Apple lansat update-ul 14.5 pentru sistemul de operare iOS, iar o dată cu el, compania condusă de Tim Cook a introdus și o funcție nouă, care este activă în mod automat, și care îi obligă pe toți cei care vând reclamă să-i întrebe în mod explicit pe utilizatorii de iPhone-uri și iPad-uri să-și dea acordul în ceea ce privește colectarea de date.

Care este marea problemă? Reclamele online, fie că vă sunt livrate prin intermediu platformelor PC sau Mac, pe Android sau iOS, urmărind istoricul navigării pe internet, a comportamentului utilizatorilor în magazinele online, căutările din motoarele de căutare. În acest fel, se creează un profil al fiecărui potențial cumpărător. Un platforme AI care fac deja asta, așa că este un proces complex, dar care nu necesită efort uman, toate procesele fiind automatizate. În acest fel, companii precum Facebook, Google, Yahoo și toate companiile care-și fac reclamă online vă pot ”citi” gândurile câteodată.

Cu siguranță ați căutat o pereche de încălțări, haine, mașini sau un sortiment de cafea, iar câteva minute mai târziu, paginile web pe care le vizitați s-au umplut cu reclame către exact tipurile de produse pe care le căutați.

Advertiserii înregistrează acest comportament ca intenție de cumpărare, prin urmare încearcă să vă agațe imediat cum ați dat căutare, sperând ca magazinul lor să fie primul către care să vă îndreptați în online sau, de ce nu, fizic.

În cazul iOS, mari advertiseri cu Facebook în frunte se foloseau și de o altă funcție implementată de Apple pe dispozitivele sale. IDFA (Identifier for advertisers) era un plus pentru companiile care distribuie reclame online, pentru că le permitea creșterea eficacității reclamelor vândute, livrând reclame cât mai personalizate și cât mai la țintă, „targetate” cum ar spune advertiserii din ziua de azi, folosindu-se și de datele obținute din „cookies” și alte instrumente online care le permit colectarea de date.

Noua funcție introdusă de Apple în iOS, și care se activează automat, App Tracking Transparency, blochează procesele de colectare a datelor și-i forțează pe toți cei care colectează date să-i întrebe pe utilizatori să-și dea acordul, relatează BBC.

Unde este problema, dacă majoritatea dăm accept la „cookies” cu mare ușurință?

Sunt procese de care utilizatorul nu este conștient în totalitate, iar în cazul dispozitivelor de la Apple, IDFA era esențial, iar Facebook este de departe cea mai nemulțumită companie, pentru că un sondaj arată că peste 80% dintre utilizatori s-au arătat împotriva acceptării continuării colectării de date, ceea ce va lovi puternic în veniturile Facebook, mai ales ținând cont de faptul că utilizatorii Apple fac parte din acea categorie dispusă să plătească, să cumpere, să scoată bani din buzunar.

Facebook a avertizat încă de dinaintea lansării acestui update că noua funcție ar putea reduce la jumătate veniturile generate de platforma de advertising, lovind și mai mult în platformele companiilor mai mici.

Rețeaua de socializare pierde și prin faptul că își împarte datele despre utilizatori cu o sumedenie de terți, inclusiv cu celelalte rețele de socializare, cum este TikTok, una dintre cele mai populare platforme video la ora actuală.

Dacă vreți să aflați cu câți terți își împarte Facebook colecția de informații despre voi puteți afla chiar în Facebook aici.

În timp ce advertiserii, în frunte cu Facebook, Google și ceilalți giganți din piața de publicitate online spun că utilizarea instrumentelor de colectare a datelor se face strict în scopul de a servi reclama cât mai eficient „pentru o experiență a utilizatorului cât mai bună”, în sensul de a nu umple ecranele cu reclame inutile, acuză și Apple de o atitudine ipocrită.

Facebook spune că noua funcție va forța business-urile să introducă abonamente sau plătiți suplimentare în aplicații, tipuri de venituri din care Apple le-a ia o parte business-urilor care au aplicații pe platforma iOS.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri