Evenimentul Zilei

Peste 14.000 de revolutionari beneficiaza in prezent de Legea Recunostintei. Acestia au dreptul la indemnizatii banesti, terenuri si spatii comerciale. Doar 4.400 ar mai putea avea aceste privilegii.
La 20 de ani de la Revolutie, adevaratii eroi ai acelor zile s-au multiplicat, in doua decenii, ajungandu-se la aproximativ 20.000 de revolutionari, dintre care 14.000 primesc indemnizatii lunare de 1.800 de lei. La inceput n-au fost decat vreo 3.000, apoi 7.000, iar prin 1997 ajunsesera la 19.000. Apogeul a fost in perioada in care Bebe Ivanovici a fost "seful revolutionarilor" - 32.000 de certificate erau valabile.
Financiarul

Cea mai mare companie din tara a generat bugetului de stat venituri totale de 11,4 miliarde de euro din 2005 pana azi. Principalele incasari au venit din accize, TVA si redevente. Cu un an inainte de preluarea efectiva a controlului de catre OMV, Petrom raporta o pierdere de 240 de milioane de euro si statul anula datorii la buget de 230 de milioane de euro.
Tot Financiarul scrie ca Banca Mondiala (BM) a dat publicitatii un raport prin care critica dur politica energetica a Romaniei. In document se arata ca, inca de la sfarsitul lui 2007, Romania a blocat punerea in aplicare a angajamentelor din Energy Road Map, cand a fost negociat capitolul Energie pentru aderarea la UE.
Adevarul

Unul din trei candidati (32%) a luat o nota mai mica de 5, iar 52 de candidati au luat nota 1 desi examenul era la disciplina la care candidatul urma sa devina profesor. In 2008, 18% din candidati au luat mai putin de 5. In 2009, procentul a scazut la 17%, pentru ca in 2010 sa creasca numarul celor picati cu o nota mai mica de cinci: 23%.
In unele judete, situatia este dezastruoasa. In Dambovita, de exemplu, s-au luat note 2 si de 3 intr-o veselie si un procent de 37,60% din totalul celor care au dat examenul au luat note sub 5.
Curierul National

Exploatatiile de subzistenta au o pondere foarte mare in Romania, iar structura proprietatii este atomizata, se arata intr-un studiu al BCR.
"Principalele slabiciuni ale exploatatiilor de subzistenta si semisubzistenta sunt capacitatea scazuta de investitii si orientarea slaba spre pietele de consum", subliniaza raportul "Potentialul urias al Romaniei asteapta inca sa fie deblocat".
Potrivit sursei citate, la o productivitate similara cu cea din Zona Euro, Romania si-ar putea dubla productia agricola si tripla exporturile, putand asigura necesarul de consum pentru circa 4 Romanii.