Peste 3,1 milioane de acțiuni Hidroelectrica (H2O) au fost deja subscrise de micii investitori în prima zi a ofertei initiale (IPO) desfășurată pe bursă, adica 27% din tranșa dedicată acestora. Brokerii spun că interesul este foarte ridicat, peste cel înregistrat la IPO-ul Romgaz, și se așteaptă ca ”grosul” subscrierilor să vină abia joi viitoare, adică în ultima zi în care se mai poate primi discountul de 3% la prețul de cumpărare al acțiunilor Hidroelectrica.

Cu mai puțin de o oră înaintea închiderii ședinței bursiere de vineri, prima zi a IPO-ului Hidroelectrica, în sistemul bursei se înregistrau ordine de subscriere pentru 3.120.000 acțiuni H2O. Fondul Proprietatea a pus la vânzare 11.701.067 acțiuni H2O în tranșa de retail, dar numărul acestora poate fi suplimentat dacă vor fi suprasubscrieri.

”Am primit peste 150 de apeluri astăzi de la investitori și s-au deschis sute de conturi noi în ultima săptămână datorită IPO-ului Hidroelectrica. Garantat oferta va fi subscrisă pe retail. Și pe tranșa instituționalilor mă aștept să se vândă, dar probabil la un preț mai aproape de nivelul minim din interval”, consideră Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al casei de brokeraj Goldring.

”Interesul este foarte mare, mai mare decât ce am vazut cu ani în urmă la listarea Romgaz. Este interes ridicat și pentru că Hidroelectrica este practic maximul absolut care se poate lista acum pe Bursa de Valori București, din toate punctele de vedere. La cum a început oferta, tranșa de retail se va vinde în mod sigur”, spune Alin Brendea, director general adjunct al casei de brokeraj Prime Transaction.

Ambii brokeri se așteaptă ca majoritatea ordinelor de subscriere din partea micilor investitori români să vină joia viitoare, adică în ultima zi în care mai pot beneficia de discountul de 3% din ofertă. Acest lucru se întâmplă deoarece interesul investitorilor este să stea cât mai puțin cu banii blocați în ofertă.

Prețul ofertei Hidroelectrica va fi cuprins între 94 lei şi 112 lei, ceea ce înseamnă că producătorul de energie va fi evaluat pe bursă la o sumă cuprinsă între 42,3 mld. lei (8,52 mld. euro) și 50,4 mld. lei (10,15 mld. euro).

IPO-ul Hidroelectrica se va desfășura în perioada 23 iunie 2023 – 4 iulie 2023 (până la ora 12.00).

Investitorii instituționali, precum marile fonduri de investiții și de pensii, vor subscrie acțiunile Hidroelectrica la un interval de preț cuprins între 94 lei şi 112 lei, urmând ca la finalul IPO-ului să fie anunțat ”Prețul Final de Ofertă” în funcție de nivelul subscrierilor.

Investitorii de retail, precum persoanele fizice din România, pot subscrie doar la prețul maxim de 112 lei, dar, la finalul IPO-ului, le va fi returnată diferența între prețul la care au subscris (112 lei) și prețul final al ofertei. De asemenea, micii investitori vor primi și un discount de 3% dacă trimit ordine de cumpărare în primele 5 zile ale IPO-ului. Investitorilor de retail le-a fost rezervată o tranșă de 15% din totalul acțiunilor pe care Fondul Proprietatea le vinde.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri