Fostul ministru Daniel Chitoiu a relatat, marti, ca le-a spus deputatilor din Comisia juridica faptul ca este nevinovat, ca nu s-a sustras de la a da declaratii procurorilor DNA si ca nu exista nicio dovada la dosar ca ar fi organizat un grup infractional.

"In primul rand, am spus ca sunt nevinovat. Le-am spus ca niciodata nu m-am sustras de a da declaratii justitiei si in special procurorilor DNA legat de modul cum a fost promovata Ordonanta 94/2013 privind organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Le-am explicat si le-am dat toate detaliile privind modul de elaborare si de aprobare in Guvern a acestei ordonante de urgenta. Le-am spus ca n-am nicio legatura si ca nu exista nicio dovada la dosar ca as fi organizat acest grup infractional organizat si am protejat interesele unei societati in domeniul asigurarilor. De asemenea, cum au observat si dansii, de la dosar nu exista nicio dovada impotriva mea", a precizat Daniel Chitoiu dupa ce a fost audiat de Comisia juridica, scrie Mediafax.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a avizat negativ, marti, cererea ministrului Justitiei privind inceperea urmaririi penale in cazul fostului ministru Daniel Chitoiu. In sedinta Comisiei juridice s-au inregistrat cinci voturi in favoarea cererii, 16 voturi au fost "impotriva", patru buletine de vot au fost anulate, iar un vot a fost nul. Decizia Comisiei juridice a fost luata dupa audierea lui Daniel Chitoiu.

Camera Deputatilor a decis, marti, sa introduca pe ordinea de zi a sedintei de plen discutarea solicitarii procurorului general privind incuviintarea inceperii urmaririi penale a deputatului PNL Daniel Chitoiu. Liderul deputatilor PSD, Marian Neacsu, a facut aceasta propunere, urmand ca solicitarea sa fie discutata la punctul 20 al ordinii de zi.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anuntat marti la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL ca deputatii liberali vor vota in favoarea inceperii urmaririi penale in cazul fostului ministru Daniel Chitoiu, pentru ca pozitia partidului sa nu poata fi interpretata ca o obstructionare a justitiei.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa solicite Camerei Deputatilor aviz pentru urmarirea penala a lui Daniel Chitoiu, in dosarul "Carpatica", pentru abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat, in perioada in care a fost ministru al Finantelor. Procurorul general, Tiberiu Nitu, a inaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmarirea penala a lui Chitoiu.

Din probele administrate de procurori a rezultat ca, in calitate de ministru al Finantelor, Daniel Chitoiu a initiat proiectul de ordonanta de urgenta care reducea numarul membrilor consiliului si prevedea noi cerinte legate de calificarile profesionale minime, fiind introdusa conditia experientei profesionale de minimum noua ani de la data absolvirii studiilor.

In referatul procurorilor se mai arata ca, prin faptele descrise, au fost aduse vatamari atat intereselor Guvernului si ASF, institutii cu rol esential in garantarea respectarii legii si a principiului transparentei institutionale si care ar trebui sa actioneze exclusiv in interesul public, cat si lui Daniel George Tudor, vicepresedinte pe sectorul de supraveghere a asigurarilor, care a fost nevoit sa demisioneze din functia ocupata.

"In acelasi timp, grupul infractional care viza protejarea intereselor SC Carpatica Asig SA ar fi obtinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constand in posibilitatea de a influenta deciziile autoritatii de supraveghere si control", potrivit procurorilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri