Gandul

GandulIncalcarea legii s-a facut purtand uniforma si simbolurile statului roman. Cel mai grav lucru dintre ilegalitatile comise de politisti e ca au subminat autoritatea statului roman si institutiile statului”, a spus presedintele Traian Basescu, scrie Gandul pe prima sa pagina. Presedintele i-a acuzat, ieri, pe politistii care au protestat, vineri, la Cotroceni ca au subminat autoritatea statului si a institutiilor sale, participand la un miting ilegal, scrie Gandul.

Soferii agresivi vor putea face puscarie, potrivit propunerilor pe care parlamentarii le analizeaza in Comisia de Industrii si Servicii. Modelul este de import si se aplica deja in Spania, unde astfel de conducatori auto sunt sanctionati cu inchisoare de la o luna la cinci ani, mai scrie cotidianul pe prima sa pagina.

“Pe 2 octombrie ne luam adio de la speculanti. Ne-a ajutat Dumnezeu si scapam de ei. Oborul va fi cea mai mare si moderna piata din Romania”, afirma Neculai Ontanu, primarul sectorul 2.

Financiarul

FinanciarulVenitul minim garantat aprobat prin Legea 416/2001, considerat a fi o gaselnita pesedista de a incuraja nemunca, a fost perfectionat la propunerea Opozitiei for-mate din PD-ul lui Traian Basescu in anul 2002, titreaza pe prima sa pagina Financiarul. Actualul presedinte era un sustinator si promotor al acestui tip de ajutor pe care ulterior a ajuns sa-l blameze, iar pe bene¬ficiarii acestuia sa-i jigneasca acum prin declaratiile sale.

De asemenea, cotidianul mai scrie ca social-democratii readuc in dezbatere revenirea la impozitarea progresiva. Divergente pe acest subiect sunt chiar si in interiorul partidului. Constantin Nita admite ca veniturile de peste 4.000 de lei ar putea sa fie impozitate cu 40%, in timp ce Adrian Nastase spune ca nivelul maxim nu ar trebui sa depaseasca 25%, indiferent de venituri, intrucat un procent mai mare ar duce la incurajarea evaziunii.

Un alt subiect dezbatut de cotidian pe prima pagina vizeaza care sunt romanii care fac parte din echipa de pe pietele emergente a grupului Franklin Templeton.

Adevarul

AdevarulScriitoarea Herta Muller se intoarce azi in Romania pentru prima oara dupa acordarea premiului Nobel, scrie pe prima pagina Adevarul.

Lipsa cronica de incredere intre liderii marilor confederatii, dar si intre mase si lideri, precum si interesele politice si personale ale acestora din urma au decredibilizat constant miscarea sindicala. In pofida masurilor dure luate de catre Guvern, reactia sindicatelor este mai degraba anemica si lipsita de eficienta, mai titreaza ziarul.

Romania Libera

Romania LiberaOrganizatorii mitingului de protest nu se tem de posibilele repercusiuni: "Ce, o sa ne desfiinteze?!", scrie pe prima pagina Romania Libera. Sindicalistii din Politie recunosc ca gesturile lor au depasit limitele conduitei profesionale, insa sunt pregatiti sa-si asume efectele: statul nu poate desfiinta Politia.

Un alt titlu de pe prima pagina a cotidianului se intituleaza Romania, in epoca de plastic. Cea mai mare curatenie din istoria Romaniei a avut loc sambata. Totul a fost organizat de la zero de un grup de tineri din Bucuresti. Peste 150.000 de oameni au mers la 6.500 de mormane de gunoaie din toata tara si le-au strans pe toate intr-o singura zi.

Presedintele Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate (CNAS), Lucian Duta, a recunoscut o frauda de 400 milioane de euro in sistemul de compensare a medicamentelor din Romania, mai scrie Romania Libera.