Sighisoara medievala

Sighisoara medievalaIntre 27 si 31 iulie 2011 are loc cea de-a XIX-a editie a festivalului medieval de la Sighisoara, potrivit CalendarEvenimente.

Anul acesta festivalul are ca tematica “Eroul Medieval”.
Vizitatorii orasului-cetate se vor bucura de 5 zile de festival-spectacol, ce vor cuprinde: 9 Ordine si Grupari Cavaleresti, 8 Formatiuni de Muzica Medievala, 11 Trupe de Teatru si Animatie, 6 Conferentiari din Noua Acropola.

Programul din weekendul 30-31 iulie include: Deschiderea Tirgurilor Mestesugaresti si Taberelor Cavaleresti,o parada a ordinelor cavaleresti, turniruri, concerte, spectacole stradale de dans, teatru si animatii,spectacole pentru copii, focuri de artificii,si multe alte surprize, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Sursa foto: SighisoaraMedievala


Scurtmetraje la Brasov

Scurtmetraje la Brasov48 Hour Film Project se va organiza pentru prima data la Brasov, intre 29 si 31 iulie 2011, potrivit site-ului IubescBrasovul.

Cineasti din Romania vor concura ca sa afle cine poate realiza cel mai bun film de scurt metraj in doar 48 de ore.

Filmul castigator va intra alaturi de filme din intreaga lume in competitia pentru titlul "Best 48 Hour Film din 2011".

Taxa de inscriere pentru Brasov 48HPF este 360 RON pentru fiecare echipa.

48 Hour Film Project este cea mai mare competitie de creatie de film, care a prins viata initial in SUA, acum 10 ani, dar care astazi este organizata in aproape 100 de orase din intreaga lume.

Competitia de film ajunge pentru prima data la Brasov, in perioada 29-31 iulie 2011, la Teatrul Dramatic "Sica Alexandrescu".

Vineri, 29 iulie la ora 6 seara incepe actiunea. Se vor alege prin tragere la sorti 4 elemente cheie pe care fiecare echipa va trebui sa le foloseasca: genul filmului, o replica, un personaj si un element de recuzita. Ai 48 de ore sa realizezi un scurt metraj.

Duminica, 31 iulie la ora 19.30, fiecare echipa va preda pe DVD filmul final.

Toate proiectele aflate in competitie vor fi jurizate si vizionate in urmatoarele zile la Teatrul Dramatic din Brasov, in prezenta concurentilor si a publicului.

Sursa foto: IubescBrasovul


Concert Omara Portuondo si Buena Vista Social Club la Bucuresti

Concert Omara Portuondo si Buena Vista Social Club la BucurestiSambata, 30 iulie 2011, de la ora 19:00, Omara Portuondo si Orquesta Buena Vista Social Club vor concerta la Teatrul de Vara Herastrau din Bucuresti, informeaza CalendarEvenimente.

Legenda muzicii cubaneze, Omara Portuondo, alaturi de Buena Vista Social Club Orquesta, revine la Bucuresti pe 30 iulie pentru un recital de exceptie in cadrul unui eveniment TM Live care va avea loc la Teatrul de Vara din Herastrau, Bucuresti.

Oda pentru Che Guevara, Hasta Siempre, devine rampa de lansare care ii aduce Omarei consacrarea mondiala.

In 1996, Portuondo canta in duet cu Compay Segundo, pe albumul Buena Vista Social Club. Urmeaza alte turnee, care includ o serie de concerte, chiar si la Carnegie Hall.

Omara va concerta in cadrul evenimentului TM Live de pe 30 iulie alaturi de 14 instrumentisti cubanezi dar pe scena vor evolua si Havana Latin Band, Brazilian Girls, DJ Bidi, Tropical Dance Crew si MC Wilmark.

Preturile biletelor variaza in functie de dispunerea locurilor in
locatie, dupa cum urmeaza:
Categoria VIP – 140 lei
Categoria 1 – 110 lei
Categoria 2 – 90 lei
Categotia 3 – 70 lei

Sursa foto: TmLive

Colaj din Shakeaspeare la Timisoara

Colaj din Shakeaspeare la TimisoaraUn spectacol cu piese scrise de celebrul William Shakespeare are loc in data de 30 iulie, ora 19:45, la Teatrul German de Stat din Timisoara, potrivit CalendarEvenimente.

Un spectacol care are la baza ideea lui Radu-Alexandru Nica de a crea un spectacol centrat pe motivul puterii, un rol important revenind elementelor specifice teatrului contemporan de miscare.

Intr-un ansamblu scenografic complex, conceput de Dragos Buhagiar, actorii invitati repeta pasaje din diverse piese ale marelui William Shakespeare.

Elevii, studentii si pensionarii beneficiaza de 50% reducere.

Teatrul German de Stat Timisoara este situat pe strada Marasesti, la numarul 2. Evenimentul are loc sub denumirea de "Shaking Shakespeare".

