10. Patronul Asesoft a preluat managementul Realitatea

10. Patronul Asesoft a preluat managementul RealitateaRealitatea Catavencu a semnat un contract de management cu divizia de media a grupului Asesoft, patronata de omul de afaceri ploiestean Sebastian Ghita (foto).

Astfel, omul de afaceri ploiestean in varsta de 32 de ani devine unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata media locala, avand in vedere ca Realitatea TV, cel mai important produs al companiei, era in septembrie a treia televiziune ca audienta din Romania dupa Pro TV si Antena 1, cu un punct de rating la nivel national, echivalentul a 212.000 de telespectatori in medie in fiecare zi, conform GFK Romania.

9. H&M deschide 3 magazine in mall-urile lui Dascalu

9. H&M deschide 3 magazine in mall-urile lui DascaluReteaua de mall-uri Iulius Group, detinuta de omul de afaceri Iulian Dascalu, si retailerul suedez de fashion H&M au semnat un parteneriat pentru a deschide trei magazine in centrele comerciale Iulius Mall din orasele Timisoara, Cluj-Napoca si Iasi.

„Compania Iulius Group anunta parteneriatul cu retailerul suedez H&M pentru deschiderea a trei magazine in cadrul ansamblului urbanistic Palas din centrul Iasului, in Iulius Mall Timisoara si Iulius Mall Cluj”, se arata in comunicatul Iulius Group.

Reteaua Iulius Group a fost infiintata in anul 1991 de catre Iulian Dascalu, iar in prezent detine patru mall-uri in Iasi, Timisoara, Suceava si Cluj-Napoca. Omul de afaceri iesean este considerat cel mai mare proprietar de mall-uri, detinand prin intermediul companiei Iulius Group o suprafata construita de 426.346 mp de spatii comerciale.

8. Schneider Electric pregateste primul mare proiect energetic pentru Romania

8. Schneider Electric pregateste primul mare proiect energetic pentru RomaniaGrupul francez Schneider Electric, care furnizeaza echipamente si servicii in managementul energiei, se pregateste de primul proiect major pe piata locala: o “ferma solara”. Investitia va fi de ordinul zecilor de milioane de euro, iar Schneider Electric Romania, subsidiara locala, va gestiona constructia, punerea in functie si administrarea ulterioara a proiectului.

“Nu vom contribui financiar, ci vom pune la dispozitie expertiza si utilajele de care dispunem. Suntem in discutii cu mai multi investitori interesati de acest proiect si speram ca la sfarsitul anului viitor vom vedea prima «ferma solara» din Romania, realizata cu ajutorul nostru”, spune David Nicholl (foto), country president la Schneider Romania.

El nu a oferit informatii concrete despre investitie, dar a mentionat ca astfel de proiecte produc, de regula, intre 10 si 100 de MW. In medie, investitia intr-o unitate care produce anual 1 MW se ridica la cinci milioane de euro.

7. Urdareanu vinde Cobra Security catre o firma suedeza

7. Urdareanu vinde Cobra Security catre o firma suedezaFirma Cobra Security, apartinand grupului UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, a fost cumparata la inceputul lunii octombrie de catre compania Securitas Services Romania, parte a grupului suedez Securitas AB, liderul mondial in domeniul serviciilor de securitate.

Infiintata in anul 1992, Cobra Security furnizeaza solutii complete pentru asigurarea securitatii bunurilor, valorilor si a persoanelor.

Cobra Security a incheiat anul 2009 cu o cifra de afaceri de 55,7 milioane lei, in crestere cu peste 10% fata de rezultatele inregistrate cu un an in urma, potrivit site-ului Ministerului Finantelor. Pierderile nete ale companiei au scazut de la 1,3 milioane de lei in 2008 la 738.000 in 2009.

6. Trei banci si-au anuntat rezultatele financiare

6. Trei banci si-au anuntat rezultatele financiareBanca Transilvania (TLV) a inregistrat in primele noua luni un profit net de 69,71 milioane lei (16,6 milioane euro), in crestere cu 44,4% fata de castigul din perioada similara a anului trecut, de 48,27 milioane lei, chiar daca provizioanele institutiei de credit au crescut cu 63,4%, la 1,23 miliarde lei.

Profitul net consolidat dupa impozitare si plata intereselor minoritare al grupului BCR a scazut in trimestrul al treilea de 15 ori fata de perioada similara din 2009, la 6 milioane lei (1,4 milioane euro), iar castigul din primele noua luni s-a situat la 494,5 milioane lei (117,7 milioane euro), informeaza Mediafax.

Millennium Bank Romania si-a redus pierderile cu 32% in perioada ianuarie-septembrie, de la 26,7 milioane de euro anul trecut la 18,2 milioane de euro in acest an, potrivit datelor publicate de grupul financiar portughez care controleaza banca.

5. GSK, McDonald's si AstraZeneca sunt cei mai buni mari angajatori din Romania

5. GSK, McDonald's si AstraZeneca sunt cei mai buni mari angajatori din RomaniaGlaxoSmithKline (GSK), McDonald's Romania si AstraZeneca Romania sunt cei mai buni trei angajatori de mari dimensiuni de pe piata locala, arata studiul Best Employers 2010, realizat de Aon Hewitt. Cele trei companii au impreuna circa 3.900 de salariati, adica mai mult de jumatate din numarul total de angajati al celor 24 de angajatori participanti la studiu.

In 2009, cei mai buni zece angajatori din Romania aveau aproximativ 6.300 de angajati, ceea ce inseamna ca de la inceputul anului, printre castigatorii editiei din 2010 s-au aflat si angajatori care au disponibilizat, in total, 500 de salariati.

Cea mai importanta reducere de personal a fost operata de lantul de restaurante de tip fast-food McDonald’s Romania, care de la un numar mediu de 3.715 de angajati in 2010, a ajuns la circa 3.300 de oameni.

4. Primul proces colectiv al clientilor contra unei banci

4. Primul proces colectiv al clientilor contra unei banciAvocatii a 362 de clienti nemultumiti ai BCR au depus actele pentru inceperea primului proces colectiv impotriva unei banci din Romania, iar primul termen de judecata a cererii de suspendare a platii ratelor a fost stabilit pentru 3 noiembrie, desi procesul de fond va incepe abia peste un an.

Ce cer clientii BCR? Acestia solicita instantei constatarea caracterului abuziv si nulitatea urmatoarelor clauze:
- clauzele care permit bancii stabilirea in mod unilateral a cuantumului dobanzii;
- clauzele care reglementeaza perceperea unui comision de administrare lunar la valoarea initiala a creditului;
- clauzele care reglementeaza perceperea unui comision de urmarire riscuri lunar la valoarea initiala a creditului;
- clauzele care reglementeaza perceperea unui comision de acordare a creditului;
- clauzele care permit bancii declararea scadentei anticipate a creditului daca valoarea garantiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului ramas de plata.

3. AMENDA RECORD: Contabilii trebuie sa plateasca aproape 1 mil. euro

3. AMENDA RECORD: Contabilii trebuie sa plateasca aproape 1 mil. euroConsiliul Concurentei a sanctionat Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) cu o amenda de 4,5 milioane de lei (circa 950.000 de euro), ceea ce reprezinta 9,2% din veniturile CECCAR din 2009, pentru fixarea tarifelor practicate de catre membrii sai.

„Aceasta este cea mai mare amenda procentuala data de Consiliul Concurentei - 9,2% din veniturile CECCAR in anul 2009 si cea mai mare sanctiune aplicata unei asociatii. Acest fapt se datoreaza gravitatii faptei, care este similara unui cartel, duratei ridicate - 9 ani si circumstantelor agravante, respectiv continuarea incalcarii legii dupa declansarea investigatiei si ignorarea avertismentelor Consiliului Concurentei”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Citeste si Reactia contabililor la amenda record data de Concurenta: Speram ca justitia sa faca dreptate!.

2. FMI conditioneaza acordarea transei de neaplicarea OUG 50

2. FMI conditioneaza acordarea transei de neaplicarea OUG 50FMI ar putea conditiona acordarea urmatoarei transe din acordul stand-by de modificarea OUG 50/2010 pana la data de 15 decembrie, unul dintre amendamente vizand eliminarea referirilor la contractele in derulare, a afirmat presedintele Comisiei Buget-Finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan.

"Aceasta ar fi noutatea care a rezultat din discutie, ca transa care ar trebui accesata de Romania pana pe 15 decembrie ar putea sa fie acordata sub rezerva rezolvarii acestei probleme legata de OUG 50", a spus Viorel Stefan, care a aratat ca si FMI, si Banca Mondiala, dar si Comisia Europeana vor un text de lege care sa nu contina ambiguitati.

El a explicat ca una dintre conditiile pe care FMI le va pune se refera la eliminarea din textul legii a prevederilor legate de retroactivitatea ordonantei privind creditele pentru populatie.

Citeste si FMI cere parerea bancilor privind efectele OUG50/2010 asupra veniturilor.

1. MOTIUNEA A PICAT: Guvernul Boc ramane

1. MOTIUNEA A PICAT: Guvernul Boc ramaneVotul la motiunea de cenzura s-a incheiat, la Parlament, doar 220 parlamentari exprimandu-si votul, sub cele 236 de voturi care ar fi fost necesare pentru ca Guvernul sa fie demis.

Motiunea de cenzura a opozitiei, intitulata "Motiunea Romaniei majoritare, motiune populara", a intrunit doar 219 voturi "pentru", fata de 236 necesare pentru adoptare, iar un vot a fost anulat.

Anuntul oficial al rezultatului votului a fost facut, de la tribuna Parlamentului, de secretarul Camerei Deputatilor Dumitru Pardau. El a precizat ca, din totalul de 470 de parlamentari, au fost prezenti 414. De asemenea, Pardau a mentionat ca au fost distribuite 220 de bile albe si 220 de bile negre.

Din cele 220 de voturi exprimate, 219 au fost in favoarea motiunii, iar unul a fost anulat. Pentru adoptarea unei motiuni de cenzura ar fi fost necesare 236 de voturi.

Citeste aici reactiile oamenilor de business despre caderea motiunii.