Bursa de la Bucuresti - Evolutie

Bursa de la Bucuresti - EvolutieBursa de Valori Bucuresti a incheiat sedinta de tranzactionarea cu aprecieri usoare, insa indicele BET-FI a terminat ziua pe teritoriul negativ.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,22%, pana la 5.093,61 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,33%, la 3.007,99 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cu 0,68% la 21.323,50 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a castigat 0,47%, la 10.394 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,04%, la 456,61 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a urcat cu 0,07%, la 745,82 puncte.

Citeste mai multe detalii aici.

Evenimentele ultimelor 24 de ore

Evenimentele ultimelor 24 de ore• Administratorii Altur Slatina (ALT) l-au ales pe Mihai Brinza pentru functia de presedinte interimar al Consiliului de Administratie pe perioada absentei lui Cristi Bunu.

• Concefa Sibiu (COFI) a raportat o cifra de afaceri de 58,61 milioane lei in perioada ianuarie-septembrie in 2010, cu 30% mai mare decat rezultatul decat intervalul similar al anului trecut.

• Consiliul de administratie al producatorului de instrumente si dispozitive de masura Contor Group Arad (CGC) au convocat Adunarea Generala a Actionarilor pentru 17 decembrie, pe ordinea de zi fiind aprobarea unui credit de peste 8 milioane de euro de la CEC Bank.

Bursele europene

Bursele europene• In jurul orei 18, indicele FTSE100, care include actiunile celor mai mari companii listate la Londra, crestea cu 1,56% la 5.668,31 puncte, iar indicele DAX al bursei din Frankfurt, castiga 1,89%, pana la 6.831,68 puncte. Indicele CAC40 al bursei din Paris se aprecia cu 0,94%, la 3.759,58 puncte.

• Grupul german E.On Ruhrgas, principalul actionar strain al Gazprom, intentioneaza sa vanda in decembrie intreaga participatie pe care o detine la exportatorul rus de gaze naturale, de 3,5%, evaluata la 4,5 miliarde de dolari, catre banca nationala de dezvoltare Vnesheconombank.

• Standard & Poor's a retrogradat cu doua trepte, de la "AA-" la "A", ratingul Irlandei pentru datoriile pe termen lung, cu perspectiva negativa, agentia de evaluare financiara apreciind ca salvarea sistemului bancar national va creste nevoie de creditare a statului.

Bursele internationale

Bursele internationale• Indicele industrial Dow Jones urca cu 1,13%, la 11.161,50 puncte, Standard & Poor's 500 se aprecia cu 1,18%, pana la 1.194,63 puncte, in timp ce indicele compozit Nasdaq crestea cu 1,76%, la 2.538,93 puncte, in jurul orei 18.

• Dintre bursele asiatice Nikkei, principalul indice al bursei din Tokyo, a inregistrat o depreciere de 0,84%, pana la 10.030,10 puncte. Indicele extins Topix a scazut cu 1,02%, pana la 866,57 puncte, in timp ce indicele principal al Bursei din Hong Kong, Hang Seng, a urcat cu 0,56%, la 23.023,90 puncte.

• Numarul noilor cereri pentru ajutor de somaj in Statele Unite au scazut peste asteptari in ultima saptamana, potrivit unui raport guvernamental care indica continuarea ameliorarii problemelor de pe piata muncii.

Declaratia zilei

Declaratia zilei"Cat timp corectia pe indicele BET-FI este destul de consistenta si va continua, este posibil ca pe final de an sa existe loc de aprecieri prin prisma preturilor foarte reduse”, a declarat Nicu Grigoras, broker la Intercapital Invest.

Subiecte fierbinti

Subiecte fierbinti• Actiunile dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP) au revenit ieri la tranzactionare dupa patru luni si jumatate de absenta, pretul actiunilor pierzand 14% fata de ultima cotatie, inregistrata pe 9 iulie. [Ziarul Financiar]

• Actionarii "Uzuc" Ploiesti (simbol UZC) vor decide asupra garantarii unui credit de 16 milioane de lei luat de "A6 IMPEX" Dej de la "Banca Transilvania", in cadrul Adunarii Generale din 27 decembrie 2010. [Bursa]

• Analistii societatii de brokeraj Goldring Targu-Mures spun ca indicele BET-FI, care urmareste evolutia SIF-urilor este pe un trend descendent clar, acesta incheind ieri o noua sedinta negativa. [EconomicTimes.ro]