Sursa foto: CalendarEvenimente


Liberty Parade la Constanta

Liberty Parade la ConstantaLiberty Parade 2011 - cel mai mare eveniment dance al anului - are loc pe 30 iulie 2011, pe plaja dintre Venus si Saturn. Invitatul special al acestei editii este Sharam - Dj, fost membru Deep Dish alaturi de Ali "Dubfire" Shirazinia, informeaza CalendarEvenimente.

Liberty Parade inseamna: cel mai mare eveniment dance din Romania, o traditie de 10 ani, o manifestare a spiritului liber, muzica house timp de peste 12 ore, o caravana a oamenilor lipsiti de griji si complexe, costume fistichii, basi amestecati cu zumzetul motoarelor din caravana, prieteni, prieteni, prieteni, frizuri demente si machiaj strident, BPM acordat pe bataile inimii tale, zeci de mii de maini vibrand in Liberty Parade Arena ca un val uman controlat de cei mai tari DJ-i ai momentului, o pastila de muzica suficienta pentru a-ti da energie pentru o vara intreaga

Line-up 2011: Sharam, DJ Optick, DJ Allen, Vali Barbulescu, Christian Green, DJ Andi, Liviu Hodor, Vika Jigulina, NTFO, DJ Raoul, Adrian Eftimie, Cristi Stanciu, Rhadow, Proof, Marika, DJ Dark, Cristian Kruger, Claudio Cristo, Bogdan Popoviciu & DJ Xander, Mahony.

Intrarea este libera in incinta arenei si permisa doar persoanelor care au implinit 18 ani.

Sursa foto: CalendarEvenimente



Festival de Tango la Brasov

Festival de Tango la BrasovStudio “Tango Nada Mas” organizeaza cea de-a IV-a editie a “Transylvania Tango Fest “(TTF), la Brasov, in perioada 28-31 iulie 2011, potrivit site-ului IubescBrasovul.

Maestri invitati sunt Ronen Khayat & Maya Schwartz (Israel/USA) si El Flaco Dany ( BsAs) & Lucia Marzan (Bucuresti, Fabrica de Tango)

Evenimentul este structurat astfel:

• 7 seminarii sustinute de profesori invitati din Buenos Aires, Tel Aviv, NYC, Romania: Daniel Garcia “ El Flaco” & Lucia Mirzan, Ronen Khayat & Maya Schwartz
• 1 seminar “GOLD TTF” - FAQ: fundamente ale muzicalitatii in tango, vals si milonga (sustinut de cei 4 profesori )
• Pentru prima data in Romania: seminar de “Tango Canyengue” - tangoul anilor '20-'30 (cu maestrul argentinian El Flaco)
• “Tango Crush Class” - curs de initiere in tango (cu Ronen Khayat &Doina Enache)
• Practica asistata de Ronen & Maya (Joi, 28 iulie, in deschiderea festivalului)
• 2 Milongi la Cetate (Vineri + Duminica). Show sustinut de profesori de tango argentinian din Romania. Show cu Ronen Khayat & Maya Schwartz
• TTF Grand Milonga la Aro Palace Hotel (Sambata). Demo El Flaco Dany &Lucia Mirzan, Ronen Khayat&Maya Schwartz
• 2 “Guerilla Milonga” by STNM
• Expozitie de pictura si grafica by Iulian Mita. Tematica: TanGo with feeling!
• Adrenalina la Parc Aventura (Vineri, 29 iulie, intre orele 10.30-13.30)
• Pranz Tangueros la Cetate (Vineri, 29 iulie)
• Cina Tangueros la Aro Palace (Sambata, 30 iulie)
• TTF Boutique: bijuterii si tinute de tango
• Discount pentru participanti la pachetele de seminarii si Milonga.
• Practica “Nada Mas” (joi, 28 iulie) si seminariile TTF se vor desfasura la Liceul Aprily Lajos, Corpul c, sala festiva (Str.Dupa ziduri nr.3)



Maraton mountain bike la Oradea

Maraton mountain bike la OradeaClubul Sportiv Xterra Sport Bihor si Clubul Mountain Riders Oradea va invita in zilele de 29, 30 si 31 iulie 2011, la a doua editie a maratonului mtb extrem pe echipe Iron Bike Oradea si prima editie a maratonului mtb individual Padurea Craiului Bike Marathon, informeaza CalendarEvenimente.

Localizarea zonei de start/sosire: Baile 1 Mai, judetul Bihor.

Cel mai dificil maraton de mountain bike din Romania, acum cu doua trasee:

1) Traseul IBO 2011: 240km, cu diferenta de nivel de min. +4200m, altitudinea maxima de 1560m Coasta Varfului Poienii, cu mai multe sectiuni tehnice decat la prima editie, 2 limite de timp intermediare, timp limita 22ore;

2) Traseul PCBM 2011: 135km, cu diferenta de nivel de min. +1600m, timp limita 11 ore.

Traseele trec prin cele mai frumoase zone din Muntii Padurea Craiului si Vladeasa si au fost alese astfel incat sa ofere experienta de neuitat pentru rideri; 0% pushbike in conditii ideale, dar traseele sunt ciclabile si in conditii (normale) de ploaie.

Cele 4 categorii de participanti: Echipe Barbati, Echipe Femei, Echipe Mixte, Echipe Barbati Veteran 80+; respectiv Barbati 18-39, Femei 18-39, Barbati 40+ si Femei 40+.

Participarea este pe proprie raspundere. Numarul total al participantilor este limitat la 300.

Program: Vineri 29 iulie 2011 16:00-21:00 - Preluarea pachetelor de inscriere, validarea inscrierilor 19:00 - Sedinta tehnica si pasta party

Sambata 30 iulie 2011 04:30 START IBO - toate categoriile 08:00 Start PCBM - toate categoriile

Duminica 31 iulie 2011 10:00 Premierea si pasta party

Sursa foto: CalendarEvenimente


Vara la Muzeu in Bucuresti

Vara la Muzeu in BucurestiHello Events in parteneriat cu Muzeul National de Istorie al Romaniei da startul unui program de vara prin organizarea Targului “Vara la Muzeu” in perioada 28 - 30 iulie 2011, informeaza CalendarEvenimente.

Targul vine in intampinarea vizitatorilor cu un concept de vara, o editie estivala a iarmarocului.

Intr-o atmosfera de vacanta, vom avea un spatiu special amenajat, unde se poate citi o carte, alaturi de o racoroasa limonada.

Targul mai cuprinde o oferta variata de produse de artizanat, produse hand made, decoratiuni florale, dulciuri traditionale (turta dulce, covrigi, halvita). Tot in cadrul evenimentului, pe toata perioada de desfasurare, vom avea ateliere de creatie pentru copii.

Odata cu sosirea verii si a perioadei de vacanta, MNIR isi modifica programul, in asa fel incat in ultimul weekend din luna, sambata va fi deschis pana la ora 2.00 dimineata.

Programul de vizitare al Targului in weekend: 10:00 - 02:00.

Sursa foto: HelloEvents

Yoga la Timisoara

Yoga la TimisoaraWorkshop de yoga cu Swami Muktidharma, care a petrecut mai mult de zece ani sub directa instruire a unui mare yoghin din India, Swami Satyananda, in 30 si 31 iulie, la Timisoara, incepand cu ora 09:00, potrivit CalendarEvenimente.

Swami Muktidharma va va invata metode prin care sa va transformati si sa va depasiti limitele.

Swami Muktidharma este un orator care inspira si un yoghin foarte cunoscut in comunitatea yoga internationala care are puterea de a simplifica notiunile complicate de yoga si de a le prezenta intr-o forma usor digerabila.

Ziua 1: De la medicatie la meditatie: aplicatii terapeutice
Pancha Koshas - cele 5 corpuri ale omului

Ziua 2: Puterea Respiratiei
Ajapha Dharana - foloseste-ti mintea ca pe o raza laser

Sursa foto: YogaTimisoara


Route68 Summerfest la Deva

Route68 Summerfest la DevaIn perioada 29 - 30 iulie 2011, se va desfasura prima editie a festivalului Route68 Summerfest @ Gurasada Park, langa Deva, judetul Hunedoara, potrivit CalendarEvenimente.

Inscris pe banda de accelerare a celui mai popular drum european din Romania (E68), la doar 30 km de municipiul Deeva, festivalul isi propune sa demareze in tromba pe circuitul evenimentelor muzicale din vestul tarii.

Timp de 2 zile, pe cele 2 scene ale festivalului, Main Stage si Wonderground, se vor alinia la start peste 20 de trupe si artisti din “monoposturile” autohtone de rock, hip-hop si electro, avandu-i in “pole position” pe: Vita de Vie, Guess Who, Alternosfera (Md), Suie Paparude, Luna Amara, Echo, Byron, Blazzaj, Targ3t si Implant pentru refuz.

In paralel cu concertele live, organizatorii au pregatit si o serie de activitati numai bune de racit carburatorul: Body Painting, Proiectii de Film si Concerte, Handmade & Vintage Art Fair, Open-Air AfterParty, “Grafitti Art Rocks” Competition, Skate Park si concursuri de tricouri ude.

Program:
Vineri, 29 iulie:

Main Stage
16:00 What's Up 16:40 Castor 604 17:40 Icory 18:40 Skullp 19:40 Blazzaj 20:50 Guess Who 22:00 Luna Amara 23:10 Suie Paparude 00:20 Guerrillas 01:20 Krepuskul 02:30

Wond3rground
Duzzy Das, Alex Chronic, Pietonu’, Koko si altii

Sambata, 30 iulie:

Main Stage
16:30 Simbio 17:10 Deathdrive 18:10 Target 19:10 Implant pentru Refuz 20:10 Byron 21:20 Echo 22:30 Vita de Vie 23:40 Alternosfera 00:50 Deliver the God 02:00 Dirty Shirt 03:10

Wond3rground
Kjk, Digitalone, Burner greene, Vjvjvj Flowerstepper & Spacebunny si altii.

Accesul in zona de festival se poate face incepand de vineri, 29 iulie 2011, ora 12:00. Spectatorii vor primi o bratara in momentul accesului, pe care trebuie sa o pastreze la mana pe toata durata festivalului.

Pret bilete:
20 LEI / seara
30 LEI / eveniment

Sursa foto: Route68.ro