Nu sunt foarte multe francize la nivel global care să acopere atât de mult din harta lumii așa cum o face franciza pe care v-o recomandă wall-street.ro în această săptămână.

Când te uiți pe topurile celor mai mari francize ale lumii, vei vedea că nume precum KFC, McDonalds, 7Eleven, Pizza Hut și multe alte nume care vin din zona de alimentație și retail domină această ierarhie și este ușor de înțeles de ce sunt atât de populare în toată lumea, așa că prezența în top 20 cele mai mari francize a unei rețele de agenții imobiliare este puțin surprinzătoare.

Anul viitor se vor împlini 50 de ani de când RE/MAX a luat naștere, fiind fondată în 1973 de către Dave și Gail, un el și o ea, care aveau să se căsătorească mai târziu. A luat naștere în Denver, Colorado, adică în SUA, dar acum are agenții în 110 țări, printre care și România. În total, la nivel global, grupul numără peste 140.000 de membri, iar 900 sunt în România, distribuiți în 22 de orașe și 65 de birouri.

Nu este chiar dificil să vinzi pe piața imobiliară, mai ales dacă ai o proprietate bună pe care o poți scoate la vânzare, dar nu ai de fiecare dată în portofoliul tău apartamente ieftine și frumoase, care să se dea ca pâinea caldă. Agenții imobiliari știu că promovarea unei proprietăți este esențială, iar de unul singur este mult mai complicat.

Ai și varianta de a începe singur o agenție imobiliară, pentru că nu sunt cerințe extraordinare de îndeplinit pentru a-ți deschide una, dar dezvoltarea unui brand de notorietate, a unor baze de date, a unor legături cu platformele de promovare imobiliară, precum Storia.ro sau Imobiliare.ro, care oferă promovare și pachete speciale pentru agențiile mari pentru că vin cu un volum mult mai mare de anunțuri, nu sunt obiective ușor de atins, mai ales dacă nu ai experiență.

Cum poți ajunge să te joci mai repede cu „băieții mari” din imobiliare? Alegând o franciză, iar la noi RE/MAX are cea mai extinsă rețea și cel mai mare număr de membri. Apartenența la un grup mare vine cu acces la metode de lucru, la baze de date, la experiența colegilor mai vechi și notorietatea unui brand, pe care oamenii îl cunosc de mult timp și de care au mai auzit.

Cum a ajuns RE/MAX să aibă o rețea atât de extinsă la nivel global și local

Pentru a afla mai multe despre această franciză, wall-street.ro a discutat pentru dumneavoastră direct cu președintele RE/MAX România, Răzvan Cuc, cel care coordonează activitatea francizei pe piața locală de mai bine de 9 ani.

„În România, RE/MAX este franciza din domeniul imobiliar cu cea mai mare extindere. Suntem prezenți în 22 orașe din întreaga țară, avem peste 65 de birouri și 900 de membri, strategia RE/MAX fiind perfect adaptată pentru a dezvolta o rețea puternică de agenți și birouri, la fel ca în zeci de alte țări din Europa și din întreaga lume. Până la finele anului curent, ne propunem creșterea portofoliului cu încă 25 de noi unități”, ne-a dezvăluit șeful RE/MAX România.

Razvan Cuc

Potrivit lui, succesul RE/MAX la nivel global a fost câștigat în cei aproape 50 de ani de activitate și a venit dintr-o orientare centrată pe suportul acordat francizaților și agenților imobiliari, printr-un program educațional complex și eficient, dublat de un pachet de instrumente eficiente de lucru, care crește productivitatea agenților.

„Brandul RE/MAX are cea mai mare recognoscibilitate din industria imobiliară la nivel global, iar agenții RE/MAX au de departe cea mai mare productivitate din industrie”, subliniază Răzvan Cuc.

Condițiile de a obține o franciză RE/MAX

Răzvan Cuc ne spune că franciza RE/MAX reprezintă o oportunitate de afacere cu o investiție minimă și un potențial rapid de creștere. Potrivit lui, RE/MAX pune la dispoziția noilor francizați un program dedicat – On Boarding Broker Owner, pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu instrumentele și suportul oferite, astfel încât nu este nevoie de experiență anterioară în imobiliare.

În plus, grupul asigură o educație continuă prin programele Academiei RE/MAX, care rămâne cel mai valoros element de suport, dublat de strategia de lucru în reprezentare exclusivă a clienților. Astfel, agentul RE/MAX vine în piață cu un element diferențiator esențial, adică un serviciu dedicat exclusiv intereselor unei singure părți în tranzacție.

„Printre direcțiile în care acordăm suport se numără și spațiul. Așadar, nu este necesar ca noii francizați să dețină o locație încă de la semnarea contractului. Putem menționa, însă, că spațiul ales are o mare importanță, iar noi vizăm spații comerciale poziționate strategic (centrul zonei, bulevard, suprafață 100 mp, la parter, cu vitrine etc.)”, ne explică președintele RE/MAX România.

De asemenea, noului francizat nu i se impune să aibă un anumit număr de agenți încă din start, ci are timp să-și formeze echipa în cele trei luni cât durează procesul de la semnare, până la activare.

Taxa de franciză este de 9.990 euro + TVA și include tot pachetul de know-how, training-urile necesare, pachetul de marketing de start, accesul la sistemele de tehnologie și de promovare. Această taxă acordă dreptul utilizare a conceptului de proprietate, cu toate beneficiile incluse, pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării contractului.

Ca orice rețea de francize, RE/MAX are o structură financiară compusă din redevențe fixe și redevență variabilă. În pachetul de redevențe fixe intră servicii lunare oferite de RE/MAX România către biroul francizat, printre care: suport, tehnologie și marketing, educație etc. Redevența variabilă procentuală se calculează din comisioanele încasate de biroul francizat.

Avantajele unei agenții de consultanță imobiliară vine din 3 puncte:

  • lipsa investiției în stocuri și a costurilor operaționale venite din stocuri
  • lipsa costurilor cu forța de muncă, fiindcă agenții sunt freelanceri și sunt remunerați strict din comision
  • valori foarte mari ale comisioanelor din tranzacționare, întrucât imobiliarele sunt cele mai mari active/mărfuri tranzacționabile în piață.

Avantajul unui business în franciza RE/MAX este dat de:

  • forța unui brand cu notorietate globală și națională, care deschide uși pentru francizați
  • apartenența la cea mai mare rețea de agenți din România și din lume, care generează business în colaborare și pune pe masă modelul de expertiză a multor profesioniști de top din rețea
  • un pachet solid de suport printr-o educație profesională de top, pachete complexe de marketing și tehnologie, un mediu competițional constructiv cu sisteme de recunoaștere motivațională

„Pe scurt, o franciză internațională îți accelerează ascensiunea în industrie și îți ușurează drumul către succes”, ne mai spune Răzvan Cuc.

Câteva repere RE/MAX pe piața din România

Cu siguranță pentru mulți dintre cei interesați este important să înțeleagă și de ce ar alege o asemenea franciză și de ce nu o altă variantă. Cum se pot convinge că o asemenea franciză le poate asigura succesul în afaceri și că nu este doar ceva în care să investească bani și timp fără vreun rezultat.

RE/MAX este foarte activă pe piața locală. Cel mai recent anunț este acela că rețeaua de agenții imobiliare deschise în franciză a semnat cu Tradesilvania, platformă de investiții digitale specializată în tranzacționarea criptomonedelor, un parteneriat prin care cumpărătorii care dețin criptomonede pot achiziționa o locuință folosindu-se de monedele virtuale pe care le dețin. Este dovada că RE/MAX privește spre viitor și ține cont de cele mai noi tendințe din piață.

În luna iunie, RE/MAX România a anunțat și închiderea unei tranzacții importante, asigurând intermedierea unui teren în valoare de peste 1,5 mil. euro. Proprietatea, un teren în suprafață de 15.000 mp din Otopeni, este destinată dezvoltării unui nou centru comercial care va deservi zonele Otopeni și Tunari.

În primul trimestru al acestui an, RE/MAX raporta tranzacții în valoare de 130 de milioane de euro intermediate. În 2021, volumul total al tranzacțiilor s-a ridicat la 300 de milioane de euro, iar top 5 cei mai mari agenți ai grupului în România au intermediat tranzacții de 40 de milioane de euro. Este ușor să-ți dai seama că aceștia s-au bucurat, la rândul lor, de încasarea unor comisioane impresionante.

Un alt reper pentru RE/MAX România în ultimul an este tranzacția prin care Hotelul Opera Plaza din Cluj a fost cumpărat de către Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în urma unei tranzacții care s-a ridicat la 40 de milioane de lei.

Sursa foto: RE/MAX

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri