Fiecare telefon pe care il dam si fiecare pagina Web pe care o accesam lasa urme digitale ce pot fi urmarite atat de companii ce cauta profit cat si de organizatii anti-teroriste sau infractori cibernetici. Agentia de Securitate Nationala (NSA) din SUA a spionat servere ale unor giganti online precum Google si Facebook, starnind un scandal de proportii pe mapamond.

Mai mult, NSA a interceptat si ascultat fragmente din convorbirile clientilor de telefonie ai Verizon, sute de milioane de astfel de inregistrari fiind la dispozitia Guvernului SUA, conform unui raport al The Guardian. Raportul a fost confirmat joi, chiar de catre directorul National Intelligence, intr-o aparitie, de exceptie, noaptea tarziu.

Fostul angajat al NSA, William Binney, a declarat pentru Associated Press ca estimeaza numarul de inregistrari stocate de institutie la 3 MILIARDE, zilnic.

NSA si FBI se pare ca arunca “o plasa” si mai mare asupra cetatenilor lumii, intr-un program clandestin numit PRISM, si acesta scos in evidenta de presa internationala. PRISM ofera guvernului SUA acces la e-mail-uri, documente, audio, video, fotografii si alte informatii pe care oamenii le incredinteaza unor companii precum Facebook, Apple, AOL, Google, Microsoft, Yahoo, Skype, YouTube si Paltalk.

Ca reactie, Apple, Facebook, Google, Microsoft si Yahoo au spus, la unison, ca nu ofera guvernelor decat informatiile admise de lege. AOL si Paltalk nu au raspuns imediat.

Documentul care releva aceste informatii are 41 de pagini si a fost verificat de catre The Guardian. Desi acest document subliniaza ca informatiile sunt sustrase cu acordul gigantilor IT mai sus numit, acestia au negat ca ar fi cunoscut aceasta activitate a guvernului SUA. Documentul subliniaza ca informatiile sunt sustrase direct din serverele companiilor.

Informatii confidentiale sunt extrase inca din 2007. Microsoft, companie care deruleaza in prezent o campanie numite “Your privacy is our priority” (viata ta privata, prioritatea noastra - n.r.) a fost prima “afiliata” spionarii, inca din decembrie 2007. Ea a fost urmata de Yahoo in 2008, Google, Facebook si PalTalk in 2009, YouTube in 2010, Skype si AOL in 2011 si, in final, Apple, in 2012. Programul continua sa se extinda, conform documentului analizat de The Guardian.

Directorul National Intelligence: programul[…]si targeteaza “doar persoane de alta cetatenie decat cea americana”


James Clapper, directorul National Intelligence, a facut o declaratie joi, noaptea tarziu. Clapper a acuzat The Guardian ca a oferit “informatii criptate” privind felul in care functioneaza programul si a spus ca a ordonat ca parte din el sa fie declasificat astfel incat americanii sa inteleaga “limitele pe care le au aceste actiuni de contraterorism si principiile care guverneaza actiunile NSA”.

El a insistat asupra faptului ca programul a fost autorizat de Foreign Intelligence Surveillance Act si targeteaza “doar persoane de alta cetatenie decat cea americana”, din afara SUA. El a admis ca SUA au accesat serverele unor companii precum Google, Facebook si Apple pentru a spiona straini.

“Programul nu poate fi folosit pentru a targeta in mod intentionat cetateni ai SUA, sau pe oricine este situat intre granitele Statelor”.

El sustine ca programul este folosit exclusiv pentru a preveni atacurile teroriste, acesta chiar reusind sa opreasca unul, “in ultimii ani”.

Cum comentezi actiunile guvernului SUA si declaratiile directorului National Intelligence?
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri