Perioada de izolare pentru pacienții COVID se scurtează, potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial. Pacienții nevaccinați și cei care au avut COVID cu mai mult de trei luni în urmă vor sta 7 zile în izolare, față de 10 zile, cât era până acum.

Cei vaccinați și cei care au avut boala cu mai mai puțin de trei luni în urmă vor sta doar 5 zile în izolare, față de 7 zile anterior, scrie Digi24.

Ordinul de ministru, publicat miercuri în Monitorul Oficial, modifică, printre altele, durata perioadei de izolare pentru bolnavii de COVID, scurtând-o atât pentru cei vaccinați, cât și pentru nevaccinați.

Potrivit noilor prevederi, traseul pacientului confirmat cu infecție SARS-CoV-2 va fi următorul:

a) Pacienții asimptomatici vor fi izolați la domiciliu și monitorizați prin medicul de familie pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile.

b) Pacienții simptomatici vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare.

c) Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și tratați și monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.

d) Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice medii de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv pentru o perioadă de 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și vor fi monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.

De asemenea, un test pozitiv la mai puțin de 90 de zile de la anteriorul test pozitiv nu va fi considerat o nouă infecție, decât dacă simptomele sunt destul de puternice.

Persoanele aflate în perioada de 90 de zile de la data primului test pozitiv nu vor fi testate pe baza definiției de caz stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică pentru diagnosticul infecției cu virusul SARS-CoV-2, cu excepția persoanelor care prezintă simptomatologie sugestivă. Dacă persoanele se retestează în perioada de 90 de zile de la data primului test pozitiv și au un rezultat pozitiv, nu se consideră o nouă infecție, cu excepția situației în care acestea prezintă simptomatologie sugestivă.

O altă noutate este faptul că, dacă starea pacienților monitorizați la domiciliu se agravează, ei vor fi îndrumați către centre de evaluare pentru a fi tratați sau internați.

Pacienții cu COVID-19 monitorizați la domiciliu vor fi îndrumați de urgență pentru investigare în centrele de evaluare în vederea internării/inițierii tratamentului specific, prin intermediul serviciului 112, în situația existenței următoarelor simptome:

  • febră înaltă persistentă mai mult de 5 zile sau care reapare după o perioadă de afebrilitate;
  • tuse seacă intensă sau care se accentuează;
  • SaO2 < 94% la pacientul fără afectări respiratorii anterioare COVID-19;
  • dispnee nou-apărută sau accentuarea unei dispnee preexistente;
  • dureri toracice la inspirul profund;
  • astenie marcată;
  • mialgii intense.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri