Din primii 10, doar doi au avut profit

Din primii 10, doar doi au avut profitScaderea dramatica a rulajelor tranzactionate pe parcursul anului trecut a dus, implicit, la micsorarea veniturilor firmelor de brokeraj.

Consecintele au fost dintre cele mai grave: concedieri, inchideri de sucursale sau retragerea autorizatiilor a doua SSIF-uri: Orizont Vest si NHL Securities.

Diminuarea vizibila a veniturilor s-a reflectat in cifrele de afaceri si in profiturile intermediarilor de la Bursa, pe 2008. Daca in ultimii ani, SSIF-urile s-au inmultit peste noapte, numarul lor ajungand la 77, intr-o piata cu un rulaj mediu ce nu depasea 10 milioane de euro pe zi, anul trecut situatia s-a schimbat dramatic.

Din topul celor mai activi intermediari la BVB pe 2008, doar doi au incheiat anul pe profit – KBC, liderul anului trecut, si Tradeville (fosta Vanguard).

ING Bank N.V. Amsterdam, ocupanta pozitiei a treia in topul intermediarilor, cu rulaje de 319 milioane de euro si o cota de piata de 6,67%, se supune regulilor de raportare financiara a grupului-mama, avand statutul de filiala a acestuia. Prin urmare, datele financiare ale diviziei de brokeraj nu au fost raportate pe site-ul Ministerului Finantelor, nefiind inclusa in analiza.

KBC Securities este unul din cei mai activi brokeri de la Bursa de Valori, aflandu-se in topul intermediarilor in fiecare luna. Anul trecut, KBC a intermediat tranzactii de 535 milioane de euro, avand o cota de piata de 11,17%.

In 2008, firma a avut un profit de aproape 10.000 de euro, pe fondul unei cifre de afaceri de 240.000 de euro.

La finalul anului trecut, compania a scos la vanzare circa 0,83% din actiunile Bursei de Valori, reprezentand jumatate din pachetul detinut, la un pret de 60 de lei/actiune.

Tradeville, fosta Vanguard, a intermediat tranzactii de 150 de milioane de euro, cu o cota de piata de 3,15%.

Firma a incheiat anul cu un profit de 110 000 euro, in scadere cu aproximativ 80% fata de profitul de peste 560 000 de euro din 2007. Cifra de afaceri a companiei a scazut usor in 2008, de la 2,4 milioane de euro in 2007 pana la 2 milioane de euro.

La jumatatea lunii martie, Vanguard trecea printr-un facelift de brand devenind Tradeville. Dupa aceasta schimbare de identitate, societatea de brokeraj, preluata in 2008 de omul de afaceri Andrei Siminel, are in plan extinderea regionala si lansarea unei noi platforme de tranzactionare.

8. Intercapital - 8.000 de euro

8. Intercapital - 8.000 de euroIntercapital Invest a incheiat anul trecut cu o pierdere nesemnificativa, de aproximativ 8.000 de euro, cu o cifra de afaceri de aproximativ 1 milion de euro, fata de 1,8 milioane euro in 2007. Acum doi ani, firma inregistra un profit de peste 460.000 de euro.

Anul trecut, compania a intermediat tranzactii de 185 milioane de euro, fiind pe a sasea pozitie in top, cu o cota de piata de 3,86%.

Luna trecuta, casa de brokeraj a avut de castigat de pe urma intermedierii ofertei publice de vanzare a unitatilor de fond OTP WiseRO si a avansat patru pozitii in clasamentul intermediarilor.

In iulie, Intercapital a rulat 49,9 milioane lei pe Bursa de Valori Bucuresti, cu 42% mai mult decat in iunie, ocupand locul al 12-lea in topul anual.

7. Raiffeisen Capital&Investment - 213.712 euro

7. Raiffeisen Capital&Investment - 213.712 euroRaiffeisen Capital&Investment (RCI) a incheiat anul trecut cu un pierdere de aproape 214.000 de euro, dupa ce a intermediat tranzactii de 353 milioane de euro, ocupand a doua pozitie in topul anual, cu o cota de 7,36%.

Cifra de afaceri aferenta anului trecut a fost de 2,7 milioane de euro, fata de 2,5 milioane euro in 2007.

Casa de brokeraj a bancii Raiffeisen a intermediat in luna iulie a acestui an 68,08 milioane lei la BVB, in usoara crestere fata de luna anterioara.

In luna iunie, Raiffeisen Capital&Investment (RCI) se afla pe prima pozitie in clasamentul lunar cu rulaje de 67,38 milioane lei. De la inceputul anului, RCI a intermediat 412 milioane lei.

Anul trecut, RCI a intermediat a patra oferta publica initiala de listare la Bursa de Valori Bucuresti din 2008 - Teraplast Bistrita.

6. UniCredit CAIB Securities - 347.417 euro

6. UniCredit CAIB Securities - 347.417 euroIn 2008, Unicredit CAIB Securities a incheiat pe a cincea pozitie, cu rulaje de 188 milioane de euro, dar a afisat pierderi de 347.417 euro. Cota de piata a fost de 3,92%.

Cifra de afaceri a scazut in 2008, la 1,1 milioane euro, de la 5,7 milioane euro in 2007.

In luna iulie, casa de brokeraj a rulat la Bursa din Bucuresti 15,65 milioane lei, iar de la inceputul anului a intermediat tranzactii de 21,81 milioane lei.

5. BT Securities - 709.236 euro

5. BT Securities - 709.236 euroDivizia de brokeraj a Bancii Transilvania, BT Securities, a afisat pierderi de peste 700.000 de euro anul trecut, desi a intermediat tranzactii de 285 milioane euro, ocupand a patra pozitie in top, cu o cota de 5,96%.

Cifra de afaceri a firmei s-a injumatatit anul trecut, pe fondul crizei, de la 5,2 milioane de euro in 2007 pana la 2,2 milioane euro anul trecut.

BT Securities a intermediat tranzactii de 60,64 milioane lei in iulie, pozitionandu-se pe locul cinci.

Societatea si-a redus capitalul social cu 1,77 milioane lei, pana la 13,57 milioane lei, dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat modificarea autorizatiei de functionare a firmei de brokeraj, necesara pentru aceasta operatiune.

4. EFG Eurobank Securities - 885.000 euro

4. EFG Eurobank Securities - 885.000 euroEFG Eurobank Securities afiseaza o pierdere de 885.000 de euro pe 2008 si o cifra de afaceri de 1,07 milioane de euro in aceeasi perioada. In 2007, business-ul firmei era de aproximativ 3,3 milioane de euro.

In aceeasi perioada, firma a avut rulaje de 154 milioane de euro, fiind pe locul 10 in top, cu o cota de piata de 3,22%.

Unitate de brokeraj a grupul financiar elen EFG Eurobank, care detine Bancpost, a rulat in iulie 49,28 milioane lei la Bursa din Bucuresti, cu 8% mai mult decat in luna anterioara.

In clasamentul anual, EFG Eurobank Securities se afla pe pozitia a cincea, cu tranzactii de 361 milioane lei.

La inceputul lunii iulie, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a restrictionat activitatea casei de brokeraj EFG Eurobank Securities, deoarece fondurile proprii au scazut sub nivelul minim al capitalului initial pentru autorizare, adica echivalentul in lei a 730.000 euro.

3. Carpatica Invest - 1,3 milioane euro

3. Carpatica Invest - 1,3 milioane euroPierderile Carpatica Invest in 2008 au fost de aproximativ 1,3 milioane de euro, pe fondul unui business de 2 milioane de euro.

Anul trecut, firma a avut tranzactii totale de circa 180 milioane de euro, fiind pe pozitia a saptea, cu o cota de 3,74%.

Carpatica Invest a intermediat in luna iulie tranzactii de 31,52 milioane lei, avand o pondere de 3,17% din rulajul total al BVB. Valoarea tranzactiilor intermediate de Carpatica Invest s-a redus cu 21% fata de luna anterioara, cand a rulat 32,82 milioane lei pe bursa.

Carpatica Invest, alaturi de Broker Cluj vor fi formatori de piata (market-makeri) pentru contractele derivate cu activ suport cursul euro-leu de la Bursa din Sibiu.

2. IFB Finwest - 2,3 milioane euro

2. IFB Finwest - 2,3 milioane euroSocietatea de servicii de investitii financiare din Arad a afisat pierderi de 2,3 milioane euro anul trecut. Afacerile IFB Finwest au scazut considerabil, de la 7,3 milioane euro in 2007 la 1,9 milioane in 2008.

Compania a ocupat a opta pozitie in topul anual, cu rulaje de aproximativ 177 milioane de euro.

Directorul general al IFB Finwest, Octavian Molnar, a fost ales, la inceputul lunii iunie, ca administrator al Bursei de Valori Bucuresti.


1. Broker Cluj - 19 milioane euro

1. Broker Cluj - 19 milioane euroDaca pana anul trecut, Broker Cluj (BRK), singurul intermediar listat la BVB, tinea toate topurile dupa rulaje, din 2008 situatia s-a schimbat dramatic.

Firma afiseaza pierderi de 19 milioane de euro, dupa ce in 2007 avea un profit de 11,5 milioane euro. Si cifra de afaceri a avut acelasi trend descendent abrupt, ajungand la 2,2 milioane de euro.

Anul trecut, BRK a cazut pe pozitia a noua in topul intermediarilor de la BVB, cu rulaje de 175 milioane de euro si o cota de piata de 3,66%.

Dupa pierderile importante din 2008, societatea a mai primit o lovitura cauzata de amenzile date de catre CNVM pentru neregulile gasite la trei sucursale.

Noul director general al Broker Cluj, Grigore Chis, numit in locul lui Petru Prunea, vrea sa aduca firma printre primii cinci intermediari din Romania, dupa volumele tranzactionate, prin diversificarea serviciilor oferite prin Internet si axarea strategiei pe clientii de retail.