dacă școlile ar respecta cu strictețe măsurile de protecție, nu ar exista focare în instituțiile de învățământ.

dr. Adrian Marinescu (foto), Director Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”

Adrian MarinescuFoto: Agerpres

Cât de mult se respectă regulile sanitare în școli

Realitatea ne arată, însă, că în multe școli din România nu se respectă regulile sanitare, dezinfectantele lipsesc, iar mulți copii refuză să poarte masca de protecție.

Eu sunt pentru mersul fizic la școală, dar acum, în situația de față, îmi este frică. Deși sunt reguli clare, cu mască la școală, cu aerisire în clasă, cu dezinfectant, nu le respectă nimeni. Realitatea e asta: copiii sunt fără măști, dispenserele pentru dezinfectant nu au fost schimbate de nimeni (...) Nu se aerisesc clasele, copiii sunt transpirați. La baie, ba merge apa, ba nu merge apa”, a declarat mama unui copil din clasa a VIII-a, de la o școală gimnazială din Sectorul 6 al Capitalei.

Totodată, atât Ministrul Educației, cât și premierul Florin Cîțu au precizat că elevii și angajații din școli vor fi testați anti-COVID-19, cel mai probabil de două ori pe săptămână, o variantă propusă deja de Sindicatele din învățământ, dar și de comunitățile de elevi și părinți din România.

Conform celor mai recente date oferite de Ministerul Educației, 8.470 de preșcolari și elevi au fost confirmați cu COVID-19, în timp ce în rândul angajaților din învățământ sunt 2.688 de persoane infectate. Până pe 29 septembrie (cea mai recentă raportare a Ministerului Educației), 167.298 de elevi din 6.874 de clase din România învață online, ca urmare a creșterii cazurilor confirmate.

Citește și: Gabi Bartic: „Școala nu are PR pozitiv în societate, nu vinde”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri