La mijlocul aniilor '50, când America trecea printr-o perioadă de aparentă bunăstare și liniște, în ciuda constantei iminențe a unui conflict extern ca parte a Războiului Rece, inginerii de la Ford s-au gândit că tehnologia nucleară, o noutate care reușise să-și găsească destui fani și printre oamenii de rând, ar fi gata să propulseze un automobil personal. Inspirându-se din celelalte arii în care energia nucleară era utilizată, americanii au visat la autonomii de peste 8.000 de kilometri și eliminarea poluării, dar realitatea a fost mult mai dură.
În decembrie 1957, centrala atomo-electrică Shippingport din apropiere de Pittsburgh, Pensylvania, a început să pompeze pentru prima dată curent în rețeaua locală. Aceea a fost o premieră importantă pentru industria energiei deoarece nicăieri în lume nu se mai folosise, până atunci, această nouă sursă pentru a ține „în viață” un oraș. Cu un cost estimat de 72,5 milioane de dolari, centrala a fost scoasă din uz chiar înainte de căderea Zidului Berlinului, dar visurile erei atomice, pompate și de rivalitatea URSS - SUA, s-au simțit până în lumea auto.
Concomitent cu deschiderea primei centrale nucleare convenționale, inginerii de la Ford probau fezabilitatea unei idei care, astăzi, pare ruptă din filmele SF, dar care, pe atunci, trebuia verificată, în ciuda opreliștilor evidente. Din dorința de a produce mașini care oferă o experiență de condus lină, autonomie generoasă și care, nu în ultimul rând, sunt prietenoase cu mediul, oamenii din Dearborn, Michigan, și-au dorit să înglobeze un mini reactor nuclear la bordul unei camionete, iar rezultatul s-a numit Ford Nucleon.
Citeste si:
Ford Nucleon, model la scară. Sursă foto: Ford
Printre ideile inovatoare, dintre care regăsim unele revenind în contextul electrificării, Ford Nucleon era proiectat pentru a găzdui mini reactoare de dimensiuni diferite și, deci, putea fi specificat cu diferite performanțe în materie de putere și autonomie, iar aceste unități puteau fi schimbate. În comunicatul de presă publicat în 1958 se vorbea despre o autonomie de 8.000 de kilometri între „alimentări”, iar mașina era echipată cu niște sisteme interesante pentru acea perioadă: bare retractabile pentru a crește eficiența aerodinamică, dar și sistem de climatizare pentru habitaclu.
Ford a prezentat un model la scara 3:8 a lui Nucleon, iar dezvoltarea nu a ajuns niciodată la punctul în care să fie construit un prototip în mărime naturală. Cei de la Ford sperau că în viitor, reactoarele nucleare vor fi îndeajuns de mici pentru a încăpea în bena unei camionete, dar acest lucru nu este posibil nici măcar în 2023, iar tehnologia disponibilă nu ne dă prea multă speranță pentru viitor. Există, însă, și o predicție corectă în comunicatul Ford căci americanii vorbeau despre rețele de stații de încărcare ce urmează să înlocuiască benzinăriile convenționale, iar asta se întâmplă pe alocuri ca parte a tranziției către EV-uri. În plus, Nucleon avea și sisteme active de siguranță care-l atenționau pe șofer de iminența producerii unui accident.
Citeste si:
Mașini propulsate de energie nucleară, un vis frumos dintr-o altă eră
Conform unui studiu al Univeristății Stanford, o mașină ce funcționează pe bază de energie nucleară ar avea nevoie să treacă pe la o stație de realimentare extrem de rar - cam o dată la 3 - 5 ani. În fond, doar un 450 de grame de uraniu îmbogățit este îndeajuns pentru a propulsa un submarin nuclear, deci o cantitate mult mai mică ar putea ține pe drum o mașină o perioadă îndelungată. În plus, dacă ținem cont de faptul că mini centrala ar funcționa continuu, nu va mai fi nevoie de un sistem de pornire al motorului, deoarece mașina ar merge constant și ar putea să umple bateriile de la bord cu energia produsă în clipele în care stă pe loc.
Ford Nucleon, model la scară. Sursă foto: Ford
Problema principală care intervine este, evident, cea a radioactivității. Folosind uraniu sau orice alt tip de material radioactiv se pune în pericol nu doar viața ocupanților mașinii, ci și a trecătorilor și a celorlalți participanți la trafic. Astfel, ar fi nevoie de o protecție serioasă și o incapsulare a micro reactorului, însă tehnologia nu a dezvoltat un astfel de material care să fie și îndeajuns de ușor pentru a fi potrivit în lumea auto. Cu alte cuvinte, ar fi nevoie de multe straturi de protecție care ar face ca mașina să fie mult prea grea pentru a putea fi operată pe drumurile publice.
Citeste si:
Pe lângă asta, așa cum am menționat, mai este și scenariul tragic al unui accident auto. La câte acroșaje au loc zilnic în trafic, ce s-ar întâmpla dacă toate acestea ar fi între „mașini atomice”? Ar însemna că ne-am confrunta cu mini-explozii nucleare zilnic, mai ales că nici accidentele tragice nu sunt vreo raritate. Chiar și dacă s-ar rezolva problema protejării rezervorului cu material radioactiv, tot se pune întrebarea cum se păstrează metalele grele pe care mașina le elimină când este nevoie de o realimentare. Acestea rămân radioactive timp de sute de ani astfel că nu poți pur și simplu să le lași în pământ.
Și alți constructori și-ar fi dorit să facă mașini atomice
Ford nu a fost singurul constructor care s-a angajat în „cursa nucleară” din lumea auto. Din contră, alte firme din Europa și America au analizat această tehnologie, iar Ford a propus un nou concept în 1962. Mai întâi, însă, Simca a prezentat conceptul Fulgur la Salonul Auto de la Geneva din 1959. Mașina, care arăta ca un exemplar smuls dintr-un serial SF al vremii, avea doar două roți și folosea un sistem pe bază de giroscop pentru a nu rămâne imobilizată. În plus, ea era echipată cu un reactor nuclear și beneficia de un sistem ce permitea controlul prin comenzi vocale pe baza unor radare.
Citeste si:
Tot în 1958 a apărut și Arbel Symetric, o mașină aparent banală, dar care ascundea un generator atomic de 40 kW ce se reîncărca folosind niște „cartușe de energie”. Mai apoi, Ford a revenit la această idee cu Seattle-ite XXI. Acesta păstra micul reactor nuclear, dar acesta producea curent electric care „hrănea” niște motoare electrice. Mașina avea șase roți, dar design-ul modular beneficia scurtarea efectivă a caroseriei prin eliminarea unei bucăți din ansamblu și conectarea unei alte bucăți cu doar o singură punte (în loc de cele două punți de pe partea deconectată).
Toate aceste eforturi n-au dus, însă, la nimic - înafară de un mare WTF din partea opiniei publice. Chiar și așa, unele idei testate atunci n-au murit - cum este cazul comenzilor vocale, sistemelor active de siguranță, dar și a rețelei alternative de stații de încărcare. În plus, design-ul lui Ford Nucleon a inspirat mai multe mașini din jocuri video (ca Fallout sau Mafia) și, în plus, a inspirat parțial una dintre cele mai cunoscute camionete modificate din istorie - una care a dat naștere unei mașinuțe Hot Wheels care este apreciată și astăzi, Dodge Deora.
Citeste si:
Sursa foto: Matthew G Eddy / Shutterstock.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
