Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a fost primit, vineri, la Palatul Cotroceni, de presedintele Klaus Iohannis, aceasta fiind prima vizita oficiala a unui sef de stat in Romania din mandatul lui Klaus Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis l-a primit pe omologul sau bulgar, la ora 10.30, pe Platoul Marinescu, unde s-a desfasurat ceremonia militara a primirii oficiale, s-au intonat imnurile nationale ale celor doua state, iar presedintele Bulgariei a salutat garda de onoare in limba romana. Presedintelui Bulgariei, Rosen Plevneliev i-a fost prezentata delegatia sefului statului roman, din care a facut parte si ambasadorul Romaniei la Sofia, Anton Pacuretu. Pe Platoul Marinescu s-au aflat consilierii prezidentiali Lazar Comanescu, Dan Mihalache, Leonard Orban, purtatorul de cuvant Tatiana Niculescu Bran.

Rosen Plevneliev l-a imbratisat pe ambasadorul roman in Bulgaria si a avut un scurt dialog cu acesta. Cei doi presedinti au avut, in Salonul Muntenesc din cadrul Palatului Cotroceni, convorbiri tête-à-tête, urmate de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor doua delegatii oficiale

La ora 11.45, Palatul Cotroceni, in Sala Unirii va avea loc o declaratie de presa comuna a celor doi sefi de stat. In finalul vizitei, la ora 12.00, in Salonul Florilor se va desfasura un dejun oficial oferit de presedintele Klaus Iohannis, in onoarea Presedintelui Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev.

Plevneliev: Vrem sa spunem bulgarilor si romanilor ca cele doua state sunt prietene si aliate

Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a declarat, vineri, dupa intrevederea cu Klaus Iohannis, in cadrul vizitei oficiale pe care o face in Romania, ca doreste sa ”ofere un imbold cooperarii regionale”, si ca trebuie sa spunem bulgarilor si romanilor ca cele doua state sunt prietene si aliate.
Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a aratat ca este onorat de faptul ca este primul sef de stat invitat in Romania, in mandatul presedintelui Klaus Iohannis.

”Pentru mine este o onoare si mai mare ca prima vizita oficiala in Romania este la inceputul mandatului dumneavoastra, va doresc succes in acest sens. Noi, astazi, ne-am unit eforturile si am vazut cat este de importanta problema regionala. Vrem sa oferim un nou imbold cooperarii regionale, sa spunem tuturor bulgarilor si romanilor ca cele doua state sunt prietene, sunt buni vecini, sunt aliati si ca noi avem un plan cum sa aprofundam ceea ce am obtinut pana acum”, a spus presedintele Bulgariei.

El a mentionat ca doreste aprofundarea cooperarii intre cele doua state, precizand ca ”aceasta este directia clara, pe care si-au fixat-o, pentru un nou imbold, in cooperarea dintre cele doua state”.

Rosen Plevneliev a mai spus ca in ultimmii zece ani, Romania si Bulgaria si-au majorat de opt ori schimburile comerciale, iar Romania este, astazi, al treilea partener al Bulgariei, in Uniunea Europeana si al patrulea, in lume. ”Un milion de romani sunt oaspetii nostri in Bulgaria, 300.000 de bulgari viziteaza Romania si vrem ca aceste cifre sa creasca. Vorbim de legaturi energetice, de legaturi privind infrastructura de transport, vorbim de noi poduri peste Dunare, de noi proiecte energetice. Am obtinut foarte multe lucruri impreuna, dar putem mult mai mult. Acesta este mesajul catre toata lumea, din vizita de astazi”, a spus Plevneliev.

Presedintele Bulgariei a mentionat ca in cadrul vizitei, s-a discutat si problema din Ucraina si a mentionat ca se doreste aprofundarea cooperarii privind apararea, exercitii comune, in baze romanesti si bulgaresti.

”Constientizam ca doar integrati, impreuna, putem sa fim eficienti si sa avem succes”, a spus seful statului bulgar. Presedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a mai declarat ca ”este impresionat de ospitalitatea romaneasca”. ”Avem o motivatie foarte puternica, in primul rand sa descoperim noi posibilitati de cooperare, sa beneficiem de instrumente europene, si Bulgaria si Romania, impreuna, sa fie un motor al integrarii europene, al prosperitatii si dezvoltarii”, a mai declarat Plevneliev, adaugand ca este sigur ca astazi, se asigura ”acel imbold, foarte puternic, pentru prietenia romano-bulgara, atat in plan bilateral cat si in plan regional”.

Sursa foto: Mediafax FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri