„Înainte era mai bine”, a devenit deja un clișeu pe care îl spun nostagicii după Epoca de Aur din comunism, însă, cifrele ne arată o realitate diferită. Cristian Popa, membru al consiliului de administrare al Băncii Naționale a României, aduce o perspectivă critică asupra nostalgiei pentru trecutul comunist. Un exemplu simpu: în perioada comunistă un român își permitea să consume 31 de kilograme de carne pe an, în prezent își permite 74 de kilograme.

Cristian Popa pune sub semnul întrebării datele statistice din anii '70 și '80, dezvăluind posibile distorsiuni și umflări ale informațiilor din acea perioadă. Prin compararea consumului de carne dintre perioada comunistă și cea modernă, Popa aduce dovezi solide în sprijinul argumentului său că, în ciuda nostalgiei, realitatea din trecut nu era mai bună.

„Să luăm, de exemplu, carnea. În 1970, un român consuma în medie 31 de kilograme de carne pe an, conform datelor disponibile în Anuarul Statistic al României. Adică 85 de grame de carne pe zi, un pui pe lună, doar atât. Și totuși "se găseau de toate domne", ne spun nostalgicii. Nu sunt un specialist în nutriție, dar 85 de grame pare extrem de puțin, mai aproape de limita subzistenței decât de „bine”. Sau poate românii aveau în anii '70 o înclinație către vegetarianism, deși asta s-ar vedea în consumul de legume, fructe sau lactate, și nu se vede. Efectiv românii mâncau mai puțin. Prin comparație, în 2020, cantitatea medie de carne consumată de un român este mai mult decât dublă: 74 de kilograme pe an, adică peste 200 de grame pe zi. Nici raportat la cea mai dificilă perioadă a capitalismului modern (2010) nu vom constata că în comunism era „mai bine”: consumul de carne pe cap de locuitor era de aproape două ori mai mare în Criza Financiară decât în „Epoca de Aur””, a declarat Cristian Popa pe pagina sa de Linkedin.

Indiferent ce ne-ar spune astăzi nostalgicii, comunismul rămâne sinonim cu penuria, cu cozile interminabile, rafturi goale și alimente luate pe cartelă. Pentru că socialismul și economia planificată nu funcționează.

Cristian Popa, membru al consiliului de administrare al Băncii Naționale a României

Copii din Moldova în sala de mese de la Leagănul din Bucureşti. 2 aprilie 1947, Muzeul Partidului. Sursă foto: comunismulinromania.ro

Sondajele arată că peste jumătate dintre români cred că pe vremea lui Ceaușescu era mai bine – sau, mai precis, că la ora actuală situația este mai rea. Ei bine, mulți antropologi sunt de părere că românii sunt nostagici mai mult după propia lor tinerețe, mai mult decât după cozile interminabile.

„Indiferent câte beneficii va aduce liberalismul economic și ce progrese vizibile a făcut România în era post-comunistă, va exista mereu un segment al populației care va ignora realitatea în favoarea teoriilor conspirației. Înțeleg că nostalgia poate îndulci amintirile, dar realitatea cifrelor, realitatea "din teren" despre sistemul economic de atunci arată clar că, în materie de alimentație și calitate a vieții cel puțin, „era mai bine înainte” este o mare minciună, nu o realitate. Am vorbit astăzi despre foamete, despre frig într-o postare viitoare”, concluzionează Cristian Popa.

Studenţi ai Universităţii Al. I. Cuza la amenajarea grădinii botanice din Iaşi. Sursă foto: comunismulinromania.ro

Cum arată economia actuală: nu mai stăm la cozi, dar unii români tot depind de plafonarea prețului la alimente

Pentru a ne înoarce puțin la situația din prezent, chiar dacă e mai bună decât cea de pe vremea lui Ceaușescu, nici acum nu e totul ideal. Spre exemplu, românii depind de plafonarea prețului la alimentele de bază în contextul în care rata inflației din România este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.

Rata inflației a scăzut pe tot parcursul anului trecut, încheind 2023 cu o rată de 6,61%. Chiar și în acest context, Banca Națională a României nu a operat încă scăderi ale dobânzii cheie, rata care dictează trendul creditelor și depozitelor oferite de băncile din România. Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație a Băncii Naționale, a explicat anterior pentru wall-street.ro, de ce BNR nu s-a grăbit „să deschidă șampania”, reducând dobânzile.

„Noi am înfruntat inflația fără a crea recesiune și cu o stabilitate relativă a cursului, însă, nu am spus că am câștigat războiul. Am câștigat bătălii, dar războiul mai durează, trebuie să fim vigilenți și să luptăm cu acest balaur numit inflație”, explică Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație a BNR.

Sursă foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Sursa foto: comunismulinromania.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri