10. Leul a castigat teren

10. Leul a castigat terenLeul s-a apreciat treptat in ultima zi a saptamanii, de la 4,14 la 4,1050 lei/euro, in conditiile in care toate monedele din regiune cu regim similar de tranzactionare cu al leului s-au apreciat semnificativ fata de euro.

Cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a coborat vineri cu aproape un ban (0,24%), pana la 4,1220 lei/euro, de la nivelul afisat joi, de 4,1318 lei/euro.

La randul lor, monedele tarilor din regiune s-au apreciat aproape constant fata de euro, in conditiile in care problemele bugetare ale Greciei continua sa deprecieze euro pe pietele internationale.

9. Un urmas al familiei Swarovski a cumparat o firma romaneasca de parcari

9. Un urmas al familiei Swarovski a cumparat o firma romaneasca de parcariGrupul austriac Swarco AG, specializat in oferirea de servicii de marcaj rutier, semnalizare si de management al traficului, a achizitionat la sfarsitul anului trecut 85% din firma romaneasca Parking Experts, care ofera servicii de operare parcari auto cu plata.

Vanzatorul a fost un fond de investitii in care sunt implicati si actionarii casei de investitii Capital Partners. Participatia de 15% ramasa nevanduta este detinuta in continuare de Gelu Andrei (foto), fostul si actualul director general al Parking Experts.

“Negocierile dintre partile implicate in deal au durat circa sase luni, o perioada rezonabila in conditiile actuale de piata. Valoarea tranzactiei este confidentiala, insa evaluarea Parking Experts s-a facut atat pe baza proiectelor din portofoliu, cat si a potentialului de dezvoltare”, a declarat, pentru Wall-Street, Victor Capitanu, partener in cadrul Capital Partners, consultantul tranzactiei

8. Exit-ul din CMU, pe ultima suta de metri

8. Exit-ul din CMU, pe ultima suta de metri2010 va inseamna pentru reteaua de clinici medicale private Centrul Medical Unirea (CMU) cea mare tranzactie a anului, estimata la cateva zeci de milioane de euro, prin intrarea unui nou fond de investitii, anunta compania.

Centrul Medical Unirea, compania fondata in anul 1995 de medicul cardiolog Wargha Enayati a atras, la inceputul anului 2007, ca actionar minoritar fondul de private equity 3i Plc din Marea Britanie.

CMU a alocat un buget de investitii de 20 de milioane de euro dintre care 10 milioane de euro vor fi investiti in deschiderea primului spital greenfield specializat pe chirurgie din Bucuresti, planificat a fi inaugurat in vara-toamna anului 2011.

7. Philip Morris inchide temporar fabrica din Otopeni

7. Philip Morris inchide temporar fabrica din OtopeniPhilip Morris, al doilea mare jucator pe piata tigaretelor din Romania, a decis sa suspende activitatea fabricii din Otopeni, pentru doua saptamani, cei 450 de angajati urmand sa primeasca 75% din salariu.

Activitatea fabricii Philip Morris din Otopeni va fi suspendata cel mai probabil spre finalul lunii februarie.

Potrivit reprezentantilor companiei, aceasta decizie vine in urma scaderii continue a vanzarilor de produse legale pe piata din Romania, oglindita de o crestere similara a consumului de tigari de contrabanda si tigari contrafacute.

Aceasta tendinta s-a accelerat in ultimele zece luni dupa cresterea accizei cu 48% (de la 50 Euro in aprilie 2009 la 74 Euro/ 000 in ianuarie 2010).

6. Mutarea inceputului de an in publicitate

6. Mutarea inceputului de an in publicitateGrupul McCann a pierdut contul de media al Vodafone Romania, dupa ce reteaua OMD a castigat in august anul trecut licitatia globala pentru furnizarea de servicii media operatorului telefonic. Contul, pe care surse din piata de publicitate il estimeaza la peste 15 milioane euro anual, va fi gestionat incepand de la 1 februarie de agentia OMD Romania, se arata intr-un comunicat al Vodafone.

Connex/Vodafone a fost clientul McCann inca din 1998. Grupul de comunicare va furniza in continuare servicii de creatie publicitara, prin agentia McCann Erickson.

Discutii despre mutarea contului au inceput in piata inca din septembrie, insa nici OMD, nici Vodafone nu au confirmat pana in prezent.

