Festivalul Balkanik la Bucuresti

Festivalul Balkanik la BucurestiBalkanik - primul festival romanesc de muzica si cultura balcanica, se va desfasura pe 23 si 24 septembrie, la Gradina Uranus din Capitala, incluzand concertele unor trupe ca Ternipe din Ungaria, Baba Zula din Turcia si Mahala Rai Banda, informeaza organizatorii, citati de Mediafax.

Concertele vor incepe de la ora 19.00 (vineri) si de la ora 18.00 (sambata).

Invitati speciali vor fi membrii trupei Baba Zula din Turcia. Reprezentatiile lor ritualice includ dansatoare din buric si costume impresionante. Amestecul dintre intrumentele orientale clasice ca darbuka, saz electric si linguri, cu abordari electronice si moderne, au facut ca muzica interpretata de cei de la Baba Zula sa fie definita ca "sunetul spatiului din Istanbul".

Alaturi de cei de la Baba Zula, pentru prima data in Romania, se va afla Orchestra Salijevic din Serbia. Orchestra a devenit cunoscuta dupa ce a jucat si a interpretat muzica in filmul "Underground", al lui Emir Kusturica. Piesele lor "Kalashnjikov" si "Mesečina" sunt astazi doua dintre cele mai mari hituri balcanice.

Din Ungaria, va sosi un alt invitat care va incinge atmosfera - trupa Ternipe, care se bucura si de aprecierea publicului romanesc, datorita piesei "Muro shavo kiki".

Mahala Rai Banda, trupa din faimosul sat de lautari Zece Prajini, care a facut furori in lume datorita vivacitatii ritmului si mixului de stiluri si genuri muzicale, va fi de asemenea prezenta.

Muzica lor poate fi pozitionata la intersectia dintre muzica lautareasca si muzica de club Balkan Beats.
Tot din Romania vor urca pe scena si Taraf de Haidouks.

Pe langa spectacolele de muzica live, vizitatorii se pot bucura de alte surprize inedite, precum degustarile de cafea armeneasca si targul de handmade. In plus publicul va avea ocazia de a savura berbecut turcesc, tocanita sarbeasca, gulas si alte specialitati culinare asigurate de Papa La Soni, dar si de a face cunostinta cu arta balcanica, in fiecare zi, incepand cu ora 14.00.

Festivalul este organizat de Asociatia Culturala Metropolis cu sustinerea Primariei Sectorului 5 si a Primariei Generale a Capitalei.

Sursa foto: www.balkanikfestival.ro

Castaniada la Baia Mare

Castaniada la Baia MareSarbatoarea Castanelor 2011 are loc in perioada 23-25 septembrie 2011 la Baia Mare. In toate cele 3 zile, au loc evenimente in intervalul orar 17:00-21:00, potrivit Calendar Evenimente.

Editia din acest an a Sarbatorii Castanelor se va desfasura in doua zone ale municipiului Baia Mare.

Concertele de muzica pop-rock vor avea loc in zona bulevardului Unirii, in timp ce in Piata Millennium vor fi spectacole de muzica folk, simfonica si de folclor.

Anul acesta vor avea loc jocuri de artificii in fiecare seara, urmand ca in ultima zi a sarbatorii sa se poata admira cel mai consistent spectacol de lumini.

In zona adiacenta scenei, vor fi amenajate si spatiile pentru alimentatie publica, “ce vor fi selectate atent si vor fi impuse conditii foarte clare”.

Vanzarea de produse traditionale si spatiul destinat ceramistilor va fi in Piata Fanului, zona vechii piete.

Sursa foto: www.herdaily.com


Festivalul International de Arta Circului la Bucuresti

Festivalul International de Arta Circului la BucurestiFestivalul International de Arta Circului va reuni spectacole din Suedia, Ucraina si Romania, ce vor concura pentru trofeul Leul de Aur, intre 20 septembrie si 2 octombrie, la Bucuresti, informeaza un comunicat al Circului Globus, citat de Mediafax.

Dresuri de animale, acrobatii, magicieni, jonglerii, costume stralucitoare, adrenalina si amuzament, acestea sunt ingredientele aduse in competitie de cei trei concurenti care se vor lupta pentru Leul de Aur, la cea de-a treia editie a Festivalului International de Arta Circului de la Bucuresti.

