Cum pierdeam vremea la munca inainte de Internet

Desi acum poti citi pe Internet, si poate chiar mai comod, si inainte puteai ascunde o carte sub birou si sa mai citesti cateva randuri cand sefii nu erau primprejur.

Daca in prezent cand vine prin posta traditionala vreo reclama de cele mai multe ori arunci doar o privire si apoi o arunci, in trecut, pentru a mai trece timpul, multi angajati le citeau “din scoarta in scoarta”, cu interes maxim.

Nu de putine ori, in era Internetului, angajatii prefera sa manance o gustare rece pe birou, cu ochii in calculator. In trecut, pauzele de masa erau mai disciplinate si…durau mult mai mult.

Echipamentul necesar – mingi de tenis
- Un cos de gunoi, sertare nu foarte mari.

Regulament:

- Mingea trebuie sa ricoseze dintr-un obiect (perete, birou, nu conteaza)
- Primesti 1 punct daca nimeresti in orice sertar
- Primesti 2 puncte daca nimeresti intr-un sertar din colt, mai dificl de atins
- Pierzi 1 punct daca mingea ajunge aproape de sefii tai sau in sertarele adversarilor

Persoana care atinge 5 puncte primul castiga.

Neexistand Internet, colegii de munca comunicau mult mai mult, ieseau mult mai des si “pauzele de tigara” se lungeau mai mult. Uneori ei inventau si jocuri in urma carora, direct sau indirect, invatau multe unul despre altul.

Cu totii ne mai amintim (si unii inca joaca) cele doua programe cu care Windows 95 venea “la pachet” – Minesweeper si Solitaire. Dumneavoastra cate ore pierdeati jucandu-le, la serviciu?

Uneori, pentru a trece timpul, impreuna cu un coleg-doi te apucai sa trimiti fax-uri cu mesaje mai mult sau mai putin decente altor departamente. Colegii de acolo, de cele mai multe ori, nu stateau mult pe ganduri si iti raspundeau – cu aceeasi moneda.

Angajatilor de acum aproape 20 de ani le era mai usor sa viseze cu ochii deschisi, uitandu-se intr-un punct fix, pe fereastra. Odata cu asta, veneau si mai multe idei, probabil.

Dar de fapt, cu pixul in mana, atipeai. Un angajat povesteste ca il amuza teribil cum un coleg de munca scria si il observa, in cateva minute, cum incetinea si, intr-un final, adormea cu pixul in mana. Uneori ii mai cadea si capul, dar doar putin – avea antrenament.