5. Cel mai nou hotel de 5 stele din Bucuresti

5. Cel mai nou hotel de 5 stele din BucurestiGrand Hotel Continental, cel mai nou hotel de 5* de pe piata bucuresteana, a fost deschis oficial miercuri, in urma unei investitii de circa 8,5 milioane euro.

Ridicat pe temelia fostului Grand Hotel Broft, pe Calea Victoriei, hotelul a fost redeschis dupa aproximativ doi ani, atat cat au durat lucrarile de modernizare. “Unitatea este functionala din decembrie 2009, iar pana acum am avut un grad de ocupare de 36%”, a declarat Radu Enache, proprietarul lantului hotelier Continental Hotels.

Pentru acest an, Enache estimeaza pentru Grand Hotel Continental o cifra de afaceri de 2,5 milioane euro. “Am bugetat un grad de ocupare de 60% pentru acest an, care cred ca este realist avand in vedere ca deja foarte multi directori ai marilor companii de pe piata locala au ales sa se cazaze aici”, a mai adaugat Enache

4. Microintreprinderile vor plati impozit pe profit

4. Microintreprinderile vor plati impozit pe profitContribuabilii care pana la 31 decembrie 2009 au platit impozit pe venitul microintreprinderilor vor achita, incepand cu ianuarie 2010, impozit pe profit, modificarea urmand sa se faca automat fara ca ei sa mearga la organul fiscal.

"Conform Codului de Procedura Fiscala si urmare a modificarii regimului de impozitare, aceasta categorie de contribuabili are obligatia depunerii la organul fiscal a declaratiei de mentiuni 010. Pentru a evita aglomeratia la unitatile fiscale, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a emis un ordin potrivit caruia organele fiscale vor modifica, din oficiu, vectorul fiscal pentru contribuabilii aflati in prezent in aceasta situatie", se arata in comunicatul institutiei.

3. Lansarea iPad

3. Lansarea iPadProducatorul american de computere Apple vrea sa revolutioneze industria media in aceeasi masura in care a facut-o si iPod in industria muzicala, lansand mult asteptatul computer tableta numit iPad.

iPad-ul poate afisa o pagina intreaga de Internet, carti si aplicatii iPhone si dispune de un ecran tactil, a declarat directorul executiv Steve Jobs, in cadrul evenimentului ce a avut loc la San Francisco.

Odata lansat, iPad-ul a inceput sa faca furori in piata si sa nasca controverse. Ce impact va avea tableta, de acum inainte, asupra industriei de calculatoare si cine se va „inghesui” sa cumpere noul gadget? Acestea sunt doar cateva intrebari la care au raspuns manageri romani din industria IT si online.

2. CNVM a respins oferta de preluare a Rompetrol

2. CNVM a respins oferta de preluare a RompetrolDupa indelungi amanari si prelungiri, piata de capital astepta ieri o decizie privind ofertele de preluare a Rompetrol Rafinare (RRC) si Rompetrol Well Services (PTR). CNVM a decis: oferta PTR incepe peste o saptamana, dar odiseea RRC continua.

La sfarsitul anului trecut, grupul Rompetrol, fondat de omul de afaceri Dinu Patriciu si controlat de compania de stat kazaha KazMunaiGaz, a depus la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare intreaga documentatie necesara pentru ofertele publice de preluare a Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services.

Miercuri, CNVM a respins oferta de preluare pentru Romeptrol Rafinare (RRC), motivand ca pretul propus nu este echitabil pentru actionari.

Surse din CNVM au motivat respingerea ofertei RRC pe motiv ca pretul de oferta de 0,0625 lei/actiune propus nu este echitabil pentru actionari.

1. FMI a decis: Ne da banii

1. FMI a decis: Ne da baniiEchipa Fondului Monetar International (FMI) si cea a Comisiei Europene au finalizat miercuri misiunea de evaluare a acordului de finantare pe care l-au incheiat cu Romania, dupa ce in luna decembrie acest lucru nu a fost posibil din cauza crizei politice din tara noastra si a incertitudinilor.

Reprezentantii FMI si cei ai CE s-au aratat multumiti de rezultatul misiunii de evaluare de la Bucuresti incepute pe 20 ianuarie si vor propune eliberarea urmatoarelor transe de bani prevazute in acordul de finantare externa pe care Romania l-a incheiat cu institutiile internationale.

Jeffrey Franks (foto), seful misiunii Fondului Monetar International in Romania, a declarat ca Romania nu este o tara bogata si, prin urmare, nu isi poate permite un sector public de tip Mercedez Benz, ci unul de tip Dacia.