In acest an va intra in concurs si echipa Circ & Variete Globus, care va prezenta cea mai recenta productie a sa, "Destinul Dacilor", la propriul sediu, in timp ce Circul Scott va evolua in Parcul Titan si Circul Ucrainean - vizavi de Parcul Drumul Taberei. Reprezentatiile Circ & Variete Globus vor avea loc in fiecare zi, de la ora 15.00, iar spectacolele circurilor internationale pot fi urmarite zilnic, de la orele 10.00 si 18.30.

Cea de-a treia editie a Festivalului International de Arta a Circului se va incheia pe data de 2 octombrie, cu gala de decernare a premiilor pentru spectacolele aflate in competitie.

Decernarea premiilor se va desfasura in cadrul unui spectacol ce va avea loc la sediul Circ & Variete Globus, de la ora 15.00, in care vor fi prezentate filme cu secvente din productiile celor trei circuri participante si momente artistice de circ si dans.

Sursa foto: www.circulglobus.ro

Stars Open 2011 la Bucuresti

Stars Open 2011 la BucurestiActorii Horatiu Malaele, George Mihaita, Augustin Viziru dar si alti artisti vor participa in perioada 23-25 septembrie, in ultimele trei zile ale BRD Nastase-Tiriac Trophy, la un turneu dotat cu premii in valoare totala de 3.000 de euro, se arata intr-un comunicat al organizatorilor, citat de Mediafax.

Actorul Horatiu Malaele a declarat ca se pregateste pentru a castiga acest turneu. "Ma bucura enorm aceasta initiativa si voi veni la acest turneu sa demonstrez ca nimeni nu poate sa-l bata pe Malaele la tenis. E un lucru bun pentru cei care iubesc acest sport si care au astfel ocazia sa se manifeste intr-un cadru oficial si alaturi de un public cunoscator. Va astept pe toti sa ne sustineti in lupta cu mai tinerii nostri colegi", a spus Malaele.

BRD Nastase-Tiriac Trophy s-a desfasurat in perioada 17-25 septembrie la Arenele BNR.

Sursa foto: www.tenisdecamp.ro

Festivalul Dor de Peste la Brasov

Festivalul Dor de Peste la BrasovSambata, 24 septembrie 2011, va avea loc la Baza de Pescuit Sportiv Vadu Rosu, judetul Brasov, cea de-a patra editie a Festivalului "Dor de Peste", potrivit Calendar Evenimente.

Este vorba de un concurs de pescuit sportiv si arta culinara cu specific pescaresc, intr-un cadru natural mirific.

Echipele vor fi formate din: 2 pescari profesionisti, 2 maestri bucatari, reprezentanti ai unor restaurante

Pescarii vor concura pe renumita Balta 4 (Balta care detine recordul national ca densitate piscicola). Se va pescui in sistem "prinzi si eliberezi".
Fiecare echipa va obtine un punctaj in functie de clasamentul dupa cantarirea finala.

Bucatarii vor amenaja standurile in parcarea din spatele restaurantului si vor incepe gatitul preamaritului peste, ademenindu-ne cu miresmele savuroaselor bucate.

Fiecare echipa va primi din partea organizatorilor 8 kg de peste.

Clasamentul competitiei restaurantelor, se va face in functie de: originalitatea si dificultatea retetelor din peste, savoarea si gustul preparatelor, maiestria in modul de prezentare al standului si a distinselor preparate, tinuta bucatarului si armonia dintre peste si vinul care il acompaniaza.

Orice companie poate inscrie in concurs o echipa formata din 4-5 membri.

Taxa de participare: 500 lei/echipa.


Bucharest Skidiving Boogie 2011 la Bucuresti

Bucharest Skidiving Boogie 2011 la BucurestiTNT Brothers organizeaza in perioada 22-25 septembrie, Bucharest Skidiving Boogie 2011, primul festival de parasutism din Bucuresti.

In cadrul evenimentului, salturile cu parasuta pentru amatori, realizate in tandem cu un instructor profesionist, vor fi efectuate de la cea mai mare inaltime atinsa in salturile comerciale: 4500 m.

De asemenea, festivalul se adreseaza si parasutistilor profesionisti care vor avea ocazia sa isi perfectioneze tehnica alaturi de instructori calificati la nivel international.

Premiera o reprezinta faptul ca se vor efectua salturi duminica 25 septembrie, din doua avioane simultan: dintr-un Cessna 206 YR-TNT si un Pilatus Porter PC-6 I-CAKE.

Duminica, echipa TNT Brothers va realiza o formatie de 15 parasutisti prinsi in cadere libera de la 4500 m.
Un salt cu parasuta poate costa 650 de lei (fara filmare), 875 de lei (cu filmare) si 950 de lei (filmare+poze). Preturile din Romania sunt cu 30-40% mai ieftine decat in restul tarilor europene.

De asemenea, TNT Brothers ofera si licenta de parasutism prin intermediul unui curs care dureaza aproximativ doua saptamani si care costa 6.000 de lei.


Teatru la Cluj

Teatru la ClujTeatrul National "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca gazduieste duminica, 25 septembrie 2011, in sala Studio "Euphorion", premiera piesei "Saruta-ma" de Vlad Zografi, potrivit Calendar Evenimente.

Spectacolul este un one-man show cu Emanuel Petran, in regia lui Victor Olahut, scenografia - Ioana Olahut.

Emanuel Petran a avut o nominalizare la Gala Tanarului Actor, Costinesti, 1999, pentru rolul Bunicul din piesa "Carol" de Slavomir Mrozek.


Sursa foto: www.clujzilla.com

Blu Oktoberfest la Bucuresti

Blu Oktoberfest la BucurestiHotelul Radisson Blu organizeaza pentru al treilea an consecutiv la Bucuresti festivalul berii, gastronomiei si traditiilor germane: Blu Oktoberfest.

Peste 2000 de oaspeti sunt asteptati la Blu Oktoberfest in fiecare seara, incepand cu ora 18.00, pana sambata, 24 septembrie. Timp de 6 zile, la mese lungi de lemn, amplasate in corturi traditionale alb-albastru, vor fi servite specialitati bavareze si bere germana, asezonate cu acordurile vesele ale muzicii bavareze interpretate de formatia Tiroler Alpenkavaliere.

Special pentru acest eveniment au fost importați din Germania 3600 litri de bere Hofbrau, berea originala servita in cadrul Oktoberfest de la Műnchen.

Conform traditiei, berea servita la Oktoberfest este special brasata pentru acest eveniment, fiind mai tare si mai acidulata decat cea obisnuita, ceea ce produce si ”gulerul” de spuma atat de apreciat.

Berea se serveste in halbe de un litru, numite ”masskruge”. Berea va fi servita de fete imbracate in traditionala rochie “Dirndl”, purtata cu camasa alba si sort colorat.

Meniul-bufet bavarez poarta semnatura lui Bernd Kirsch, un german autentic, Executive Chef la hotelul Radisson Blu. Peste 4000 de carnati traditionali si 1600 de kg de carne sunt folosite la prepararea a 35 de specialitati traditionale bavareze, printre care Bratwurst, Land Jager, Pfaelzer Spiesbraten, Schweine Haxen, Knödeln, Spaetzle, Sauerkraut, Bretzel si specialitati de paine germana. Nu vor lipsi deserturile traditionale, cum ar fi deliciosul strudel de mere cu sos de vanilie si turta dulce.

Meniul costa 99 lei si include bufet deschis bavarez.


Lets do it Romania - Ziua de Curatenie Nationala

Caravana Bookland la Arad

Caravana Bookland la AradDupa ce a vizitat marile centre culturale ale tarii, Iasi si Cluj Napoca, precum si inca alte doua orase la inceput de drum, Constanta si Braila, Caravana BookLand se va opri la Arad, de miercuri, 21 septembrie, pana duminica, 25 septembrie in Atrium Mall.

„Bookland reprezinta un nou concept de targ urban, dedicat consumatorilor de mall. Aradenilor cu siguranta le va face placere sa intalneasca editurile dragi lor intr-un spatiu amplu, bucurandu-se de o diversitate foarte mare de colectii si noutati. Atrium Center felicita aceasta initiativa de a aduce cartea aproape de oameni si de locurile lor uzuale.” , a declarat Alexandra Pop, marketing coordinator, Atrium Center Arad.

Dupa Arad, Caravana BookLand va vizita ultimele orase de pe traseul anului 2011: Timisoara, Sibiu si Brasov.

Cele mai importante edituri s-au alaturat Caravanei BookLand oferind cititorilor peste 10.000 titluri in fiecare oras.

Strada de C'Arte la Bucuresti

Strada de C'Arte la BucurestiBiblioteca Centrala Universitara "Carol I" organizeaza in perioada 17 - 24 septembrie cel mai mare festival cultural in aer liber, care aduce pe strazile din centrul Bucurestiului literatura, arhitectura, cinematografie, pictura, poezie, muzica, teatru si ateliere de creatie pentru copii.

Astfel, un mini oras cultural asteapta vizitatorii in perimetrul descris de strada CA Rossetti si strazile limitrofe, Boteanu si Golescu, delimitat de vegetatie si amenajari stradale la care au contribuit arhitecti de renume.

Evenimentul transforma complet kilometri de strada, care vor fi populati cu standuri de carte cu un design aparte, expozitii de arhitectura, lounge-uri de exterior, ateliere de creatie pentru copii, iluminari stradale si hot spots de la Orange pe toate strazile festivalului.

Strada de C’Arte incepe pe 17 septembrie la ora 17:00 si se inchide pe 24 septembrie la ora 24:00. In weekend festivalul tine strazile in priza, la propriu si la figurat, pana la ora 02:00 noaptea.

Program Sambata, 24 septembrie
10.00 - 12.00: Atelier de desen si concurs de creativitate - pictura pe tricouri pe Strada Copiilor, IMDD
15.30 - 17.00: Proiectia Filmului “Persepolis”, Franta, 2007, animatie, Transilvania Film, Aula BCU
17.00 - 19.00: Ateliere si concurs de desen si modelat cu plastilina pe Strada Copiilor, IMDD
20.00 - 21.00: Seminar de Arhitectura parametrica sustinut de echipa T_A_I: arh. Tudor Cosmatu, arh. Andrei Raducanu, arh. Irina Bogdan, pe Strada de Arhitectura
21.30 - 23.30: Proiectia Filmului “Caravana Cinematografica”, Romania, 2010, drama, Transilvania Film, Aula BCU
24.00: Inchiderea evenimentului Strada de C'Arte


Festivalul artei lirice la Sibiu

Festivalul artei lirice la SibiuIn perioada 25 septembrie - 13 octombrie 2011 va avea loc, la Sibiu, Festivalul International al Artei Lirice, informeaza Calendar Evenimente.

Proiectul „Festivalul International al Artei Lirice” - editia a X-a, Sibiu 2011 isi propune promovarea orasului Sibiu ca centru muzical national si international de cultivare a artei lirice.

Manifestarile proiectului vor cuprinde spectacole de opera, opereta si balet, opera pentru copii, opera in concert, recitaluri de lieduri si gale de opera.

Perioada de desfasurare: 25 septembrie - 13 octombrie 2011.

Locatia: Sala Thalia.

Organizator: Filarmonica de Stat Sibiu

Sursa foto: www.filarmonicasibiu.ro

Crosul Petrom

Crosul PetromPetrom organizeaza duminica, 25 Septembrie in Piata Constitutiei la ora 10:30 cea de-a sasea editie a Crosului Petrom, desfasurat anul acesta sub semnul motivatiei personale.

Ca si la editia de anul trecut, traseul se va desfasura pe ruta Piata Constitutiei - Calea 13 Septembrie - Strada Izvor - Blvd. Natiunilor Unite - Piata Constitutiei.

Noutatea acestei editii consta in sistemul de realizare a clasamentului alergatorilor, care se va efectua cu ajutorul unui sistem de monitorizare electronic. Fiecare participant la crosul Petrom va primi un tricou si un numar unic de participare in concurs. Purtarea acestora este obligatorie pentru a putea masura performanta fiecarui participant in clasamentul final. Fiecare alergator trebuie sa calce covorasul special postat pe linia de „start” pentru a activa senzorul dar si pe linia de „sosire” si pe durata traseului pentru a putea monitoriza performanta alergatorului in clasamentul final.

Inscrierile incep la ora 8.30, iar startul va fi dat la ora 11:00.
Inscrierile se fac la 3 categorii: Juniori (14-18 ani), Seniori (cu subcategoriile: 19-34 ani, 35-44 ani, 45 - 59 ani) si Veterani (peste 60 de ani).

Premii
Castigatorii categoriilor Seniori si Veterani vor lua acasa 4800 de litri de carburant. Premiile constau in bonuri valorice de carburant in valoare de 300 litri (locul 1), 200 litri (locul 2), 100 litri (locul 3) pentru fiecare categorie.

Pentru categoria Juniori premiile constau in vouchere de cumparaturi la magazinele Hervis Sports in valoare de: 800 lei (locul 1), 600 lei (locul 2) si 400 lei (locul 3).