Invitatul noii ediții Wall Street 360 a fost Claudiu Năsui, deputat USR, fost ministru al Economiei, care a comentat situația actuală a USR, dar și motivele pentru care în România munca este taxată la nivelul aproape cel mai înalt din toată Uniunea Europeană.

În sensul situației actuale a USR, fostul ministru a făcut o distincție între felul în care urmărește USR interesul alegătorilor în Parlament, care a rămas nemodificat și tumultul intern din partid, aceasta nefiind prima oară când își dă demisia un președinte.

De altfel, a declarat acesta, "promisiunile noastre le apărăm la fel, dar ne uităm și noi la sondaje și încercăm să facem mai bine. Nu am făcut niciun compromis la nivel de principiu și asta ne-a și dus la situația în care suntem azi ca țară, faptul că am fost puși cu spatele la zid între a accepta o hoție sau a închide ochii, dar la un moment dat trebuie să tragi linia, pentru că nu poți să accepți exact ce făceau ceilalți, dar cu semnătura ta".

Claudiu Năsui a concluzionat, spunând faptul că preferă "să scadă oricât în sondaje, dar să rămână fidel principiilor decât să ia 20% (la alegeri, n.r.) dar să se fi compromis cu un PNDL".

"PNL, principalul blocaj în a scădea taxele în România"

Chestionat asupra programului Zero Taxe pe Salariul Minim, fostul ministru a apreciat că este o condiție importantă pentru orice revenire a USR-ului la guvernare și, de asemenea, că a fost o greșeală ca această măsură să se aplice abia din 2022. "Principalul nostru partener de coaliție, PNL, din păcate, la nivel declarativ spun că sunt liberali. În practică, ei nu-și doresc decât creșterea cheltuielilor statului, programe noi de tipul PNDL (n.red. Programul Național de Dezvoltare Locală) și exact același mod de a face lucrurile", a subliniat acesta.

Deputatul USR consideră că PNL a fost principalul blocaj în a scădea taxele în România și "a scădea niște taxe care sunt disproporționate pe muncă, și nu orice muncă, ci pe munca slab remunerată. La noi nu mai pleacă cei extrem de bine specializați, mari ingineri, doctori, oameni extrem de bine pregătiți și deci cu un salariu mare, pleacă inclusiv forța de muncă necalificată, pleacă din rural, se deșertifică ruralul, sunt lăsate familii în urmă, sunt cazuri absolut înfiorătoare și toate astea sunt create de stat".

Astfel, a apreciat fostul ministru al Economiei, cel mai bun program social este un loc de muncă, "ori un loc de muncă este ceea ce ei ne împiedică să avem", concluzionând că tocmai de aceea avem această muncă la negru în România. "Noi avem o fiscalitate care nu este de bun simț. În momentul în care celor mai săraci le luăm jumătate din bani, acesta nu este un lucru în regulă", a încheiat Năsui.

România ocupă locul I anual în ce privește sărăcia în muncă

De asemenea, a completat deputatul USR, apropos de măsura Zero Taxe pe Salariul Minim, "ei ne spun că nu sunt bani. Nu sunt bani? Dar pentru pensii speciale cum de sunt bani? Dar pentru PNDL cum de sunt bani? Dar ca să mai înfințeze aproape în fiecare lună în Parlament câte o nouă agenție, cum de sunt bani?".

O altă idee importantă subliniată de fostul ministru al Economiei, a fost aceea conform căreia măsura Zero Taxe pe Salariul Minim este cea mai importantă reformă pe care România o poate face dacă vrea într-adevăr să aducă înapoi românii și să se facă producție în România.

Cât despre aplicarea efectivă a măsurii Zero Taxe pe Salariul Minim, a explicat deputatul USR Claudiu Năsui, de aceasta ar fi trebuit să beneficieze toată lumea, dar ar fi fost un mare plus în special pentru industria HoReCa. Concret, a adăugat acesta, "lași banii în mediul privat plecând de jos, de la baza piramidei, de la cei care muncesc".

De aici, de altfel, a concluzionat fostul ministru al Economiei, faptul că în fiecare an, în stastisticile Eurostat, România ocupă locul I la sărăcie în muncă.

Odată acest subiect încheiat, Claudiu Năsui a argumentat faptul că nu dorește să fie un profet al apocalipsei, dar, în momentul în care a fost rugat să arate perspectivele pentru 2022, asta l-a făcut să declare că prețurile vor exploda și va fi un an în care vom sărăci. Și iată că lucrurile merg exact în direcția aceea, a explicat acesta și avem și un ministru al Finanțelor care nu înțelege lucrul acesta și vrea să adauge "straturi noi de taxe".

Nu în ultimul rând, a explicat Caludiu Năsui, vorbind despre creșterea galopantă a prețurilor, inflația este, practic, o taxă. Iar "taxa aceasta pe care noi o plătim, o plătim din conclucrarea dintre Guvern și BNR". În concluzie, a arătat acesta, faptul că statul român cheltuie mai mult decât încasează, an de an, duce la această creștere a prețurilor. Soluția, prin urmare, din punctul său de vedere, este să se rezolve problema deficitului.

Totodată, întrebat despre reforma începută în consiliile de administrație în companiile de stat, Claudu Năsui a declarat că nu se declară învins de sistem, aratând, de asemenea, că "aceste companii nu urmăresc niciun beneficiu public, ci numai plata salariilor, fac pierderi, fac datorii, nu plătesc bani pe contribuții și nu li se popresc conturile". Cât despre soluțiile pe care le-ar avea statul român cu aceste companii, acestea ar fi trei: fie să fie reorganizate, fie închise, fie, dacă mai sunt vandabile, vândute.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri