Primăria Sectorului 6 a anunţat că a început testarea a 173 de poliţişti locali, în contextul în care urmează să fie reduse 90 de posturi.

Poliţia Locală Sector 6 se află în plin proces de reformare, astfel că mai multe funcţii de poliţişti locali au fost afectate odată cu noua organigramă, care va intra în vigoare de la începutul anului 2022. Este vorba despre 397 de posturi (funcţii publice) din care vor rămâne 307", potrivit Agerpres.

Testarea a început luni şi se va termina miercuri. Zilnic au loc câte trei serii de examen pentru a respecta distanţarea fizică impusă de măsurile sanitare. Pentru fiecare serie au fost întocmite subiecte diferite de către comisia de testare, toate având acelaşi grad de dificultate.

Sunt cinci întrebări grilă şi un punct de sinteză la care poliţiştii sunt puşi să explice în scris cum se poate rezolva speţa prezentată. Comisia de testare punctează atât înţelegerea textului, modul de exprimare, de scriere, dar şi modalitatea de a acţiona în cadrul speţei respective.

Cei 173 de participaţi sunt lăsaţi să consulte legislaţia în timpul examenului, însă nu au voie să intre în sală cu telefoane mobile. Luni au fost testaţi 63 de poliţişti, în câte trei serii, toţi de la Ordine Publică, Circulaţie şi Dispecerat, cu studii medii, marţi - 53 de la Ordine Publică, cu studii superioare, iar miercuri urmează să intre la examen alţi 57 (Ordine Publică, Asistenţi şi de la Direcţia Inspecţie).

"Dacă oamenii nu ştiu să scrie şi să citească, nu pot să înţeleagă legea pe care trebuie s-o aplice. Nu pot să dea amenzi. Atât de simplu e - de-abia aştept testele, de-abia aştept să scrie corect limba română, pentru că Poliţia Locală, pentru că încasează salarii mai mari datorită sporului de hrană în special, a fost penetrată prin şpăgi care s-au dat de-a lungul timpului şi nu doar în Sectorul 6 şi a ajuns o ruşine", spunea Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, în luna septembrie, atunci când anunța procesul de reorganizare din Primăria pe care o conduce.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 6, posturile au fost reduse analizând atribuţiile şi structura de personal pe fiecare departament în parte. Reducerile au fost efectuate unde s-a considerat că numărul de angajaţi este mai mare decât necesarul. În schimb, au fost păstrate posturile la departamentele unde s-a apreciat că personalul este suficient. S-au înregistrat şi situaţii în care s-au tăiat posturi, dar angajaţii au plecat la alte instituţii ori sau s-au pensionat şi atunci nu a mai fost nevoie de testare, au precizat sursele citate.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri