Locul 10 Unicredit CAIB Securities

Casa de brokeraj Unicredit CAIB Securities a intermediat, in perioada ianuarie-septembrie, 355,12 milioane lei, ceea ce reprezinta 3,72% din rulajul total al anului.

In septembrie, brokerul a rulat 56,3 milioane lei la BVB, in crestere cu 16% fata de august, si ocupa pozitia a 12-a in topul lunar.

Locul 9 - Piraeus Securities

Locul 9 - Piraeus SecuritiesUnitatea de brokeraj a bancii Piraeus Bank Romania se pozitioneaza pe locul al noualea in clasamentul anual al intermediarilor de la Bursa, cu rulaje de 368,2 milioane lei.

Piraeus Securities a rulat in septembrie 127,3 milioane lei, aflandu-se pe locul al patrulea. Urcarea este una foarte importanta, in conditiile in care in august unitatea de brokeraj a intermediat tranzactii de 16,6 milioane lei, ceea ce indica o crestere de 7,6 ori a rulajelor intr-o singura luna.

Locul 8 Carpatica Invest

Membra Grupului Financiar Carpatica, din care face parte Banca Comerciala Carpatica (BCC), a rulat, in primele noua luni, 374,1 milioane lei, reprezentand 3,86% din tranzactiile totale.

Carpatica Invest a inregistrat in septembrie o crestere usoara a intermedierilor, de la 56,4 milioane lei - in august - la 58,33 milioane lei. Conform clasamentului lunar, societatea se afla pe locul al 11-lea.

Locul 7 IFB Finwest

Casa de brokeraj aradeana a realizat tranzactii in valoare de 393,3 milioane lei de la inceputul anului, aflandu-se pe locul al saptelea in clasamentul anual.

In septembrie, IFB Finwest a rulat cu 5% mai putin decat luna precedenta – 69,3 milioane lei. Brokerul se afla pe pozitia a saptea si in topul lunar al intermediarilor.

Locul 6 EFG Eurobank Securities

Unitatea de brokeraj a grupului elen EFG Eurobank, care detine participatia majoritara in cadrul Bancpost, a intermediat de la inceputul anului 469,6 milioane lei si ocupa pozitia a sasea in clasamentul anual.

EFG Eurobank Securities a rulat in septembrie 63,1 milioane lei, cu 28% mai mult decat in luna anterioara, pozitionandu-se pe locul al optulea in topul lunar.

Locul 5 BRD Groupe Societe Generale

BRD Groupe Societe Generale se afla la jumatatea topului anual, cu rulaje de 555,5 milioane lei, in timp ce in septembrie a intermediat 203,94 milioane lei.

In ultima luna, BRD a inregistrat o crestere de 3 ori a rulajelor, aflandu-se pe primul loc in clasamentul lunar.

Locul 4 Raiffeisen Capital&Investment

Raiffeisen Capital&Investment (RCI) a intermediat tranzactii in valoare de 629,7 milioane lei la Bursa din Bucuresti de la inceputul anului, ceea ce reprezinta 6,6% din rulajul total.

In septembrie, RCI a inregistrat o scadere a valorii intermediate cu 22%, pana la 94,8 milioane lei.

Locul 3 KBC Securities Romania

Firma de brokeraj KBC Securities se afla pe podiumul clasamentului anual al intermediarilor, dupa ce a tranzactionat pe Bursa 688,4 milioane lei.

KBC a rulat in septembrie 107 milioane lei, in crestere cu 25% fata de luna august, aflandu-se pe locul al cincilea in topul lunar al brokerilor de la BVB.

Locul 2 BT Securities

Unitatea de brokeraj a Bancii Transilvania a reusit sa obtina rulaje de 804,1 milioane lei de la inceputul anului, in timp ce in septembrie a intermediat 155,5 milioane lei.

In august, BT Securities a fost liderul brokerilor in functie de rulaje, cu 127,9 milioane lei tranzactionati, insa in ultima luna aceasta valoare a urcat cu 17,7%, pozitionand societatea pe locul al doilea in topul lunar.

Locul 1 ING Bank Romania

ING Bank Romania continua sa fie liderul intermediarilor de la BVB si in primele noua luni ale anului, cu tranzactii totale de 834 milioane lei.

In topul lunar, banca s-a mentinut pe pozitia a treia, cu rulaje de 150,6 milioane lei, in usoara scadere fata de luna august.