Ieri, dispeceratul Directiei Generale de Politie Locala si Control a fost sesizat de catre o familie ca in incinta unui restaurant din sectorul 2 al Capitalei fumatul este permis cu acordul personalului de serviciu. Ajunsi imediat la fata locului, reprezentantii Serviciului Control Comercial din cadrul Politiei Locale a Municipiului Bucuresti au constatat ca reclamatia se adevereste - in restaurantul respectiv nu se respecta nicio prevedere a noii legi antifumat.

Inspectorii au vazut ca locul in care se fuma era o constructie inchisa, aflata in curtea unui imobil, aceasta fiind formata din doi pereti ficsi si doi pereti din poliplan transparent, acoperita cu tavan retractabil inchis. Mai mult, inauntru mesele erau dotate cu scrumiere, iar unii clienti ai restaurantului fumau in momentul sosirii echipajului de control al P.L.M.B.

Potrivit Legii 15/2016 pentru prevenirea si combaterea consumului produselor din tutun, acest tip de terasa este definit ca fiind spatiu public inchis unde fumatul este interzis. Fiind la prima abatere, societatea comerciala a fost amendata contraventional cu 5.000 de lei.

Tot in aceasta saptamana, patrulele Serviciilor Circulatie si Ordine Publica din cadrul P.L.M.B. au aplicat mai multe avertismente si sanctiuni contraventionale unor persoane care nu au respectat prevederile Legii antifumat si au fost surprinse ca fumau in masinile de serviciu sau in statiile inchise ale R.A.T.B.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri