Companiile din România mizează din ce în ce mai mult pe importul de forță de muncă din străinate, fiind vizate țări precum Sri Lanka sau Nepal. La cetățeni din aceste zone a apelat și firma românească de curierat Sameday pentru a mai domoli din provocările pe care le înfruntă pe partea de personal. Invitat în cadrul emisiunii eCommerce Monday, parte a conferinței ecomTEAM, organizată de wall-street.ro, Lucian Baltaru, CEO Sameday, a vorbit despre modul în care se comportă acești angajați și planurile pe care le are în zona de recrutare.

La începutul anului, Guvernul Ciucă a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care pentru anul 2022 se stabilește un contingent de 100.000 de lucrători străini nou- admiși pe piața forței de muncă din România. Pe acești lucrători se vor bate companiile din țara noastră pentru a-i angaja, printre care și Sameday, ce are deja lucrători din Nepal și Sri Lanka.

”Avem lucrători în depozit din Nepal și Sri Lanka și ne uităm să convertim anumite locuri de muncă, care tind să nu mai crească, în cele de curieri(...) E o realitate cu care noi lucrăm de mai bine de doi ani, e un procent în creștere. Sunt avantaje și dezavantaje, dar vedem o productivitate mai bună a acestor tipare de angajați față de cel clasic pe care-l recrutăm din zonele limitrofe ale Bucureștiului sau din alte zone în care avem HUB-uri. Vedem un plus de productivitate, dar costul nu este mic”, adaugă Lucian Baltaru în cadrul emisiunii eCommerce Monday.

Avem de lucrat în ceea ce privește atitudinea curierilor. Este mult de îmbunătățit, tocmai de aceea reprezintă o prioritate pentru noi în 2022.

Lucian Baltaru, CEO Sameday

Tehnologia e o altă soluție pe care Baltaru o vede în ceea ce privește rezolvarea problemelor de pe piața muncii, Sameday investind semnificativ în automatizarea proceselor repetitive. De asemenea, compania încearcă să convertească anumite poziții care tind să nu mai crească în cele de curieri și să atragă forță de muncă din alte industrii.

Dincolo de atragerea de forță de muncă, Baltaru vorbește și despre o serie de programe prin care compania de curierat își propune să schimbe atitudinea pe care unii curieri o au.

”Avem de lucrat în ceea ce privește atitudinea curierilor. Este mult de îmbunătățit, tocmai de aceea reprezintă o prioritate pentru noi în 2022. Trebuie să ne uităm cum putem să îmbunătățim atitudinea cu care ei livrează”, explică Baltaru, care anunță o serie de training-uri în această direcție.

Compania de curierat a intrat la jumătatea anului trecut pe piața din Ungaria, primul pas al business-ului deținut de eMAG în ceea ce privește internaționalizarea. Ungurii pot deja comanda online cu livrare la easybox, componentă pe care Sameday se uită să o dezvolte accelerat anul acesta.

Compania are 2.800 de easy-box-uri instalate, dintre care 2.400 în România și 400 în Ungaria. Până la finalul anului își propune să se apropie de 5.000, dintre care 1.000 să fie în Ungaria și peste 3.700 în România, distribuite în 330 de localități.

Tot pe zona de dezvoltare a serviciilor, compania va integra și livrarea într-un interval de timp mai scurt. Concret, va dispărea clasicul interval 9:00-17:00 pe care-l regăsiți în mesajul primit de la curier, acesta fiind înlocuit în primă fază cu un interval de 2 ore.

"O să încercăm să micșorăm acest interval, din testele noastre reiese că putem ajunge chiar și la un interval de 15 minute. Evident că vom lansa inițial intervalul de două ore, ca mai apoi să-l micșorăm. În următorii 2-3 ani, probabil, acel mesaj cu 9:00-17:00 se va schimba într-un slot de 15 minute”, explică Lucian Baltaru.

Urmăriți emisiunea integral pe link-ul de mai jos

Sursa foto: Somchai_Stock / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri