Ce poti sa faci daca esti PFA si statul vrea sa-ti ia pielea de pe tine

Ce poti sa faci daca esti PFA si statul vrea sa-ti ia pielea de pe tineUnele proceduri sunt necesare legal, altele nu. Evita sa stai la cozi la birocratii romani daca nu esti obligat ferm prin lege. Regula dupa care functioneaza birocratia este “bate calul care trage”. Daca inspectorul fiscal va avea de ales sa te hartuiasca pentru un leu în plus pe tine, care ai urmat scrupulos toate procedurile sau sa alerge un evazionist al carui nume inca nu-l stie – ghici ce varianta va alege, scrie Riscograma.

Kindle Fire

Kindle FireRadu Georgescu se declara un mare admirator al modelului de business al Amazon.El considera aceasta companie ca fiind firma urmatorilor 5-7 ani. Este (citat dintr-un powerpoint) o firma din care la prima vedere se vede doar magazinul online; dar, daca te apuci sa sapi, gasesti tehnologie cat Casa Poporului, modele noi de business, schimbari de piata, concepte revolutionare. Undeva, cu un rol destul de central in toata strategia lor, sta Kindle. Caci nu Apple a venit cu prima tableta (iPad), ci Amazon, cand a lansat Kindle in 2007.

Cadourile de Craciun

Cadourile de CraciunLa ce cadouri de Craciun sa va asteptati,scrie Orlando Nicoara pe blogul sau.

Graficul, preluat dintr-un sondaj intocmit de FMI, Gallup, Deloitte si HSBC, vrea sa arate ce tara este mai generoasa in privinta cadourilor trimise in perioada Craciunului.

Datele sunt corelate dupa valoarea consumului previzioanat in perioada sarbatorilor de iarna si PIB-ul pe cap de locuitor.

Cu alte cuvinte, cu cat este mai mare valoarea din tabel cu atat sa va cumpara mai mult.

Piata imobiliara: Cum stam in comparatie cu alte tari din Europa

Piata imobiliara: Cum stam in comparatie cu alte tari din EuropaCateva date care arata cum stam in comparatie cu alte tari in ce priveste gradul de dezvoltare a pietei creditelor ipotecare, in ce priveste numarul tranzactiilor imobiliare, marimea fondului locativ, si ponderea populatiei care traieste in locuinte suprapopulate. Sursa datelor este atat Eurostat, cat si raportul pe 2010 emis de Federatia Europeana a Creditului Ipotecar, scrie BusinessDay.