Loteria Romana a selectat grupul austriac de firme Novomatic pentru livrarea a 10.000 de terminale de videoloterie, contractul, semnat pe o perioada de 15 ani, garantand companiei de stat un venit de minimum 75 milioane de euro, scrie Mediafax.

"In urma unor negocieri, finalizate cu succes si a unei proceduri de selectie la care au participat cinci dintre cele mai importante companii la nivel international in domeniul terminalelor de videoloterie, Loteria Romana a selectat compania Novomatic pentru furnizarea unui numar de 10.000 de terminale de videoloterie de ultima generatie, inclusiv sistemul de videoloterie aferent care cuprinde un sistem de Jackpot, servicii de mentenanta, piese de schimb, logistica etc. in locatiile apartinand Loteriei Romane de pe teritoriul tarii, in baza unui parteneriat incheiat pentru o perioada de 15 ani", se arata intr-un comunicat al Loteriei Romane.

Conform cerintelor, contractul semnat prevede ca veniturile nete sa fie impartite in cota de 50% - 50%. Contractul stipuleaza ca sistemul de videoloterie va fi implementat in limitele unui grafic de timp bine delimitat, perioada nefiind insa mentionata in comunicat.
"Acest sistem va fi asigurat in baza unei garantii bancare in valoare de 20 milioane de euro. In plus, s-au stabilit prevederi referitoare la conditiile corecte de reziliere pentru ambele parti. Tot in baza acestui contract, Loteriei Romane i se garanteaza un venit proportional, de minimum 75 milioane de euro", se arata in comunicat.

Pentru gestionarea proiectului, Novomatic a infiintat o filiala in Romania, iar primele terminale de videoloterie, impreuna cu sistemul aferent, vor fi puse in functiune incepand cu 1 decembrie 2013.

"Loteria Romana nu va mai fi nevoita sa faca investitii suplimentare pentru acest parteneriat. Cooperam cu un partener international cu o experienta vasta in domeniu", a declarat, in comunicat, Adrian Manolache, director general al Loteriei Romane.

Grupul Novomatic este unul dintre cei mai mari producatori si operatori internationali de echipamente de jocuri de noroc, avand peste 20.000 angajati la nivel mondial. Grupul detine filiale in 43 de tari si exporta echipamente de joc in 80 de tari. Grupul exploateaza peste 215.000 de echipamente de joc in cele aproximativ 1.400 de cazinouri si sali de jocuri de noroc, cat si prin contracte de inchiriere. In 2012, grupul a raportat venituri de 3,2 miliarde de euro.

De asemenea, din grup fac parte atat compania Admiral Sportwetten GmbH - activa pe piata de pariuri sportive din Austria, cat si compania Greentube Internet Entertainment Solutions din Austria - specializata in jocuri de noroc online.

Livrarea echipamentelor de videoloterie a fost asigurata anterior firmele Intralot si Intracom din Grecia, in baza unui contract de 100 millioane de dolari ajuns la final in acest an. Contractul dintre Loterie si cele doua firme grecesti a facut obiectul unei investigatii a Consiliului Concurentei. Investigatia a fost finalizata, insa rezultatul nu a fost inca prezentat.

Infiintata in anul 1906, Loteria Romana, detinuta integral de stat, organizeaza si exploateaza jocuri loto si pariuri mutuale. Compania are in prezent management privat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri