România are printre cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană, luând în considerare salariile medii la nivel național și costurile cumpărării unui apartament cu două camere printr-un credit ipotecar pe 25 de ani, relevă un raport realizat de SVN Romania | Credit & Financial Solutions, firma de consultanță financiară și creditare ipotecară din cadrul grupului de consultanță imobiliară SVN Romania.

Astfel, rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în București deținea la finalul anului trecut un procent de circa 43% din salariul mediu net pe economie la nivel național, România având cea mai bună valoare a acestui indicator la nivel regional și printre cele mai bune valori la nivelul Uniunii Europene.

În analiza SVN Romania a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu două camere mass market, cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, finalizat de cel puțin 30 de ani și amplasat în afara zonelor centrale și semi-centrale ale capitalelor din Uniunea Europeană.

De asemenea, a fost luat în calcul un credit ipotecar pe 25 de ani, cu un avans de 15% și cu o dobândă fixă în primii cinci ani, fără a include costurile asociate, precum comisioanele, taxele notariale sau asigurările. Pentru stabilirea dobânzii au fost luate în calcul creditele ipotecare cu dobândă fixă de primele trei bănci din fiecare stat analizat.

Dacă indicatorul SVN are o valoare de 43% în cazul Bucureștiului, rata pentru cumpărarea aceluiași tip de apartament în Budapesta ajunge la 80% din salariul mediu din Ungaria, rata pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Varșovia deține un procent de 83% din salariul mediu din Polonia.

Cea mai puțin accesibilă capitală din Europa Centrală și de Est este Praga, unde rata medie depășește salariul mediu net pe economie din Cehia, indicatorul având un procent de 115%.

”Nivelul dobânzii nu este singurul indicator relevant pe piața bancară: chiar dacă România are dobânzi mai ridicate comparativ cu statele din vestul Europei, costurile totale ale unui credit sunt semnificativ mai ridicate în celelalte state membre UE, în special din cauza prețurilor imobilelor dar și din pricina costurilor asociate unei tranzacții (comisioane, taxe și asigurări), care se pot ridica și la zeci de mii de euro”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.

Acesta a mai spus că 2024 a început cu premise mult mai pozitive pentru piața ipotecară locală și estimăm că dobânzile vor continua să scadă, următoarele luni urmând să aducă și prima dobândă fixă sub 5,5% pe an.

Oraș Rată/salariu
București 43%
Berlin 44.16%
Roma 45.94%
Madrid 52.50%
Budapesta 80%
Londra 80.10%
Paris 82.04%
Varsovia 83%
Praga 115%

Valori mai reduse ale indicelui rată / salariu sunt întâlnite în Berlin, unde rata medie deține un procent de 44% din salariul mediu la nivel național, în Roma, unde rata medie deține un procent de aproape 46% din salariul mediu din Italia, și în Madrid, unde rata medie deține un procent de 52,5% din salariul mediu la nivel național.

Cele mai puțin accesibile capitale din vestul Europei sunt Londra și Paris, în ambele rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere având o valoare ce depășește 80% din venitul mediu la nivel național.

Procentul de 43% pe care o rată medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în București îl deține din salariul mediu al unui român este înregistrat într-un context în care peste 60% dintre casele și apartamentele vândute în România în 2023 au fost cumpărare exclusiv din resurse proprii, fără a se apela la un credit bancar, potrivit calculelor SVN pe baza datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a datelor Băncii Naționale.

De câte salarii medii este nevoie pentru a cumpăra un apartament cu 2 camere în București

Tranzacțiile cash continuă să dețină procentul majoritar din totalul achizițiilor de locuințe într-un context în care indicele SVN de accesibilitate al cumpărării unei noi locuințe, calculat ca raport dintre prețuri și salarii, a ajuns la cea mai bună valoare din istoria modernă a pieței locale, ținând cont că salariul mediu a crescut în ultimul an cu 15,1%, în timp ce prețurile s-au majorat, în medie, cu doar câteva procente.

grafic accesibilitate(Click pentru a mări graficul)

Astfel, în noiembrie erau necesare sub 83 de salarii medii (sau 6,9 ani) pentru a cumpăra un apartament cu două camere în București, față de 96 de salarii medii (sau 8 ani) la începutul lui 2023 sau 101 salarii (8,4 ani) în ianuarie 2022. Vârful a fost înregistrat în 2008, cu un nivel de 393 de salarii medii sau o perioadă de 32,8 ani.

Cele mai recente date BNR arată că în primele 11 luni din 2023 au fost acordate la nivel național credite ipotecare noi în valoare de 5,7 miliarde de euro, în creștere cu circa 27% față de aceeași perioadă din 2022, aceste volume incluzând însă și refinanțările.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri