Șoferii care merg spre Constanța trebuie să plătească o taxă, numită peaj, pentru trecerea podului Fetești Cernavodă de peste Dunăre, pe autostrada A2 (Autostrada Soarelui). Cei care nu o plătesc, vor primi amenzi prin poștă. Șoferii pot să nu plătească taxa când trec și au timp până la ora 24 a zilei următoare.

Amenda este de 10 ori mai mare decât taxa de trecere pentru cei care nu o plătesc în timp util. Pentru autoturisme, o trecere costă 13 lei, în timp ce amenda variază între 130 de lei și 260 de lei, în funcție de numărul de treceri fără plată, într-un interval de 24 de ore.

Contravenientul poate plăti jumătate din minimul amenzii, adică 65 lei, dacă este plătită în maxim 15 zile de la data comunicării Procesului verbal de constatare a contravenției.

Cititi si Dacia dezvăluie numele noului model cu 7 locuri

Amenzi pentru neplată taxă pod Fetești

Valoarea amenzilor în funcție de masa maximă a vehiculului:

  • vehicule cu cel mult 8 + 1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul (autoturisme) și masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane. Amenda: 130 – 260 lei.
  • vehicule cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, și maximum 23 de locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto și masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și mai mică de 12,0 tone. Amenda: 470 – 940 lei.
  • vehicule rutiere de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone și cu maximum 3 axe (inclusiv). Amenda: 640 – 1280 lei.
  • vehicule rutiere cu masă totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone și cu minimum 4 axe (inclusiv). Amenda: 910 – 1820 lei.

Amenda o primește prin poștă persoana pe numele căreia este înmatriculat autovehiculul. Numărul de înmatriculare este citit automat de camerele aflate la punctul de trecere, iar numărul este verificat în baza de date cu plăți.

Cititi si Noi mașini scoase la vânzare de către ANAF la început de septembrie

Pentru maşinile cu numere provizorii (roşii) nu se plăteşte taxa de trecere a podului de la Fetești. Mașinile cu numere de înmatriculare străine pot plăti cash la barieră (Banda 1) sau la benzinării.

Valabilitatea taxei de pod Fetești este de 12 luni, indiferent că a fost plătită prin SMS sau la benzinarii.

Taxa de trecere a podului de la Fetești poate fi achitată (SMS/benzinării) în avans sau ulterior trecerii până la ora 24:00 sau 0:00 a zilei următoare trecerii. Puteți plăti taxa pod Fetești în una dintre benzinariile OMV, PETROM, ROMPETROL, MOL și SOCAR.

Prin SMS se poate plăti taxa pentru o trecere cu fiecare SMS trimis. Prin SMS nu se poate achiziționa peajul dacă solicitarea este initializata din afara teritoriului României.

Cititi si Dacia testează primul său SUV cu 7 locuri

Pași plată taxă pod Fetești sms:

  • se trimite la 7577 textul care conține numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4).

1 – Autoturism/Marfă MTMA<=3,5 tone, 2 – Marfă 3,5 tone < MTMA < 12 tone / microbuz, 3 – Marfă MTMA>=12 tone, <=3 axe / Autocar, 4 – Marfă MTMA>=12 tone, >=4 axe.

  • se va primi un mesaj prin care se cere să confirme achiziția (mesajul va conține informații detaliate despre achiziție, inclusiv costul total).
  • pentru confirmarea achiziției, se trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul DA , ulterior primirii mesajului de la pasul 2 – în maxim 3 ore
  • se va primi un mesaj de confirmare a achiziției ce va conține seria peajului, categoria acestuia, numărul de înmatriculare pentru care a fost emis și data la care perioada de valabilitate expiră.

Sursa foto: AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri