Benoit Catel, presedintele Volksbank Romania, este un bancher atipic. Este glumet, cu pofta de viata si plin de energie. El a povestit cu ocazia unui pranz marca wall-street.ro ca este impresionat de atractiile turistice pe care a reusit sa le descopere in ultimul an de cand a fost numit la conducerea subsidiarei grupului financiar austriac si, nu in ultimul rand, ca adora limonada preparata de romani.

Intalnirea si pranzul a avut loc la restaurantul Sofa, local situat pe bulevardul Barbu Vacarescu din Capitala si des frecventat de catre seful Volksbank, intrucat este foarte aproape de turnul de 18 etaje din Pipera in care banca isi are sediul central. Benoit Catel coordoneaza zi de zi activitatea Volksbank din Nusco Tower, una dintre cladirile impresionante din zona de nord a Capitalei, plina de altfel de corporatii si zgarie nori.

Francezul nu s-a abatut de la punctualitatea ce caracterizeaza bancherii, in pofida traficului relativ intens din zona Pipera. De altfel, seful Volksbank nu s-a plans catusi de putin de traficul bucurestean, care este "paradis comparativ cu Parisul".

"Nu ma deranjeaza traficul din Bucuresti. Ce-i drept ca stau si aproape de locul de munca si vin devreme la banca, dar traficul din Paris este oricum mult mai dificil decat cel din Bucuresti", spune Catel.

Catel este de circa un an in Romania si nu s-a familiarizat cu limba inca, preferand sa vorbeasca in engleza sau sa foloseasca cele cateva cuvinte invatate, in special cand este vorba de a comanda la restaurante. Recunoaste ca, desi nu pare o limba grea, fiind destul de asemanatoare cu franceza, pentru a putea sustine o conversatie in romana ai nevoie sa iti dedici cateva ore in fiecare zi pentru studiul individual si pentru a pune in practica ce ai invatat.

"Daca as fi fost student acum, as fi invatat romana, dar dupa cum se vede nu mai este cazul”, a spus razand bancherul francez.

"Este gresit ca francezii isi formeaza o impresie pe baza faptelor pe care romii le fac in Franta"

Inainte de a fi numit presedinte al Volksbank, Catel stia destul de putine lucruri despre tara noastra, majoritatea informatiilor venind pe canalul sportului, intrucat urmareste competitiile fotbalistice si, ca urmare, stia si unele echipe romanesti. Totodata, revolutia si caderea regimului comunist era un alt aspect despre care citise.

Din pacate, spune el, Romania este cunoscuta in Franta si din povestile si comentariile de presa referitoare la romi. "Este gresit ca francezii isi formeaza o impresie pe baza faptelor pe care romii le fac in Franta, pentru ca sunt si multi romani corecti si chiar romani celebri, precum Brancus, Ionesco sau Cioran, care au intrat in cultura franceza", apreciaza bancherul.

Pe de alta parte, el este convins ca, daca ar avea loc discutii serioase la nivel guvernamental, se poate gasi o solutie pentru aceasta problema a romilor.

“Franta nu o duce prea bine in acest moment si este tentata sa gaseasca scuze si tapi ispasitori pentru diverse probleme. Francezul de rand, insa, nu are o problema cu romii. Poate ca observa aceste comunitati de romi, dar nu il deranjeaza. Sunt sigur ca daca 1000 de francezi ar veni in Romania, dintre acestia cativa ar putea sa faca ceva rau. Ar fi aceeasi situatie", considera Benoit Catel.



Bancherul a explicat ca situatia din piata muncii in Franta nu este tocmai roza, nefiind suficiente job-uri nici pentru francezi, dar nici pentru straini. Somajul depaseste 10%.

Cu toate acestea, medicii fac exceptie si sunt multi doctori romani care lucreaza in Franta, acesta fiind unul dintre putinele sectoare in care se angajeaza.

De altfel, romanii care locuiesc si lucreaza in Franta se adapteaza foarte usor, in opinia bancherului, deoarece este in general o tara deschisa, cu multi imigranti din toate colturile lumii. "Nu intotdeauna se intampla asa si cu unii romi, care isi pun copii sa fure si fac tot felul de astfel de lucruri, ceea ce produce o imagine negativa. Insa, este doar o parte a imaginii fata de Romania", crede Catel.

Viata de turist in Romania: este greu sa ajung in Bucovina

Intrebat ce i-a placut la primul contact cu Romania, Benoit Catel nu sta prea mult pe ganduri si raspunde zambind ca limonada este minunata. "In Franta nu gasesti limonada ca aceasta. Este acelasi produs, dar nu are acelasi continut. La noi este un suc carbogazos, nu are lamaie in el, pe cand in Romania este o bautura foarte populara si este foarte buna".

El se declara foarte multumit de viata de bucurestean, pentru ca este un oras in care poti sa gasesti orice doresti. Totodata, Romania l-a surprins pentru ca are foarte multe atractii turistice, pe care incearca sa le descopere de fiecare data cand are timp.

Ca multi dintre strainii care ne viziteaza tara, Catel se declara incantat de Transilvania, dar isi doreste mult sa ajunga si in Bucovina, regiune despre care a auzit numai de bine.

Insa, bancherul francez recunoaste ca este dificil sa ajungi in Bucovina si aici se loveste de problema infrastructurii pentru care mai este renumita tara noastre. "As face o zi cu masina si, din pacate, nici avionul catre Iasi nu este pus la o ora convenabila. Trebuie sa imi liber cel putin 4 zile ca sa ajung in Bucovina, ceea ce este mai dificil".

Oricum, seful Volksbank nu este deranjat prea mult de lipsa autostrazilor si chiar considera ca este incantat sa conduca prin tara.

"Sunt relaxat, ma opresc, admir privelistile. Inteleg ca este un neajuns sa nu existe o autostrada pana la Brasov, daca calatoresti in interes profesional, dar ca turist nu ma deranjeaza, asa am timp sa vad mai mult din traseu", a spus Catel.

Cu toate acestea, Benoit Catel a remarcat ca nu a intalnit prea multi turisti in calatoriile pe care le-a facut. "Nu stiu daca este din cauza infrastructurii sau pentru ca reputatia tarii nu este atat de buna, dar cred ca sunt destul lucruri de vazut in Romania”

El povesteste ca a fost si pe litoralul romanesc, in Mamaia, dar nu i-a placut deloc. "Este prea aglomerata si sunt prea multe blocuri pentru o statiune la malul marii. Mamaia poate fi comparata cu Nisa, dar in opinia mea Nisa este mai frumoasa. Poate ca Mamaia este foarte potrivita pentru viata de noapte, dar viata de noapte poti sa ai si in Bucuresti si oricum sunt obosit noaptea pentru ca lucrez mult ziua”, glumeste Catel.

Pe de alta parte, Delta Dunarii l-a impresionat mult, dupa ce a vizitat-o in urma cu doua luni, "intr-o perioada in care nu era foarte aglomerat, nu era foarte cald si nu erau tantari".

Intrebat despre cum se poarta localnicii cu turistii straini, presedintele Volksbank a subliniat ca "romanii sunt un popor foarte prietenos, dispus sa ajute un turist strain daca are probleme sa gaseasca ceva".

"Cred sincer ca romanii sunt mai prietenosi comparativ cu francezii din anumite regiuni, pentru ca acestia din urma nu accepta prea usor strainii. In general, romanii sunt politicosi si corecti", afirma Benoit Catel.

La capitolul mancare traditional, bancherul francez spune ca aceasta a fost de foarte multe ori gustoasa, dar s-a intamplat si sa nu ii placa.

"De multe ori cand merg la un restaurant, comand mancare traditionala dar nu stiu ce imi va aduce chelnerul si, din pacate, nici nu am tinut minte denumirile. Asa ca, de multe ori, nimeresc ceva ce nu imi place, dar nu m-am imbolnavit niciodata”, spune in gluma bancherul.

Despre antreprenoriat si banking in Romania

Cu ocazia pranzului ce s-a intins aproape o ora si jumatate am abordat si discutii serioase. Una dintre acestea a facut referire la spiritul antreprenorial romanesc.

Obisnuit cu modul de a face business francez, Benoit Catel a sintetizat o principala diferenta intre antreprenoriatul romanesc si cel francez. Al nostru nu are o istorie, pe cand in Franta exista o traditie lunga a industriasilor si antreprenorilor.

"Cand ceva este nou, cum este antreprenoriatul in Romania, se aduna oameni foarte talentati si foarte oportunisti in acelasi timp. Reputatia unui antreprenor francez se cladeste pe 2-3 generatii de business de familie, in timp ce in Romania nu se intampla asa", a remarcat bancherul.

Totusi, el este convins ca sunt foarte multi antreprenori de succes in Romania, care fac afaceri sanatoase, dar sunt si foarte multi oportunisti care cauta indeosebi speculatiile.

"Banca Transilvania este un exemplu foarte bun de antreprenoriat romanesc de succes. Dacia este un business de succes, chiar daca are in spate capital francez", puncteaza presedintele bancii austriece.

Totodata, la nivelul sistemului bancar, diferentele dintre Romania si Franta sunt nesemnificative, pentru ca "nu sunt multe produse care sa lipseasca in Romania".

"Produsele sunt la fel, clientii au aceleasi nevoi, reglementarile sunt aproape la fel, dar modul de implementare al acestora este destul de diferit".

Totusi, el a remarcat un aspect destul de diferit fata de bankingul francez si anume razboiul dintre banci si clienti.

"Nu inteleg de ce clientii si bancile sunt in conflict mereu in Romania. Practic, sunt 40 de banci in piata, clientii au de unde alege si daca nu gasesc o banca care sa ii multumeasca, atunci eu cred ca problema este la client. Daca ai un furnizor de servicii bancare care nu te satisface, esti liber sa cauti altul. Oferta este destul de mare. Cred, totodata, ca acest conflict intre clienti si banci este incurajat si de jurnalisti, intrucat acestia prolifereaza idea ca bancile ii fura pe clienti", afirma Benoit Catel.

El explica, de asemenea, ca ar fi in dezavantajul bacherilor sa incerce sa isi fure clienti, pentru ca "daca imi fur clientii, atunci acestia nu vor mai lucra cu mine si vor alege alta banca".

"Dorinta mea este sa am mai multi clienti si acestia sa ramana fideli si pentru ca asta sa se intample trebuie sa ofer un produs bun. Nu furam oamenii. Banca Nationala controleaza totul si se asigura de acest lucru. Oricum, dupa criza, nu este prea bine sa lucrezi in banci", spune mai in gluma mai in serios Catel.


Nota de plata:


Limonada - 12 lei

Limonada cu menta - 14 lei

Apa plata - 2 x 7 lei

Somon Sofa - 45 lei

Rizzotto Nero cu Sepie - 42 lei

Carpaccio de vita - 29 lei

Spaghete Aglio - 20 lei


...................................................

TOTAL = 176 lei






@Wall-Street Lunch este un feature editorial deja traditional: interviuri inedite acordate jurnalistilor nostri de catre cei mai reprezentativi oameni din businessul romanesc, intr-un cadru informal si relaxat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri