Euler Hermes, parte a grupului german Allianz, anunță că a retrogradat ratingurile de risc pentru 18 țări, printre care și România, în primul trimestru al anului 2020 din cauza riscului de recesiune prelungită și a unui val de falimente cauzate de coronavirus. Compania, cunoscuta pentru asigurări de riscuri de credit, a retrogradat și ratingurile pentru 126 de sectoare, printre care se numără sectoarele auto, transporturi, electronice și distribuție din numeroase țări.

Deja slăbită de numeroși factori de incertitudine (Brexit, tensiuni comerciale, perioade electorale), economia mondială se confruntă acum cu o nouă provocare: pandemia de Covid-19. Aceasta implică nu numai un imens cost uman, ci își pune amprenta și asupra activităților comerciale din întreaga lume.

Epidemia generată de coronavirus perturbă lanțurile de aprovizionare, întrerupe activitățile companiilor, afectând încrederea piețelor și a gospodăriilor și limitând serios schimburile comerciale internaționale.

În acest context, potrivit Euler Hermes, creșterea economică la nivel global va înregistra o încetinire puternică în 2020, ajungând la numai +0,5% (+2,5% în 2019). În paralel, comerțul internațional se va contracta anul acesta cu 4,5%. Prin urmare, riscul de neplată va înregistra o creștere însemnată, antrenând o creștere de +14% a insolvențelor la nivel global. În acest peisaj internațional prea puțin optimist, numeroase țări și sectoare vor primi o lovitură dură în 2020.

Riscurile de țară: o busolă pentru anticiparea riscurilor unei "opriri bruște"

În fiecare trimestru, Euler Hermes publică ratingurile sale privind riscul de sector și de țară pentru a măsura evoluția riscului de neplată a creanțelor comerciale, pentru 242 de țări și 18 sectoare, pe baza a 40 de indicatori economici. Intrarea în incapacitate de plată a Argentinei și Libanului în ultimele luni confirmă necesitatea modelării riscului de țară pentru a măsura vulnerabilitățile scoase la suprafață de o criză precum Covid-19.

În primul trimestru, Euler Hermes a retrogradat ratingurile a 18 țări: Ecuador, Tailanda Indonezia, India, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Maroc, Kenya, Ghana, Mauritius, Republica Cehă, Polonia, România, Irlanda, Slovacia, și Letonia.

"Am identificat și Brazilia, care plătește scump în această criză economică și de sănătate, în ciuda speranțelor inițiale potrivit cărora reformele dinamice ar accelera creșterea. În ceea ce privește Japonia, țara era deja fragilă la începutul lui 2020 în urma șocurilor suferite toamna trecută, aceste slăbiciuni se acutizează în contextul Covid-19. India este de asemenea pe listă: țara s-a confruntat deja cu numeroase provocări structurale și ciclice, acestea fiind acum amplificate de situația actuală", arată Euler Hermes.

Număr record de schimbări ale ratingurilor de sector

Euler Hermes a coborât ratingurile pentru 126 de sectoare la nivel mondial. Acesta este un nou nivel istoric, fără precedent: recordul anterior a fost înregistrat în trimestrul 1 din 2016, când au fost retrogradate ratingurile de risc pentru 70 de sectoare în total. Este important de subliniat faptul că în 60% din cazuri, aceste schimbări au condus la modificarea ratingului de sector de la „risc moderat” la „risc ridicat”. Cele două semne demonstrează că economia și mediul de afaceri la nivel mondial traversează o perioadă fără precedent, extrem de complexă și de incertă.

Sectorul auto este cel mai afectat, ceea ce a determinat Euler Hermes să coboare ratingul de risc pentru acest sector în 26 de țări. Următorul este sectorul transporturilor (ratingul fiind coborât în 21 de țări), sectorul electronicelor (14), și al distribuției (12). Industria farmaceutică și industria software și de tehnologia informației sunt industriile cele mai rezistente. Dintr-o perspectivă regională, Europa de Vest înregistrează cel mai ridicat număr de sectoare în care au fost reduse ratingurile cu 52 de cazuri. Această regiune este urmată de Asia Pacific (retrogradări ale ratingurilor de risc în 29 de sectoare) și de Europa Centrală și de Est (24).

Sursa foto: PJ Williams / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri