Sistemul Medical MedLife anunță finalizarea celui de-al doilea studiu privind imunizarea naturală a populației pentru COVID 19, de data aceasta cercetarea fiind concentrată asupra municipiului Suceava, cel mai mare focar de infecție pentru noul coronavirus din România. Principalul obiectiv al studiului, menit să susțină eforturile autorităților, a fost măsurarea ratei de imunizare la infecția cu noul coronavirus și, implicit, măsurarea riscului de infectare, ca urmare a relaxării restricțiilor anunțate de către autorități.

16.500 de persoane au dezvoltat anticorpi

Rezultatele finale arată că, rata de imunizare față de SARS CoV 2 în rândul sucevenilor este de 20%, respectiv aproximativ 16.500 de persoane au dezvoltat anticorpi specifici. Proporția persoanelor care au fost imunizate variază semnificativ de la o categorie de vârstă la alta. Cele mai expuse au fost persoanele cu vârstă cuprinsă între 45 și 54 de ani, în rândul cărora testele de laborator au indicat prezența anticorpilor pentru 29% dintre acestea.

La polul opus se regăsesc tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani pentru care nivelul de imunizare naturală este de 3 ori mai mic.

Te poate interesa și: Stare de alertă | Unde și la ce preț te poți testa de coronavirus, ca să vezi dacă esti infectat cu SARS-CoV-2

Din 512 suceveni testați 3,7% au fost confirmați pozitiv pentru noul coronavirus

În ceea ce privește rata de infectare, studiul arată că din cei 512 suceveni testați 3,7% au fost confirmați pozitiv pentru noul coronavirus, aceștia fiind comunicați către DSP conform protocoalelor în vigoare. Raportat la numărul de locuitori de peste 25 de ani din municipiul Suceava acest procent indică faptul că la acest moment peste 3000 de locuitori din Suceava sunt purtători ai virusului. Totodată, datele studiului evidențiază că toate persoanele testate al căror test RT-PCR a fost pozitiv nu manifestau niciun simptom la momentul testării. Potrivit reprezentanțior MedLife, rezultatul este interesant deoarece arată un tablou clinic mult diferit față de cel descris în studiile publicate în prima lună a pandemiei.

Rata de mortalitate este mult mai mică față de cea estimată

Conform rezultatelor studiului aproape 4%, respectiv peste 3000 de locuitori ai municipiului Suceava ar putea fi purtători ai virusului. Totuși, este de remarcat faptul că, marea majoritate a celor cu PCR pozitiv aveau un titru relevant de anticorpi deci este posibil să fi avut doar urme de ARN ale virusului și să nu mai fie contagioși, arată studiul Medlife.

Vezi și: Dent Estet introduce testarea angajaților și pacienților pentru depistarea Covid-19

O altă concluzie surprinzatoare, ținând cont de faptul că probabil în conformitate cu anticorpii dobândiți cca 16.500 suceveni au trecut prin boală și că în Suceava au fost înregistrate până în acest moment doar aprox. 200 de decese cauzate de COVID 19, cel mai probabil, la nivel de județ, rata de mortalitate este mult mai mică față de cea estimată, respectiv sub 1% sau chiar între 0,3-0.5% . O astfel de afirmație se poate face ținând cont că numărul de decese se referă la județul Suceava, cu aproximativ 600.000 locuitori, iar studiul evidențiază doar persoanele care s-au infectat cu Sars CoV 2 în municipiul Suceava, care are o populație de cca 100.000 locuitori

Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group

Pe de altă parte, se impune a fi menționat că toți cei care au avut rezultate pozitive la virusul Sars-Cov 2 erau asimptomatici. Aceast fapt sugerează că numărul oficial de cazuri de infectare este mai mare decât cel estimat, fapt posibil valabil și pentru alte țări din Europa. ”O asemenea situație subliniază încă o dată importanţa respectării măsurilor de protecție și menţinerii distanţării sociale chiar dacă aparent suntem sănătoşi”, mai spune Marcu.

Pacienții asimptomatici, foarte probabil,nu mai prezintă risc infecțios pentru contacți

În conformitate cu datele publicate la nivel internațional, pacienții asimptomatici, depistati la screening cu IgG anti-SARS CoV 2 pozitiv și RT PCR pozitiv din exudatul nazal și faringian, foarte probabil, nu mai prezintă risc infecțios pentru contacți.

Dinamica RT PCR și a anticorpilor de tip IgG arată o scădere semnificativă a încărcăturii virale după primele 7 zile de la debutul bolii, iar anticorpii de tip IgG apar după ziua 14, ceea ce se asociază cu scăderea riscului de contagiozitate. Potrivit datelor publicate de autorii din Coreea de Sud, un test RT PCR pozitiv după declararea stării de vindecat prin două teste negative, reprezintă mai degrabă material genetic rezidual în celulele epiteliale din nazofaringe și mai puțin virus replicativ.

Te poate interesa și: OMS: Simptome rare de COVID-19, identificate de medicii din întreaga lume

Studiul MedLife s-a derulat în perioada 18 – 28 mai 2020, pe un eșantion de 512 persoane, în rândul populației municipiului Suceava cu vârstă de peste 25 de ani. Demersul de cercetare a fost efectuat pentru a determina gradul de imunizare naturală a populației pentru COVID 19 odată cu dezvoltarea anticorpilor IgG și nivelul de infectate cu noul coronavirus.

Pentru acest studiu au fost folosite două metode de testare: metoda moleculară RT- PCR considerată gold standard pentru detectarea virusului Sars CoV 2 și testarea serologică prin metoda Chemiluminiscență pentru determinarea anticorpilor de tip IgG.

Având o privire de ansamblu ca urmare a derulării studiului, credem că situația din Suceava este relevantă și că măsurile de izolare au fost binevenite. Dacă este să ne raportăm la rezultatele primului nostru studiu, derulat la nivel național și care indica faptul că sub 2% dintre români aveau anticorpi în urma cu câteva săptămâni, era firesc să se recurgă la izolarea focarelor. Mai mult, atât rezulatele primului studiu cât și rezultatele celui de al doilea ne arată că populația României este mai rezistentă la virus decât s-a estimat inițial, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunțăm la măsurile de protecție și cele de distanțare socială

Mihai Marcu

“Pe de altă parte, în calitate de companie listată la BVB credem că trebuie să pornească și economia. Respectând regulile impuse de autorități și protecția persoanelor cu riscuri asociate, viața poate și trebuie sa meargă mai departe, iar economia să își reia cursul normal. În continuare, măsurile de relaxare trebuie să țină cont de un mix al noilor cazuri identificate, de evoluția cazurilor grave și de opinia infecționiștilor din prima linie. De altfel, în cursul zilei de ieri am anunțat deja Ministerul Sănătății despre rezultatele acestui studiu în speranța că ar putea fi util pentru calibrarea măsurilor de protecție a populației” a mai spus Mihai Marcu.

Vezi și: MedLife suplimentează cu 20 de milioane de euro creditul sindicalizat de 90 mil. euro

Studiul din Suceava a fost realizat exclusiv din inițiativă civică și cu resurse financiare și umane proprii MedLife, având suportul operațional al Centrului Medical Dorna din Suceava.

“În plină pandemie, într-un moment în care toate țările și-au închis granițele, credem că este important ca firmele medicale românești să colaboreze pentru a face studii medicale locale care pot proteja populația și informa în timp real autoritățile pentru ca acestea să aibă acces la cele mai noi infomații științifice și medicale și a implementa cele mai bune soluții sociale și economice”, a mai declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri